In ciuda absentei mele de la acest eveniment, am simtit nevoia sa dau mai departe programul intalnirilor VINDEPENDENT de la Iasi de pe 17 şi 19 iunie 2011, program pus la cale de Razvan Avram.
El zice asa:
Dimineaţa la 11, la Facultatea de Jurnalism, va avea loc un Workshop de Newmedia organizat de “Vindependenţi” împreună cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti. Se pare că vor participa bloggeri, profesori şi studenţi de la jurnalism plus ceva jurnalişti cu ştate mai vechi în presa locală. Dan Doboş, redactor şef la Evenimentul (regional al Moldovei) vrea să contrarieze audienţa cu un speech intitulat “Eu nu sunt blogger!”. S-o vedem şi pe asta!
Dacă nu iese cu bătaie, după workshop, pe la orele 14, urmează o vizită de lucru la Vişani, obiectivul fiind Crama Olteanu. Tour-guide va fi Cătălin Zamfir, autorul vinurilor Gramma. Am informaţii certe că la cramă pregătirile sunt în toi.
Cum ziua de sâmbătă e lungă şi nu se dă uşor bătută, începând cu orele 19, urmează o degustare tovărăşească la magazinul Good Point. Prof. Valeriu V. Cotea a promis că vine şi el să salute bloggerii mai ales că pe masă vor fi (printre altele) un Brunello di Montalcino din 1978 şi un Rosso di Montalcino din 1987.
Majoritatea bloggerilor au confirmat deja prezenţa la Iaşi iar cei care n-au făcut-o vor fi aspru criticaţi în plen!
NB: Dacă sunteţi blogger de vin şi nu aţi primit încă o invitaţie este integral vina mea! Trimiteti-mi un email şi voi remedia pe dată!
Nu-mi ramane deci decat sa va invit, in cazul in care nu ati confirmat deja prezenta, sa luati legatura cu Razvan.
Salut,
M-ar interesa sa gasesc un format sau formular pentru fise de degustare. Pana acum am reusit sa gasesc un format in engleza : http://www.wine-tastings-guide.com/wine-tasting-notes-template.html Unde pot gasi mai multe tipuri, sau ceva mai personalizabil?
Multumesc,
Mihai,
Un format 100% customizabil ti-l poti face singur pe baza altor formulare de punctare standardizate.
Din pacate nu te pot indruma spre un loc unde poti gasi formulare in format electronic care pot fi modificate, dar iti spot spune, de exemplu, ca mai toate cartile pe aceasta tema (ex: Marea carte a degustarii vinului a Domnului Stoian) contin o serie de exemple de fise folosite in diferite concursuri, exemple pe care le poti folosi in creearea unei metode de notare proprii de exemplu.