Vinul e un cupaj 2009 de doua soiuri: Sauvignon Blanc si Riesling. Dealtfel, debutul este unul destul de tipic pentru primul din cele doua soiuri mentionate.
Semnele baricarii isi fac simtite prezenta, fara prea mult efort din partea, degustatorului. Notele acestea lemnoase se alinta domol printre nuante de caise si ceva coaja de paine proaspata.
Gura te minte putin cu un inceput usor mineral, pentru ca imediat sa faca loc abundentei de piersica coapta si gutuie. Finalul e placut si suficent de lung. (86 puncte)
Si la capitolul recomandari, mai multa grija cu distributia, ca eu numai stricat l-am gasit, si nu e chiar ieftin 🙁
Da, ieftin nu e, dar stim si altele care stau si mai rau la capitolul asta. Ultima oara baut la Bruno…stare buna.
Daca-i de la Bruno, sau direct de la crama sau Ethic Wine si inca alte cateva locuri pe unde l-am mai vazut poti fi sigur ca s-a pastrat ok. Eu il luasem de la un magazin de pe Mosilor care s-a inchis (oare de ce?) unde temperatura nu cred ca era chiar cea optima, iar vinul a avut o aciditate mult peste normal, senzatia aia de arsura pe gat; trebuie sa recunosc ca in celelalte cazuri cand m-am intalnit cu acest vin am descoperit aproape toate lucrurile pozitive descrise de tine mai sus – un vin reusit, peste 80 de pct si in opinia mea. A fost singura surpriza mai putin placuta de la SERVE, in rest ficare intalnire cu Terra Roamana sau Vinul Cavalerului s-a ridicat la inaltimea asteptarilor, ba chiar mai sus de cateva ori.
In viziunea mea, Amaury e genul de vin care nu te “apasa”, e mai elegantos, mai slefuit. Nu are o explozie de arome, nu e onctuos, e ceva mai old school facut. Chiar daca e baricat, lemnul e bine integrat si nu e agresiv. De fapt, ce imi place mie la SERVE este ca acorda o mare atentie baricarii, mi se pare ca e facuta cu cap, fata de altii care exagereaza in acest departament. De exemplu, Feteasca Neagra Terra Romana, care mi s-a parut baricata exact cat poate duce soiul…
Ciprian, cred ca ai pus foarte bine punctul pe I legat de Amaury. E onctuos, dar nu peste limita aia obositoare. Mie imi plac vinurile albe de genul asta.
Da, Alin, e onctuozitatea normala venita din baricare dar contra-balansata bine de prospetime