Obtinut prin cupajarea soiului Sangiovese cu Canaiolo Nero (doar 10%), vinul are un nas curajos, plin de irizatii de cireasa si violete (tocmai ce aminteam de aceasta caracteristica postarea trecuta, nu?), dar si cu un plus mineral, ce te trimite, ca si eticheta dealtfel, direct cu gandul la Italia.
Gustul este ceva mai domol decat la ce te-ai fi putut astepta dupa prima impresie olfactiva. Vinul nu impresioneaza prin corpolenta, dar pe langa aciditatea destul de ridicata, vinul este suficient de textural cat sa te pacaleasca putin si sa nu-i reprosezi prea multe in acest sens. Vinul pastreaza si in gura usoara mineralitate intr-un ambalaj de fructe rosii si flori salbatice.
Alo, domnu', degustarea de Chianti e miercuri!
Stiu, dar imi fac temele din timp.
Asa teme de studiu sa tot ai 🙂