Ziua de munca fusese una obositoare, dar dupa un dus si jumatate de ora de repaus corpul nu mai dadea semne ca ar avea nevoie de odihna. Afara lumina zilei era inca destul de intensa, asa ca incerca sa evalueze rapid putinele optiuni pentru petrecerea timpului ramas din zi. Rezultatele nu erau prea tentante. Hotelul era pozitionat in apropierea aeroportului, la kilometri buni de animatia marelui oras din zona.
Nu avea chef sa mai sofeze si nici ideea de a lua masa la restaurantul de la parterul hotelului nu il atragea prea tare. Studiind putin o harta luata din lobby-ul hotelului, putu observa ca la aproximativ 2 – 3 kilometri se afla periferia unei localitati modeste ca dimensiune. O lua la pas intr-acolo cu gandul ca, daca nu va gasi ceva potrivit unde sa ia cina va face macar o plimbare in aer liber.
In ritm deloc alert urca treptele ce uneau parcarea hotelului de cea a unui depozit de carne congelata si mai facu cativa pasi pana la drum, avand bucuria sa descopere un trotuar pavat cu piatra roscata ce parea sa se indrepte spre cladirile ce se vedeau in zare. De aici hotelul parea un paralelipiped gri luminat ici-colo, la margini, de cateva neoane verzi.
Drumul fu pustiu, niciun alt pieton nu isi facu aparitia pe trotuarul ce parea proaspat maturat si doar din cand in cand cate o masina trecu prin dreptul lui.
Dupa aproximativ 10 minute ajunse in dreptul primelor cladiri din Derio – blocuri de 2 etaje, cu pereti din caramida rosie si balcoane varuite in alb. Din cand in cand incepu sa isi faca aparitia cate un trecator: o femeie cu bluza verde isi astepta bichonul ce studia curios trunchiul unui copac subtire aflat pe portiunea de gazon ce despartea trotuarul de asfaltul negru al soselei, o tanara imbracata sportiv alergand din directia opusa, avand casti in urechi, un barbat imbracat in salopeta prafuita purtand in mana ceva ce parea a fi un dispozitiv de taiat placi ceramice asteptand in dreptul unui interfon. Printre blocurile roscate se zareste o alta strada paralela, flancata de o parte si de alta de vile moderne de dimensiuni medii. Ici colo se aud grupuri de copii ce bat mingea nestingheriti pe strazile prea putin circulate. la cate un balcon flutura cate un steag alb-rosu cu insemnele echipei de fotbal din zona sau ale tarii bascilor, iar dinspre cate o fereastra deschisa larg ajung fragmente ale unor discutii greu de deslusit.
Pentru o clipa, ii trecu prin cap sa se intoarca spre hotel. Sansele de a gasi o locatie unde sa manance ceva deveneau parca tot mai reduse, localitatea parand a fi lipsita de orice astfel de facilitate. Zari insa, in zare, peretii portocalii si turnul cu ceas ai unei biserici construita intr-o arhitectura ce parea demodata comparativ cu toate celelalte cladiri din jur si pe care, te-ai fi asteptat sa o vezi, mai degraba, pe strazile unui satuc decat pe cele ale unei suburbii ca aceasta. Decise asadar, sa continue mersul pana acolo si sa hotarasca cum va proceda mai tarziu. In dreapta bisericii, un mic teren de fotbal, cu porti ce pareau vopsite recent isi astepta mut jucatorii ce pareau sa intarzie. Chiar daca traficul era in continuare scazut, de dupa blocurile din spatele busericii se auzea un zgomot atenuat, ce trada dialoguri aprinse. Nu mai fu nevoie sa se gandeasca la optiunea de a se intoarce. Sa mearga in directia zgomotului era deja un raspuns natural. Asa cum spera, dupa randul de blocuri, ceva mai vechi decat primele observate la intrarea in micul Derio, dar construite tot intr-o arhitectura moderna, cu balcoane generoase, locuri de joaca si alei frumos pietruite in jur, gasi cateva baruri in fata carora, femei si barbati stateau la discutii in jurul unor mese pe care paharele de bere stateau aglomerate.
Tanarul isi facu curaj si se indrepta spre unul din localurile care parea mai animat si in fata caruia, pe langa barbatii si femeile iesiti sa fumeze se remarca un caine de talie mare, ce parea ca isi asteapta stapanul, cu privirea atintita spe usa localului. Pe holul de la intrare, zari un automat de tigari si un slot machine cu lumini multicolore. Deschise inca o usa. Clientii din interior, in majoritate barbati, stateau, cu cateva exceptii, in picioare, avand cate un pahar in mana si ochii atintiti spre televizorul usor demodat agatat in coltul indepartat al barului. Usor surprins, tanarul remarca ca nu era vorba de vreun meci de fotbal, ci de lupte cu tauri. In minte ii veneau cateva ganduri contradictorii. Fara a stii exact de ce, avea impresia ca luptele cu tauri fusesera interzise in Spania, dar isi dadu seama ca acesta era un subiect despre care avea informatii mai mult din scrierile lui Hemingway decat dintr-o sursa de informare anume. Ce il surprindea mai mult, nu era faptul ca aceste lucruri se intamplau si ca erau transmise in direct la televizor, ci entuziasmul si totodata seriozitatea cu care privitorii din bar comentau fiecare atac al taurului si reactia toreadorului imbracat in costum sarbatoresc.
Dupa cateva secunde, in care privi cand spre televizor, cand spre barbatii in varsta, ce priveau parca cel mai serios spectacolul, isi facu loc catre bar si ceru o portie de pintxos si un pahar din vinul casei. Trase farfuria primita spre el si lua o gura de vin privind si el curios spre ecran. Prima lupta se incheie si, dupa cateva reclame, transmisia fu reluata cu imagini in care doi comentatori, inzestrati cu casti pe cap, discutau intrerupti fiind doar de reluari ale fazelor interesante din lupta anterioara si de alte imagini in care se prezenta sosirea la arena a unui toreador in jurul caruia oamenii se ingramadeau si il aclamau galagios.
Inainte sa inceapa o noua lupta, cand oamenii inca mai schimbau vorbe intre ei, tanarul apuca sa puna cateva intrebari barmanului despre unde si cum sunt organizate luptele. Acesta ii raspunse binevoitor intr-o engleza rudimentara. Pare incantat de faptul ca un strain este interesat de subiect si continua sa dea cateva detalii, fara a i se mai solicita vreo informatie suplimentara. Il indruma pe tanar sa vada programul transmisiilor live din zilele urmatoare, lipit pe unul din peretii barului. Tanarul se apropie curios de hartia A4 cu scris mic, pentru ca atmosfera i-a trezit interesul si ar fi vrut sa revina. In plus, vinul era bun. Langa programul coridelor prins cu pionieze in peretele vopsit visiniu, sta prizoniera, intr-o rama argintie, fotografia cu autograf a unui torero in costum rosu. Tanarul zaboveste cateva clipe cu ochii spre imagine, studiind concentrarea matadorului si venele pronuntate de pe spatele taurului ce alearga spre el. Cu fata intoarsa acum spre bar face cativa pasi pentru a-si relua locul langa paharul cu vin rubiniu, plin pe jumatate. Vede un zambet bland pe fata barmanului batran care, dupa ce tanarul se apropie de el ii zice, de data asta in spaniola si ceva mai tare, aratand totodata cu degetul:
Il vezi pe domnul acela de pe scaun?
Tanarul isi indrepta privirea spre una dintre putinele persoane asezate pe scaun, un batranel carunt, cu ambele maini sprijinite de un baston tocit, care avea parca creionat pe chip acelasi zambet cu subinteles al barmanului, semn ca, daca batranul nu vazuse interesul tanarului pentru fotografia din perete, auzise macar intrebarea amicului de la bar.
Tanarul nu stie daca sa spuna ceva, asa ca se multumeste sa raspunda la zambet cu un altul si asteapta continuarea barmanului.
E tatal lui Blanco! Cel din fotografie! Blanco a copilarit aici, in cartier la noi.
Tanarul ridica paharul in semn de salut catre batran, iar acesta ii raspunde cu un gest identic, avand insa in mana un pahar aproape gol.
Sa ii dam un pahar de vin tatalui lui Blanco, spuse atunci tanarul privind catre barman.
E idee foarte buna signor, de unde spuneati ca sunteti?
Din Romania.
