– Trage aici, imediat dupa pod. Nu stam mult. Aruncam o privire si plecam. La ora asta nu cred ca e o problema sa o lasam pe avarii undeva pe aici.
– Nici eu nu cred. Dar esti sigur ca vrei sa faci asta?
– Nu fi copil! N-o sa incep sa bocesc acum. Am o senzatie ciudata, e drept. O ai si tu. Mi-ai zis-o. Vreau doar sa vad totul cu ochii mei. Atat.
Masina trecu pe sub podul Grant si incetini viteza semnalizand in acelasi timp dreapta.
– Hai ca o bag cu botul aici. Nu incurca pe nimeni.
Trase frana de mana si oprira motorul. Deschisera amandoi, parca simultan, usile si asteptandu-se unul pe altul isi indreptara pasii, in Bucurestiul nocturn, spre scarile teatrului. Din spate, luminile portocalii, ce luminau intermitent, ingrosau umbrele a doua siluete diforme pe asfalul gri. In ciuda orei tarzii, strazile nu duceau lipsa de masini. Veneau din ambele sensuri, intersectandu-se intr-un vuet scurt in dreptul celor doi barbati ce mergeau cu mainile in buzunar.
Ajunsera in dreptul scarilor si se urcara radicandu-se pe varfuri imediat ce pasira pe ultima treapta. Zabovira asa, pret de cateva secunde, fara a schimba niciun cuvant si coborara cu pasi grabiti spre directia stadionului.
Odata ajunsi in dreptul primelor porti, schimbara doua priviri mute si isi continuara drumul spre intrarea dinspre Peluza Nord, fara a schimba nicio vorba.
Aici se oprira, facura fiecare cativa pasi in spate cu privirea atintita spre mormanele de moluz, parca pentru a cuprinde totul intr-o fotografie imaginmara de ansamblu. Nu se zarea foarte multe datorita intunericului si luminilor slabe, dar imaginile din planul apropiat nu lasau prea mult loc comentariilor.
– Hai sa mergem! Spuse cel mai scund dintre ei batandu-l de doua ori scurt pe umar pe celalalt.
Ramasera pret de doua secunde in aceleasi pozitii, cu ochii spre santier si mainile in buzunar si pornira inapoi spre masina.
– Ti-am zis ca n-o sa-ti faca bine sa vezi toate astea.
– Stiu, acum ma gandesc la atatea amintiri pe care le avem aici. Iti amintesti meciul ala de pe un 1 Decembrie cand era groaznic de frig.
– Normal ca-mi aduc aminte. Eram noi doi si B.
– Sau de cate ori plecam uzi leoarca din cauza ploii?
– Imi amintesc tot. La inceput ne intalneam cu totii la Grozavesti la pod si luam tramvaiul de acolo. Pe atunci nu era pasajul basarab. Pe toate aceste amintiri n-or sa le demoleze nimeni.
Urcara in masina si pornira motorul. Nu mai comentara nimic, dar linistea fu umpluta de radioul care incepu sa fredoneze un cantec cunoscut.
– La cat pleci maine?
– Ma gandeam sa plec le la 9 – 10. As fi plecat mai devreme, dar mai am mici lucruri de aranjat dimineata.
– Bun. Trebuie sa te odihnesti atunci.
– Da, dar nu am somn ca sa fiu foarte sincer. Nu stiu daca e mai mult din cauza plecarii sau al imaginilor pe care le-am vazut mai devreme. Probabil putin din amandoua.
– Vrei sa urcam la mine sa bem un pahar de vin? Asta e avantajul ca stam aproape. De la mine in 5 minute esti acasa pe jos.
– Hai! Un pahar! Pe urmatorul il bem impreuna cand o sa treceti pe la noi.
– Hai nu ma face si pe mine sa ma intristez acum. Nu stiu cum o sa facem dar o sa va vizitam. Sau cel putin eu unul, o s-o fac.