Nu radeti. Nu e vorba de traducerea in italiana a titlului vreunui roman de Pamuk. Chiar asa ma cheama: Rosso, Rosso di Montalcino.
Daca va intrebeti de unde stiu sa vorbesc romaneste, ei bine aflati ca am multi prieteni romani. Mecanicul meu este roman, domnisoara de la pasticeria din colt este romanca. La fel si zugravul care tocmai mi-a renovat terasa. De ce am invatat totusi romaneste? Pentru ca sunt un mare fan al echipei Fiorentina. Vroiam sa invat romaneste atat cat sa pot purta un dialog cu Adrian Mutu cand i-as fi cerut un autograf. Acum cu scandalul asta, nici nu stiu daca o sa mai apuc sa vorbesc cu el. Dar asta nu mai conteaza atat de mult. Limba romana este atat de asemanatoare cu a noastra incat o invat fara prea mare greutate. Si in plus, imi este si de folos cum va ziceam. V-am spus doar de domnisoara de la pasticeria din colt, nu?
In fine, nu despre asta vroiam sa vorbim. Acum cateva zile am primit un chiamata pe telefon, sau ma rog un apel cum ziceti voi. Era tot un roman care vroia sa ma cunoasca. M-a invitat la Bucuresti. Si, cum vroiam sa vad capitala vostra m-am dus binenteles. N-am apucat sa vad foarte multe, dar am observat ca romanii sunt un popor iubitor de animale. Bucurestiul e plin de ele. In special de caini. Am mai observat ca desi aveti strazi mai proastre ca ale noastre (nu sunt inca sigur daca sunt exact cele construite de stramosul meu Traian) aveti masini mai mari. Eee, mai multe nu va mai zic ca le stiti si singuri. Am sa-l las totusi pe noul meu prieten roman sa va vorbeasca putin despre mine. Sper sa-i fi facut o impresie buna.
Castello Banfi – Rosso di Montalcino 2008 (alc. 13.5%): Culoare caramizie, slaba ca intensitate; nasul, usor sangeriu, are note dominante minerale, usor intepator; gura nu este foarte expresiva si aduce peste notele minerale un iz vag de compot de cirese; final usor amarui. (78 puncte)
Fossacolle – Rosso di Montalcino 2006 (alc. 14.5%, prod. Az. Agr. Marchetti Sergio): Nas intens si curajos; imprastie nuante de lemn proaspat lacuit, vanilie si cimbru; taninii sunt fermi si fac ca vinul sa aiba para foarte textural; notele baricate sunt evidente, lor li se adauga arome de cirese si maces; final mediu. (82 puncte)
Ciacci Piccolomini d’Aragona – Rosso di Montalcino (alc. 14%, prod. Ciacci Piccolomini d’Aragona di Bianchini): Nas bogat, se remarca printr-o mai mare fructuozitate decat a celorlalte (visina); taninii sunt bine integrati, iar tonurile lemnoase nu distrag de aceasta data atentia de la aromele primare; se disting si ceva tonalitati pamantoase; final mediu, cald. (84 puncte)
Castello Romitorio – Rosso di Montalcino 2005 (alc. 13.5%, prod. Az Agr. Castello Romitorio): Culoare intensa; Nas amplu, ce aduce cu a fratiorului lui mai mare, retusat cu tonuri blande de tutun si smochina; gustul, argilos pe fundal, este sustinut de arome de cireasa (cu samburi cu tot) si rodie coapta; final lung si prietenos. (85 puncte)
Nu-si prea merita banii.
Cel putin cel de la Banfi, nu. Pe ultimul parca l-as mai incerca. Daca ar fi asa bune, cine ar mai cumpara Brunello?
EU tot nu inteleg de sunt asa de scumpe. Dar, eu am o parere mai proasta despre vinurile italiene.
Sunt mai ieftine ca Smerenie ca exemplu total intamplator.
Point taken. Sau decat marele cabernet.
Eu am impresia ca Rosso traieste foarte mult pe spatele lui Brunello 🙂 De aceea si preturile astea destul de mari…doar o ipoteza
Ciprian,
Se prea poate. In cazul lui Castello Romitorio de exemplu, asemanarile se si simt. Desigur asta nu este o justificare pentru pretul acestor vinuri.