Haideti sa facem un exercitiu de pura imaginatie si sa ne inchipuim cum ar arata un astfel de copil la varsta maturitatii. Sigur, imi veti spune ca nu exista asa ceva, pentru ca, oricat de alintati ar fi, oamenii se maturizeaza si renunta la reactiile astea copilaresti. V-as putea dovedi ca asemenea exemplare exista, dar n-am sa o fac deocamdata si am sa va rog sa ma credeti pe cuvant si sa continuam putin exercitiul nostru.
Haide draga cititor sa ii gasim o meserie copilului nostru, ca sa ne fie mai usor de inteles talcul povestirii noastre. Hai, curaj, spuneti-mi ce merserie sa ii gasim. Cum? Sa fie ceva legat de vin? Zici tu ca ma pricep? Nu draga cititorule, tu stii de fapt ca nu ma pricep, pentru ca tu nu citesti printre randuri. Tu stii ca toate expunerile mele sunt doar pareri personale, dar in fine, o sa accept provocarea ta si o sa incerc sa imi inchipui ca personajul nostru lucreaza in acest domeniu.
Cum se va comporta el acum? Foarte probabil va veni cu sticlele lui de vin, sau va trimite una din slugile lui (pentru ca, ajuns la varsta maturitatii, copilul nostru poate avea si slugi), te va invita sa le incerci, dupa care, daca parerea ta nu este cea dorita de el, plin de ura patologica, va cauta orice motiv si te va ameninta. Se va schimba la fata, vocea va incepe sa ii tremure si iti va trimite un mesaj menit sa te intimideze.
Poti sa te superi pe el? E destul de greu. Pentru ca nu merita si pentru ca … asa e el. El nu va stii sa faca diferenta intre cei sapte ani de acasa si cei sapte samurai, intre Om (cu O mare) si om (cu o mic), intre lideri si directorasi, intre copyright si copywriter, dar va fi probabil bucuros sa se foloseasca de ambele cuvinte ca sa isi arate masura inteligentei lui. El iti va trimite mesaje anonime laudative la adresa lui, mesaje pe care tu, poate le vei da acordul sa apara pe blogul tau, inchizand ochii la asemanarea teribila intre IP-ul celui care a comentat si a celui la care laudele fac referire. El nu va face probabil diferenta intre un concert pentru vioara si orchestra si un cantec de Craciun cantat la o serbare scolareasca sau intre un Chateau Cheval Blanc si … si … neah … eu nu-mi permit sa mudaresc numele unui producator pentru nervii unui singur om, dar imi voi permite ca urmatoarea data cand va veni cu jucarelele la el sa ii spun un sincer si politicos:
Ia-ti sticlele si mars acasa!
Hmmm…plutea in aer o astfel de abordare, o simteam venind :))
eh, lasa-i in prostia lor…
@Zazuza,
Iti multumesc pentru sfat. Asa o sa si fac.
Si iti multumesc si mai mult ca ai revenit pe blog.
Bine spus. E copilaresc…Apropos, ti-au replicat sau doar au auzit "alo" si au inchis repede chicotind?
@George,
Nope.
Foarte bun raspuns – prea elegant pentru mitocania de care a dat dovada nefericitul. Insa, dupa cum observ si din reactiile celorlalti bloggeri la acest episod, cretinul mai mult rau si-a facut decat bine, pentru ca acum toata lumea stie cate parale face, cel putin la capitolul imagine neinspiratul cu pricina (chiar daca, sa mor eu daca inteleg de ce-i protejam numele si marca de cacat). Iar de aici pana sa vezi ca nici vinul pe care-l reprezinta nu-i de o calitate naucitoare, vorba lui George, nu-ti trebuie diploma de specialist in chimie alimentara. Un pic de bun simt si un nas obisnuit si cu altceva decat cu izul pieilor nedate la dubala e tot ce trebuie. Si din astea mai avem, har domnului si noi si cei care ne citesc :)))
@Razvan
Asa ma gandesc si eu.
P.S.: Vinuri bune la Timisoara iti doresc!
Multumesc din suflet!
Numai unul dac-o fi si oi pleca de-acolo fericit, ca si cum m-as fi intalnit cu Dumnezeu: Amarone Classico dela Valpolicella – Campolongo di Torbe 1999. Vine Sandro Boscaini, asa ca, in cinstea boss-ului de la MASI poate se indura gazdele si ne deschid o sticla :)))
Tin la curent!
Stiu, am primit detaliile. Din pacate motive personala ma forteaza sa ma duc in weekend pe acasa si sa nu pot sa ma alatur voua si initiativei laudabile a celor de la Recas.
O sa-ti simtim lipsa, clar, dar vom bea un pahar in sanatatea ta la fata locului – de asta poti sa fi sigur !
Oooo, multumesc! 🙂
Tipul asta de care pomenesti aici, de individ care se supara daca nu castiga jocul, isi ia lopatica si pleaca, e foarte des intalnit. Intra la categoria sine nobilitas, ceea ce suna prescurtat snob. Pe aceasta calitate din urma are toate drepturile din lume, un copyright fara de tagada. Nu le ramane bloggerilor decat sa nu mai pomeneasca de dansul. Si nu numai lor. Li se poate intampla asta si specialistilor si mai rau, consumatorilor. Pentru ca de acum incolo vinul, care de fapt n-are nici o vina, va fi asociat mereu cu deplinul detinator al copyright-ului. Asa ca nu pot decat sa subscriu la indemnul tau final.
Alin, e bine ca nu te pui cu cei care au mintea odihnita…