Cred ca dintre toti participantii de la degustarile de la Ginger a grupului de iubitori de vin din care fac si eu parte, eu sunt cel mai bucuros cand incercam teme noi. Am fost asadar fericit cand am aflat sa degustarea urmatoare (care acum e deja trecuta) avea sa fie dedicata soiului Tempranillo. Mai avusesem episoade dedicate vinurilor spaniole, bun prilej de intalnire cu acest soi, dar niciodata nu ne indreptasem atentia exclusiv asupra acestuia. Acum, la drept vorbind, nici de data aceasta intalnirea nu s-a bazat 100% pe acesta varietate, dar in orice caz, el a fost in centrul atentiei noastre.
Ca sa va spun si doua vorbe despre Tempranillo la modul general, trebuie sa incep prin a va spune ca e soiul emblema al Spaniei. El este o varietate de struguri cu coacere precoce si da cele mai remarcabile rezultate in Rioja, Navarra sau Ribera del Duero, dar mai poate fi intalnit si in alte teritorii precum nordul Portugaliei sau Argentina.
In degustarea noastra dedicata lui, Tempranillo s-a prezentat in mai toate starile posibile, adica in stare pura sau cupajat cu alte soiuri, venit fie din patria lui, fie de peste mari si tari si a incercat tot posibilul sa ne faca pe plac.
Ce vinuri am incercat? Iata-le in ordinea intrarii lor in scena:
Mano a Mano 2008 Tempranillo, Tierre de Castilla
Protos Crianza 2008, Ribera del Duero
Ermita del Conde 2008, Castillia y Leon 95% Tempranillo + 5% Merlot
Q Zuccardi 2007, Mendoza
Lealtanza Reserva 2005, Rioja
Hertat Vall-Ventos 2004 Tempranillo, Penedes
Senorio de los Llanos 2003 Tempranillo, Valdepenas
Baron de Ley Gran Reserva 2001, Rioja
Si iata-le si in ordinea lor de la sfarsitul examenului dat:
Apropo, despre alte vinuri spaniole puteti citi aici.
Mare vin castigatorul.
Bun! Cred ca nu se gaseste decat la Ginger, dar poate ma insel.
Normal, un an rupere si un Rioja clasic nu pot da gres 😀 Si asta mai arata inca o data importanta maturarii cum trebuie a unui vin
@Ciprian, un vin bun, nimic de zis.
Imi place….si invingator este un vin clasic de Rioja, hmmm…eram sigura ca asta va fi alesul.
@Nadia, eram sigur ca tema asta e pe gustul tau :).
Alin, nu doar aceasta tema, mi-au placut si celelate degustari de monovarietali, doar ca vinurile clasice de Rioja incep sa piarda din putere, incep sa se renoveze si sa imbratiseze alte concepte. Este un proces foarte interesant care cred ca va schimba mult imaginea traditionala de Tempranillo de Rioja, deoarece acel parc imens de barici vechi incepe sa fie substituit prin altele noi, ceea ce supune alta stil de vin: cu o relatie barica-aroma fructata mai echilibrata si cu siguranta cu o viata mai lunga in sticla…..
Nadia, eu nu sunt adeptul unei maturari in baricuri 100% noi. Se risca destul de mult, mai ales daca vinul respectiv nu are structura necesara pt a sustine baricul. Parerea mea 🙂
Nu cred ca e cazul sa ne facem griji, presupunand ca se va renunta total la baricurile vechi (desi mi-e greu sa cred ca se va intampla asta la toti producatorii si dintr-un foc), lucrul asta se va intampla treptat eventual si vor gasi cei de acolo solutii pentru creearea de vinuri bune in continuare.
Cand Heredia va renunta la baricurile vechi (ma indoiesc de asta oricum), lumea vinului va fi ingropata :))
Ciprian, nu cred ca se va intampla asta. Probabil exista si acolo tentatia de a merge spre modernitate. Sunt multi producatori insa care cauta exact opusul si nu vor renunta la asta.
Rioja- cel mai mare parc de barici din lume, mai mult de 1.300.000…Nu afirm ca de acum inainte Rioja va elabora vinuri in barici noi, ci doar ca se va trece la o medie de viata a baricii de 6-8 ani de la o medie mai mare de 15 ani. Aceasta viata atat de prelungita a baricii in multe cazuri produc vinuri oxidate, obositoare, si sa nu uitam de contaminarea cu Brethanomyces. ce se transmite cu fiecare noua umplere a baricilor, dar care de multe ori se confunda cu maturare in barica sau cu o invechire nobila. In nici un caz nu vorbesc despre marile vinuri de Reserva si Gran Reserva “clasice” din cramele emblematice ce elaboreaza in barici de 2-3 umpleri/barica.
Nadia, din cate stiu, producatorii traditionali nici nu matureaza vinul in baric traditional (de capacitatea celor bordoleze adica), ci in butoaie de capacitate mai mare
Ciprian, cred ca nu vorbim despre acelasi tip de producatori, sau avem opinii diferite referitor la unele concepte. Chiar vorbesc la modul general, despre majoritatea producatorilor si despre date medii, iti vorbesc din surse proprii, din colabarari cu diferite proiecte. In nici un caz de fac referire la acele elaborari “traditionale” si este normal ca fiecare crama sa aiba un butoi sau cateva (numar limitat) de capacitati mari, dar nu aceasta este productia lor, ci aceasta cantitate constiutie “poate” o mica parte din cupajul scos pe piata si nu neaparat un vin cu rotatie mare. Nu spun ca nu vom mai avea aceste vinuri, ci doar ca se vor limita si sper sa ramana cele care merita acea fama de Rioja, totul este schimbator, la fel si conceptul despre vin…
In plus, cei care au introdus in Spania conceptul de maturare (=crianza) in barici de tip bordolez (225 litri) sunt cei din Rioja, totul vine regularizat de statutul si de normele Zonei de Origine Calificata de Rioja, pentru ca in general nu admit altfel de maturare inafara de baricile bordeleze.
Nadia, eu stiu ca tu esti direct implicata acolo, de aceea orice informatie de prima mana este binevenita 🙂 Eu doar ma refeream la traditionalisti, de genul Heredia sau Murrieta. Stiam ca vinurile lor gen reserva sau gran reserva sunt maturate in butoaie vechi, de capacitate mai mare. In general, stiu ca se foloseste baricul de tip bordolez. In fine, ideea este ca eu prefer traditionalistii si asta din ce am degustat pana acum din Rioja. As dori insa ca aceasta schimbare de optica sa vina de la sine si nu ca un soi de raliere la tendintele moderne si doar ca sa impusti o nota mare din partea criticilor. Mie asta mi se pare ca se intampla din ce in ce mai mult in Spania, nu doar in Rioja. Iar supra-baricarea este inca o problema cu vinurile spaniole, mai ales la cele tinere. Se cam exagereaza in acest sens. Sper ca traditionalistii sa ramana in continuare pe baricade, pet ca unele dintre cele mai bune vinuri ever le-am baut de la Heredia, Murrieta sau Rioja Alta…
Inteleg perfect ce spui, dar iti spun ca acesti producatori vechi sunt primii care se plang de aparitia atator vinuri mediocre ce le strica imaginea. Doar cred ca este o zona unde incap diferite feluri de vin, ceea ce nu implica neaparat disparitia celor emblematice, dar tine cont ca a devenit o tendinta ca vinurile de Rioja sa fie identificate dupa acel caracter de barica veche. Vorbeai de Murrieta, sunt printre pionerii care au inceput renovarea baricilor, repet, nu neaparat toate, dar dand un aer mai proaspat anumitor vinuri, poate nu celor clasice. Sustin doar ca maine vom degusta si alte modele de Tempranillo Rioja, doar ca acum sunt cam monotone, cred ca va prinde viata aceasta zona. Referitor la abuzul de barici, sunt total de acord, cred ca este o tendinta ce nici mie nu imi place, dar este cam impusa de cerintele pietei externe si cred ca in orice afacere factorul “satisfacerea cerintelor consumatorului” este cam decisiv, desi ca si tehnic as putea sa nu fiu de acord… Iti respect parerea si dupa cum spuneai, eu vad totul fiind in sanul lor si le interpretez ca atare, sunt sigura ca vom mai aborda acest subiect cat de curand, este destul de controversat 🙂
Ciprian, Nadia,
Va multumesc ca m-ati facut gazda acestei discutii. 🙂
Iar eu am fost spectatorul din umbra 🙂
Cu placere alibus, sper sa avem mai multe subiecte de dezbatut si in viitor