Masina isi incetineste mersul. Urmeaza o alta portiune care inca nu-si ascunde ranile suferite in urma inundatiilor de acum cativa ani.
Drumul, pana acum destul de liber, pare aici ceva mai aglomerat pentru ca toate masinile fac acelasi lucru. Zona pietruita se termina si cauciucurile musca din asfaltul gri lasand in urma un usor nor de praf.
El conduce. Din cand in cand mai schimba cateva vorbe. Ea da muzica putin mai tare. La radio e o melodie care ei ii place.
Nu trece mult si fac stanga pe podul de lemn ce desparte destinatia lor de lumea civilizata. Masina lasa in urma nori de praf. Urmeaza cateva urcusuri si au ajuns deja in fata portii bunicilor.
Coboara din masina prafuita. E cald si liniste. La cateva case mai incolo se aude incet un radio lasat pe o frecventa demodata.
Ea se apleaca peste gardul portii si deschide zavorul cu o lejera familiaritate. Pana la casa mai au cateva zeci de metrii de parcurs. Drumul e usor in panta, dar ei il urca in ritm alert. Ea e prima. El, cu o sacosa in mana, o urmeaza la cativa pasi distanta.
Curtea pare pustie si amortita de caldura verii. Linistea este intrerupta de latratul subtire a unui caine legat cu un lant parca prea greu pentru talia lui. Nu inceteaza pana ce tanarul scoate din punga un colt de paine proaspata si o arunca spre cotetul acestuia.
Bunica, deja alarmata de zgomot, isi face aparitia. Are un zambet larg, semn ca e bucuroasa de oaspeti.
Sarut-mana mamaie! Spune tanara cu o voce copilaroasa.
Bunica ii raspunde si o saruta pe obraji. Tanara nu se multumeste cu atat si o intreaba despre treburile casei si despre sanatate.
Ea ii raspunde pe un ton bland despre recolta de anul asta si despre medicamente cu denumiri ciudate. Tanarul, care intre timp s-a facut bun prieten cu cainele isi scutura pantalonii de praful lasat de labele acestuia si se alatura discutiei.
Batrana, pe un ton voit indignat striga pe cineva pe nume. Apare si bunicul in usa casei care, acum deschisa, lasa sa vina spre ei sunetul unei emisiuni bisericesti. Episodul cu sarutatul obrajilor se repeta de data asta avandu-l pe batran in prim plan.
Pai ce stai femeie? Adu ceva de mancare copiilor ca poate le e foame. Trebuie sa-ti spun eu ca sa le pui ceva pe masa? Striga batranul cu un ton autoritar, dar calm totodata.
Ea isi sterge mainile de sortul de culoare lamaii si ii raspunde acestuia pe un ton asemanator, doar ca sa nu ramana datoare pentru ca e in drum deja spre camara.
Langa prispa este o masa si patru scaune parca anume asezate acolo. Batrana se intoarce si aseaza pe ea ceva de-ale gurii.
Pai vin nu aduci copiilor? Striga iar batranul. Ea nu mai zice nimic si se duce in bucatarie de unde iese cu un bidon de plastic gol. Se indreapta din nou spre camara.
Musafirii si batranul se aseaza de jur imprejurul mesei. Vine si batrana cu bidonul plin ochi cu un vin de un rosu aprins. Toarna lichidul in pahare si incep sa manance. Vinul e usor acrisor si inteapa la limba, dar e rece si ce-ti poti dori mai mult de atat pe o vreme ca asta?
Intre o gura de cas proaspat si alte cele mai schimba vreo doua vorbe despre viata de la Bucuresti si despre chestii politice. Tanarul raspunde concis fara a intra in prea multe detalii.
Din vorba in vorba batranul incepe sa povesteasca despre razboi si despre mersul pe jos din muntii Tatra pana acasa. Tinerii il asculta cu atentie. Desi au mai auzit toate aceste povesti, toate li se par incredibil de rupte de realitatea cu care sunt ei obisnuiti.
Batranul se opreste, mai toarna un rand de vin in paharele musafirilor si continua povestea.
Pe vremea aia general era unu’ Avramescu. […]
