Category Archives: Graves

Parlez-vous Fran├žais? (Degustare de grup)

Pentru ca nu ne-am putut decide in timp util cu ce vinuri italiene sa ne continuam periplul oenologic prin aceasta tara, dar mai ales pentru ca Ghenadie a venit cu doua propuneri carora greu le-am fi putut rezista, joia trecuta am revenit pe meleaguri frantuzesti.Cum poate sunteti curiosi ce vinuri ne-au intors din drum, o sa trec direct la descrierea lor.Dourthe No. 1 – 2007, alc. 12.5%: un cupaj de Merlot si Cabernet Sauvignon de un rosu vivace; nas copilaros, in care regasesti nuante floral-vegetale; gust nesofisticat cu ceva trimiteri catre gemul de prune; postgust scurt si apos.

Chateau Gloria – Saint Julien – Domaines Martin 2006, 13% alc: Culoare violacee frumoasa; nas bine facut, decorat cu note de violete si o tusa fina de piper; gust puternic insa greu de citit; tanini asprii, putin astringent; l-am suspectat ca nu a ajuns inca l-a maturitate.

La Chapelle de la Maisson Haut-Brion – 2006, alc. 13.5% (Domaine Clarence Dillon, Graves): Granat stralucitor; nas complex in care capsuna si cireasa se aseaza frumos impreuna; in gura vinul este corpolent si calm; un vin consistent ce iti acopera tot cerul gurii cu senzatii fructoase; in acelasi timp mai poti simti vag o senzatie de carne cruda si sange, iar in final, iti arunca un zambet fin de foi de tutun.

Chateau La Maisson Haut-Brion -1995, alc. 13% (Domaine Clarence Dillon, Pessac-Leognan, Graves): Culoare brumarie, nas carnos pe care eu l-am asociat cu un iz de faleza/plaja (iertati-mi asocierea); sangvinic, in nas se mai simte un usor miros de praf de creta; odata gustat, pune stapanire pe toata gura cu gustul lui mineral pigmentat cu un strop de samanta de dovleac; tanini bine integrati; daca ar fi sa il caracterizez mai pe scurt as spune ca e un vin dificil, despre care am auzit ca reprezinta bine tipicitatea zonei, o experienta foarte interesanta.

Degustare de grup – tema libera II (vin rosu)

Tema

Daca Picasso a avut o perioada albastra si una roz, de ce n-am fi putut si noi avea o degustare … rosie? Cum avusesem deja o intalnire similara , tot la Ginger evident, dedicata vinului alb, era normal sa organizam una avand ca tema vinul rosu.

Ideea generala a fost sa incercam totusi sa evitam soiurile pe care le-am incercat deja sau carora le-am putea dedica in viitor o intalnire aparte. Astfel, cele mai inspirate optiuni ar fi fost, in mod evident, fie alegerea unui cupaj, fie a unui soi ceva mai exotic, din care am fi gasitceva mai greu suficiente vinuri pe care sa le includem in vreo degustare.

Cu o singura exceptie, am reusit sa dam curs acestui plan si, pot spune ca am reusit sa adunam o serie de vinuri cat se poate de interesanta, in care au predominat vinurile frantuzesti si din care au mai facut parte un vin toscan si unul chilian.

Vinul

Iata lista completa a vinurilor si impresiile pe care mi le-am facut eu:

Campomaccione – Morellino di Scansano – 2007 (prod. Rocca delle Macie, Castellina in Chianti – Italia): Vin de un rubiniu intens, nas fin de fructe de padure; tanini netezi; baricul este destul de evident la fel ca si aciditatea; final destul de lung cu un usor iz de piele si condimente.

Belleruche – 2007 (prod. M. Chapoutier, Cotes-du-Rhones – Franta): Culoare stralucitoare; nas complex ce se dezvolta in trepte; gust de piper negru si cirese coapte, tanini usori; finalul exceleaza in nuante baricate cu tente complexe de fructe negre.

Caladiz – Mas Bruguiere – 2005 (prod. Isabelle Guilhelm & Xavier Bruguiere, Coteaux-du-Languedoc – Franta): Culoare grena, nas destul de timid; aciditate ridicata; finalul scurt dezvaluie ceva arome de fructe de padure; alcoolul desi nu foarte ridicat se simte destul de tare nefiind ajutat de suficienta aroma.

Paralelle 45 – 2006 (prod. Paul Jaboulet Aine, Cotes-du-Rhones – Franta): Culoare foarte placuta de un rubiniu stralucitor; Nasul este fructos si da usoare senzatii dulci; olfactiv vinul mai dezvolta nuante de condimente si piele; gustul este plin si destul de acid; postgustul este bogat cu usor iz de ciocolata amaruie si afumatura.

Los Challos – Cabernet Sauvignon – 2006 (Chile): Culoare aprinsa, nas condimentat, imbogatit cu note de ardei si agrise; gustul combina nuantele condimentate cu cele de cafea; destul de amarui pe final.

Chateau du Breuil – Cru Bourgeois – 2006 (Haut Medoc, Franta): Combinatie Merlot, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc si Petit Verdot are o culoare intensa si dezvaluie arome de prune si violete; gust cald si placut, dar nu foarte intens; taninii se simt bine pe final.

Chateau Les Jamnets – 2001 (prod. Claudes Tausin, Graves – Franta): Culoare rubinie inchisa; nuante de cacao si afumatura; gustul dezvaluie arome condimentate si pamantii; finalul invaluie cu note afumate; dupa carafare gustul s-a mai deschis, iar nuantele afumate sunt usor inlocuite de note de magiun.


Nota: Publicat deasemenea si aici.