Si astazi ma hotarasc sa protrejez mediul si nervii mei si aleg metroul. Se pare ca acum ca si-au aflat orarul nici studentii nu se mai inghesuie ca in prima zi. Sa le fi trecut cheful?
La Victoriei un barbat tine intr-o mana o trotineta si cu cealalta isi tine baietelul de mana grabindu-i usor pasul. Probabil il duce la gradinita. Copilul se pare ca nu este asa de ingrijorat de o eventuala intarziere caci are timp sa se gandeasca la lucruri existentiale: Tati, azi e azi sau e maine? Tatal este usor in deruta dar raspunde repede: E azi. Azi e mereu azi. Copilul concluzioneaza: Inseamna ca avem la noi ziarul de azi. Bine ca nu e ala de ieri. Zambeste satisfacut. Tacere. Baiatul nu pare insa multumit si setea de cunoastere loveste din nou. Tati? Dar cine a inventat casele? Nu apuc sa aflu. Aici drumurile noastre se despart.
Mai merg o statie si ies la suprafata. Imi grabesc pasul cand aud o tanara care asteapta autobuzul si intre timp ii da explicatii unui catel fara stapan: Nu mai am. (?!?) Ziua pare frumoasa pentru luna Octombrie sau poate e doar optimismul de dimineata de vina. Trag aer in piept si merg mai departe. Sunt pregatit pentru o noua zi de munca care incepe chiar acum.
frumos! mi-a placut sa imi inchei ziua de munca citind despre lumea reflectata intr-o picatura de viata.
… iata ca optimismul de dimineata are forta si peste zi.
Toate cele bune! 🙂
Frumos ai scris tu aici. Nu stiu cum era ziua aia, dar cu siguranta tu erai fericit 🙂
Se poate, cred ca altfel nu mai esti atat de atent la lucrurile din jur, nu?