Daca povestesti cuiva despre cum se produce un Amarone o sa primesti foarte posibil un zambet nostalgic daca nu chiar indoielnic.
Ei bine, producerea unui astfel de vin este o adevarata poveste, strugurii ajungand sa fie transformati in vin pe vremea cand alte soiuri sunt deja asezate comod in buchetul lor. Asta pentru ca pentru creearea vinurile Amarone, produse exclusiv in regiunea Valpolicella, strugurilor li se pregateste un pat de bambus pe care acestea se odihnesc pana la momentul optim.
Vine apoi intrebarea firesca: pentru ce atata efort? Ei bine, mi-e teama ca n-am sa va pot sau, pur si simplu, n-am sa vreau sa va raspund. Poate si eu as fi stat sa ma intreb acelasi lucru daca n-as fi avut parte de o degustare ad-hoc de doua vinuri din acest tip ieri, degustare in urma careia si raspunsul a venit la fel de firesc ca si intrebarea pe care o aminteam. N-am sa vi-l spun totusi asa cum am zis, pentru ca poate ar fi greu de gasit cuvintele cele mai potrivite si daca v-am facut macar ceva mai curiosi atunci, pot spune ca mi-am atins scopul.
Cele doua italiene poarta ambele pe eticheta anul Domnului 2004 si daca e sa le mentionez in ordinea intrarii lor in scena primul poarta numele Carlevari iar cel de-al doilea Sartori. Dupa cum am mai spus si in trecut nu imi sta in fire sa fac comparatii prea riguroase si ar fi putin nedrept pentru ca cele doua vinuri despre care va vorbesc azi sunt cu multe clase peste unele vinuri despre care am vorbit pe acest blog. Am sa spun totusi ca as da cateva puncte in plus celui de-al doilea desi nu sunt prea sigur ca acestea nu se datoareaza doar faptului ca a venit dupa ce primul a potolit deja pofta si setea si a avut ceva mai mult timp la dispozitie sa se deschida, sa se lase descoperit.
Nu stiu daca doar mi se pare, dar n-am putut sa nu sesizez asemanarea de stil si culoare a etichetei de pe Castel Bolovanu cu cea a celui de-al doilea amarone.
Am fost si eu de doua ori rasfatat de soarta si am savurat cate o sticla de Amarone della Valpolicella. Distanta intre cele doua evenimente a fost de cativa ani. Pana cand savurat-o pe a doua am catalogat prima sticla de vin ca fiind cea mai buna sticla de vin rosu bauta de mine vreodata. Si a trecut timpul cu mine rememorand acele senzatii pana cand le-am uitat si mi-a ramas numai gandul ca acea sticla de vin a fost minunata.
Acum 2 luni, acelasi prieten cu care am savurat-o pe prima la un restaurant in Bucuresti, a venit la mine cu un cadou (o sticla de Amarone della Valpolicella). Deschiderea sticlei a fost un eveniment in sine: am adunat prietenii, i-am facut poze… si l-am gustat. Absolut extraordinar! Cel mai bun ever! Incetul cu incetul se estompeaza memoria papilelor gustative si in cazul sticlei asteia. Dar acum stiu sigur: Amarone della Valpolicella este cel mai bun vin pe care l-am baut in viata mea.
Am vazut si la noi, la Metro, dar nu ma lasa inima sa dau 220 lei pe o sticla (cea mai ieftina ca sunt si mai scumpe)
ma simt mai bine ca ma intelege cineva cat de greu este acest vin si cat de greu e sa vorbesti de el. pretul este intr-adevar prohibitiv. noroc ca avem prieteni de genul ala 😉 (thanks to Nicushor)
Nikita m-a vazut lovit de acest vin si ar fi vrut sa-mi faca o surpriza dar si ea s-a speriat de pret 🙂
…un vin deosebit, sunt de acord cu dvs.
Unde mai pui ca de la momentul cand am scris despre astea doua, am mai incercat altele si mai si. 😉