Voia buna a fost si de data asta prezenta si insotita de bucate si vin. Ghenadie si Marc Dworkin ne-au spus doua trei vorbe despre sora inca mai mica (dupa cum spunea si Ghenadie) a Enirei dupa care sticlele si-au lepadat dopurile de pluta si ne-am veselit cum sade bine romanului in zi de sarbatoare (desi am dubii ca asta ar fi doar apanajul romanilor).
Pentru acea parte din invitati, printre care ma numar si eu, care mai obisnuiesc sa scrie pe cate un blog despre vin, intalnirea de anul acesta de la Aliman a reprezentat si momentul primei noastre intalniri. Daca cu aripa bucuresteana a bloggerilor m-am mai tot intalnit (exceptia facand-o Cosmin pe care abia acum l-am intalnit prima data), cu George nu apucasem pana acum decat sa vorbim prin mailuri, comentarii si alte cai de comunicare mai impersonale. Am avut deci un motiv in plus de bucurie, prilejuit de aceasta intalnire, care sper sa fie doar in timid inceput al intalnirilor noastre.
tu povestesti din ce in ce mai bine, felicitari deci!
😉
Bucuria e reciproca, Alin.
In alta ordine de idei, ma gandeam la vinurile baute, si in afara de impresii generale despre calitate, nu-mi aduc aminte mare lucru despre ele. Asta ma face sa ma intreb daca nu cumva asa ar si trebui sa fie. Sta cineva sa miroasa benzina atata vreme cat masina merge ca unsa? Intalnirea si discutiile au fost asa de frumoase ca am uitat aproape complet de "combustibil":)
George,
Cred ca ai dreptate. De multe ori tehnicizam prea mult observarea unui vin, iar acesta isi pierde inevitabil latura lui calda si prietenoasta.
Nu de putine ori mi s-a intamplat sa imi intre la suflet vinuri pe care le beau cu oameni dragi desi nu-mi amintesc despre ele mai mult decat faptul ca mi-au placut.