Tag Archives: Chile

Restanta la Syrah (degustare de grup)

Aveam o restanta fata de voi, pentru ca nu am apucat sa va povestesc despre ultimul episod al intalnirilor noastre de la Ginger. Ati ghicit, e vorba despre o noua intalnire in care am pus punctul pe vin, mai exact pe Syrah.

Ca noutate, pentru ca despre acest soi am mai vorbit in alte cateva episoade precedente, mentionez faptul ca, alaturi de cursantii obisnuiti al lectiilor particulare despre vin, ne-au fost alaturi Sorin si Mihai, carora le multumesc pentru prezenta pe aceasta cale.

Tema, asa cum v-am zis – Syrah-ul, un soi care in general e cunoscut ca emblema a zonei nordice a vaii Ronului, dar si ca soi portdrapel al Australiei.

Probele, opt la numar, s-au prezentat bine, sau chiar foarte bine si au reusit sa ne dezvaluie cateva secrete despre tipicitatea de soi. Din punct de vedere geografic, am avut alaturi de noi dovada raspandirii globale a acestui soi caci am avut vinuri din Romania, Franta, Bulgaria, Australia, Chile si Argentina.

Deja v-am spus poate suficiente detalii, e asadar momentul sa va prezint vinurile incercate si rezultatele obtinute de fiecare in parte la proba severa data in fata bloggerilor si a celorlalti iubitori de vin prezenti la eveniment.

Vinurile incercate au fost urmatoarele:
Nachbil Syrah 2003
Cocosul Syrah 2009
Syrah Reserve Special 2009
Syrah Wine Point 2009
Don David Syrah Reserve 2008
Marques de Casa Concha 2008
Filsell Barossa Old Vine 2008
Syrah by Enira 2007

Clasamentul poate il intuiti, poate ca nu. Nu va mai tin pe jar si va invit sa il rasfoiti mai jos:

Cimarosa Cabernet Sauvignon 2010

Probabil multi dintre voi cunoasteti notiunea de leapsa sau ce inseamna ea in termenii blogosferei. Este vorba de acele articole in care inviti alti bloggeri sa isi expuna parerea sau sa scrie despre un subiect anume, urmand ca acestia sa transmita cererea lor mai departe continuand astfel discutiile pe marginea subiectului respectiv precum intr-un domino.

In lumea noastra, mai mica, a bloggerilor de vin exista numeroase de astfel de situatii in care scrierile noastre respecta regulile unei astfel de lepse, desi cel mai adesea nimeni nu o numeste nimeni astfel. Pentru mine de exemplu, un asfel de efect l-a avut scrierea lui Dan de aici si asfel, aflandu-ma zilele astea in fata unui raft de magazin si zarind vinul despre care vorbea colegul meu de blogosfera n-am stat pe ganduri si am asezat in cos cateva sticle  din gama la care face referire convins ca in cazul unui esec as avea macar materie prima pentru un vin fiert.

Am inceput evident, pentru ca asa cum va ziceam am ales inca vreo doua vinuri din aceiasi gama, cu Cabernet Sauvignon-ul chilian caci el imi trezise curiozitatea prin cuvintele citite la Dan pe blog.

In mare, ii dau dreptate. Fara a avea vreo revelatie in fata paharului, vinul despre care vorbim este un vin decent, baubil si, nu in ultimul rand, ieftin.

Dar haideti sa va zic cum s-a prezentat la intalnirea cu mine vinul cu pricina.

Nasul e intens, interesant si destul de tipic. Se simt in el note vegetale si usoare tuse afumate. Structura nu e foarte inchegata, vinul parand mai degraba subtirel, continua insa sa puncteze la capitolul tipicitate. In plus, papilele traduc subtile trimiteri catre funghi si naut. (73 puncte)

Terrunyo – Carmenere 2008

Culoarea intensa face intrarea unui vin muscular si amplu, care dupa prizonieratul de 19 luni petrecut in stejar frantuzesc face tot ce-i sta in putere sa impresioneze.

Nasul e interesant si intens, dar vinul isi arata cu adevarat masura dupa ce iei prima gura, gest in urma caruia ai senzatia ca te aflii in fata unei rulete la care bila se tot deplaseaza intre casutele colorate in rosu (coacaze, cireasa) si negre (ciocolata amaruie, cafea si creion ascutit). In ciuda faptului ca este etichetat  Carmenere, aceasta varianta din 2008 contine si 15% Cabernet Sauvignon (lucru legal conform legislatiei din Chile), care il face sa puncteze si la latura vegetala si sa ii sporeasca putin complexitatea. Cu o aciditate buna si o corpolenta pe masura, sutinuta de tanini fermi, vinul promite o evolutie buna si da senzatia ca inca nu s-a implinit pe deplin. (92 puncte)

Marques de Casa Concha – Syrah 2008

Fin si puternic deopotriva inca din miros, Syrah-ul 2008 Marques de Casa Concha al chilienilor de la Choncha y Toro are cate putin, ba nu, are destul din tot ce astepti de la un Syrah cu stil.

In gura taninii fac miscari blande si experte, niveland totul in drumul lor si apasand cu note de prune uscate, ciocolata si bacon. Structura complexa castiga prin evolutia la pahar, notele piperate stau strans legate de latura fructoasa formand un tot unitar agreabil. (90 puncte)

Trio Reserva – Cabenet Sauvignon/Cabernet Franc/Shiraz 2009

Trio, reprezinta un experiment interesant al celor de la Choncha y Toro, care se bazeaza cand pe cupaje din trei soiuri distincte, cand pe vinuri din acelasi soi provenind din trei zone diferite.

Vinul despre care vorbim azi se incadreaza in prima categorie si este un cupaj de Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc si Shiraz din 2009, care ataca de la primele priviri. Macina atent izuri condimentate pentru ca, odata gustat sa explodeze cu impresii de mure, coacaze si pruna. Taninii calca lent, dar apasat si trezesc din amorteala dulceaga, fructoasa. Finalul eschiveaza intre piper si alte condimente iuti si trage dupa el o panza fina cu iz de cacao. (87 puncte)