Primus este probabil cel mai nou nume aruncat pe piata de Cramele Rotenberg. E un vin care, pe langa faptul ca iti ramane in memorie, actioneaza ca un trigger pe tabelul imaginar de Merlot-uri rasate de pe la noi, de unde trage biletul pe care sta scris numele unui frate de-a lui mai mare cu vreo 2 ani.
Amesteca in nasul lui bogat si intens arome de vanilie si fructe negre de padure. Revine asupra fructelor negre si in evolutia lui frumoasa in pahar si le amesteca cu izuri de cirese negre. Se poate lauda cu o corpolenta buna, dar pastreaza ceva domol in el si te invaluie cu parfumuri moi de cacao, dude negre si licorice. Intensitatea aromelor il ajuta sa persiste frumos in postgustul ce aduce cu el izuri de rom. (88 puncte)
Vinul meu preferat din Merlot-urile Rotenberg…daca era o idee mai fructat si mai acid, lejer, ar fi fost si mai bun.
Dan, marturisesc ca mie imi place exact asa cum e. Ar fi fost si al meu preferat de mai demult, dar l-am descoperit relativ recent.
Eu l-am incercat la Goodwine, parca in primavara. E posibil sa mai fi evoluat de atunci…
E un vin reusit, de stat la povesti mai degraba decat de stat la masa..:)
@Dan, cam asa.
multumesc ptr cuvintele frumoase. vinul s-a dorit un remake al merlotului 2006. adica este de pe acelasi terroir (Valea Oancei). Nu stiu daca seamana. noi am vrut un vin mai retinut, cu nasul mai fin si mai “uscat”, adica unul de baut in loc de coniac in biblioteca cu un prieten. adevarul e ca vinul evolueaza asa cum vrea el si nu cum vrem noi. noi putem doar sa avem grija sa avem struguri buni si sa tinem butoaiele pe plin.
desigur ca Liviu a contribuit foarte mult la asamblarea vinului ca sa semene cat de cat cu 2006. recomandarea mea: beti-l si bucurati-va de el. vor mai fi vinuri bune, din ce in ce mai multe si nu numai de la mine.
Dupa mine e printre primele trei Merlot-uri din Romania la ora actuala. Singurul defect pe care i-l pot imputa este faptul ca este cam scump..:))Apropo, Alin, tu de unde l-ai luat?
Domnule Rotenberg, asa l-am simtit si eu, adica aducand desi mie destul de greu sa il compar dupa atata timp, cu Merlot 2006.
@Dan, va aparea (cred) la 1vin/zi. Eu pe filiera asta am intrat in posesia lui.
Am inteles..sunt curios cat o sa fie! THX
Pot sa zic ca nu va fi in urmatoarele 7 zile. Mai multe nu stiu.