E totusi prea liniste pentru o zi de scoala. Curtea imi pare pustie. Vad in departare pe cineva cu o tigara intr-o mana si cu celalalt brat facandu-mi semn. E colegul meu de banca. Pe vremuri era interzis sa fumezi in curte, pe vremuri acolo unde e el era altceva. Dar de, vremurile s-au schimbat, liceul si el. Ce sa mai zic de noi?
Ne strangem mana si parca asteptam un clopotel mut sa ne cheme in clase. Stim bine ca nu va suna asa ca ne facem semn reciproc si intram neinvitati. Si aici lucrurile s-au schimbat. Sahul podelei a fost inlocuit de un gri rece, holurile sunt parca mai mici, iar pe la colturi nu mai zambesc elevi ci camere de filmat intimidante.
Isi fac aparitia chipuri noi si incepem sa prindem tot mai mult curaj. Strangeri de maini, imbratisari, zambete. Suntem in clasa deja si incercam sa respectam pe cat posibil vechile pozitii in banci. Nu suntem in formatie completa, dar acum ca fiecare a luat un loc in banca mi-e destul de usor sa imi inchipui ca suntem cu totii prezenti.
Toti, dar mai putin unul: eu, cel din liceu.
Bai, Aline, ma podidira lacrimile. Eu n-am avut norocul asta cu intalnirea de 10 ani.
Gabi,
Noi am avut noroc ca una din colegele noastre s-a ocupat de organizare. ba chiar am reusit sa strangem toata generatia, nu doar clasa noastra.
eu ti-am mai zis ca scrii frumos. mi s-a facut pielea buburuze – emotionant!
Abia astept si eu sa-mi vina randul 🙂
@zazuza,
Multumesc!
@Iulia,
Mai ai ceva de asteptat. 🙂
s-au intamplat multe de atunci. si bune si rele. ref la ultimul tau enuntz, e valabil pt fiecare in parte dar am incercat pt o zi sa nu bag de seama acel sentiment.
@Bibi,
probabil ca asa e.
Eu am avut intalnirea de 30.
Pana atunci uiti unde ai stat in banca. 🙂
nu si daca iti reamintesti periodic, sa zicem la 10 ani, nu? 🙂