Puse farfuria langa celelate doua aflate la uscat din serile trecute si se sterse cu un prosop pe maini. Din camera de zi, pe langa vocea data la volum mic a prezentatoarei de stiri, incepu sa se auda melodia pe care telefonul lui o canta de fiecare data cand este cautat.
Cine o fi la ora asta? Fu gandul care ii trecu rapid prin minte. Fara a se grabi deloc, aseza impachetat la dunga, prosopul si incepu sa isi indrepte pasul catre masa rotunda, pozitionata aproape de fereastra din sufragerie.
Isi dadu seama ca ajunse tocmai la timp caci, o mica intarziere ar fi fost de ajuns ca vibratia ce insoteste soneria telefonului sa il apropie periculos de tare de marginea mesei.
Ridica telefonul si observa numele persoanei care il cauta. Fu real surprins la aflarea acestei informatii si tocmai de aceea, mai zobovi pret de 2 secunde privind uimit spre ecranul luminos al aparatului. Nu mai apuca sa mai raspunda, caci telefonul se opri din sunat. Isi adresa o injuratura scurta, amicala, apasa rapid pe zona de ecran in care aparea 1 apel pierdut, apoi atinse din noi numele ei si se indrepta cu telefonul la ureche spre fereastra pe care se zareau deja luminile de seara ale orasului.
Buna! rostira parca amandoi simultan si urma o scurta pauza.
M-ai sunat! Spuse el scurt si usor fastacit
Credeam ca esti ocupat! Adica nu de asta te-am sunat, vreau sa spun ca, asta credeam cand am vazut ca nu imi raspunzi.
Eram in cealalta camera. Atata tot. Pana am auzit telefonul si am ajuns la el ai inchis. Raspunse el gandidu-se la cele doua secunde scurse si la fata tampa pe care probabil o avea privind spre numele ce aparea pe ecran.
-Ce mai faci? Nu ne-am mai auzit demult!
-Asa este! De foarte mult. De prea mult as zice, adica scuza-ma, dar cred ca au trecut luni, nu? Nu o zic ca un repros, doar ca … incercam sa ma gandesc cand s-a intamplat asta ultima data.
-Cred ca era inainte de Craciun.
-Da. Cred ca ai dreptate.
-Ba nu, spun prostii. A mai fost seara aia cand m-ai sunat tu si eu nu am putut vorbi. Eram super mega obosita si nici nu eram singura. Nu as fi fost un partener de discutii prea bun oricum.
-E in regula! Nu trebuie sa te scuzi. E ok. Am si uitat. La mine aia nu se pune. Spuse el desi isi amintea bine cat de dezamagit fu de vorbele ei si cum isi propusese in aceiasi zi sa nu o mai sune si sa nu ii mai scrie mesaje.
-Nu mi-ai spus cum esti.
-La fel! Nu cred ca s-au schimbat prea multe in lunile astea.
-Si eu care speram sa zici ca esti mai bine.
-Nu sunt. Nu ma intelege gresit. Nu ar trebui sa iti faci vreo grija. Supravietuiesc.
-Si totusi, ce ai mai facut? Cum merge munca?
-Merge. Suntem foarte prinsi acum, au venit nemtii cu un proiect nou si sunt zile cand nu am timp nici de mine, ceea ce pentru mine e bine, am mai putin timp sa ma gandesc la altele.
-Inteleg. Pai, ma bucur atunci. Ce sa zic?
-Tu?
-Eu am fost putin racita zilele trecute, dar acum sunt bine.
-Apropo, fratele tau cum mai e? Imi spuneai ca e putin bolnav.
-E bine! Multumesc ca ai intrebat insa. E puternic. Nu se da el batut cu una cu doua. Se plange el usor, dar e tare ca o stanca.
-Ma bucur! Raspunse el razand usor in acelasi timp.
Din nou liniste.
-Am fost surprins sa vad ca ma suni. Ca m-ai sunat vreau sa spun. Se corecta el rapid muscandu-si usor buza de jos si incercand sa se abtina sa ii spuna ca, in dimineata asta se gandise la ea si aruncase o privire pe pozele ei de pe Facebook.
-Da stiu. Ar fi trebuit sa nu astept atat. Saptamana viitoare plec la Berlin si stiu ca ramasese sa vorbim daca se mai intampla asta.
-Inteleg. Dragut din partea ta ca ti-ai amintit. Mi-as fi dorit enorm sa ni se potriveasca agendele si sa vin si eu, dar este extrem de putin probabil sa fie nevoie sa merg la Berlin intr-un timp atat de scurt.
-Stiu. Adica banuiam. Nu imi faceam mari sperante in sensul asta, dar … sa zicem ca asta a fost un motiv bun sa sparg gheata.
El zambi si dandu-si seama ca se va lasa din nou linistea adauga rapid.
-Ma bucur ca ai facut-o si chiar imi pare foarte rau. Intr-un fel, parca as fi vrut sa nu stiu ca te duci din nou acolo.
-Bine am inteles. Nu trebuia sa iti spun. Zise ea razand cald.
-Nu asta am vrut sa zic. Ma bucur ca mi-ai spus, doar ca … m-am gandit mult la cum ar fi sa mergem din nou la Berlin impreuna.
-Iti mai amintesti vinul pe care l-ai ales?
-Binenteles ca mi-l amintesc! Era un vin din Chile. Incepu el sa zica dar oprinundu-se inainte de a mai da alte detalii din teama de a nu parea prea bizar.
-Si cat te-ai chinuit sa scoti dopul?
-Asta e vina mea. De obicei am mereu un tirbuson cu mine. Rase din nou.
-Am inteles domnul connaisseur. Si ce mai ai? O cheie tubulara?
-E, nici chiar asa. Spuse el si se indeparta de fereastra, indreptandu-si pasii spre raftul de vinuri fixat de peretele opus. Stii? Inca mai am sticla de vin pe care trebuia sa o bem intr-una din serile urmatoare, dar n-am mai apucat.
-Ufff! Stii doar ca am iesit cu colegii in ziua urmatoare si apoi am fost amandoi prea obositi. Adica eu cel putin, sigur am fost. Asa imi amintesc.
-Spuneam doar. Spuse el asezand sticla de vin luata de pe raft pe masa rotunda, alba si indreptandu-se mai apoi spre bucatarie de unde se intoarse cu un tirbuson si un pahar Riedel.
-Eu zic sa o bei! Nu are rost sa o tii amintire. Nu spuneai tu ca nu toate vinurile merita pastrate?
-Asa spuneam. Asta poate ar fi meritat … il cumparasem cu gandul sa il bem impreuna. Iarta-ma ca spun asta. Stii ca, in prezenta ta, am avut mereu tendinta sa zic lucruri pe care le gandesc, dar care nu e bine sa fie intodeauna spuse.
-Mi-ai mai spus asta. Cred ca exagerezi insa si, in plus, nu cred ca mi-ai spus nimic ce nu ar fi trebuit de cand ne cunoastem. Deci … de ce atatea griji?
-Ba da! Am spus chestii care, si acum sunt sincer, nu credeam ca le voi stii decat eu si care, poate ca te-au speriat putin. Justificat, nu ma intelege gresit.
-Vorbesti prostii. Singurele lucruri pe care, nu ar fi trebuit sa mi le spui au fost cuvintele tale de mai devreme.
-Esti draguta ca de obicei. Spuse el, tinand cu umarul telefonul strans de ureche si tinand cu o mana sticla si cu cealalta rotind tirbusonul in dopul lung de pluta.
-Iti multumesc!
-Si eu iti multumesc! Datorita tie am acum … si se opri cateva secunde pentru a turna lichidul rubiniu in paharul ce reflecta luminile difuze ale camerei … o sticla de Listrac Medoc 2014 doar pentru mine.
-Sunt sigura ca e un vin foarte bun daca l-ai ales tu.
-O sa aflu asta chiar acum, in timp ce vorbesc cu tine. Zise el rotind usor paharul si ducandu-l la gura cam teatral, parca pentru a fi vazut de ochii invizibili aflati in spatele lui.
-Nu imi place ca bei singur.
-Nici mie. Si de asta o fac foarte rar.
-Acum de ce o faci?
-Nu stiu exact.
-S-a facut deja tarziu. Ma bucur ca te-am auzit. Chiar ma bucur.
-Si eu.
-Promit sa o fac mai des sau, daca vrei, poti sa ma suni tu … sau sa incepi sa imi trimiti din nou mesajele tale matinale.
-Nu am stiut niciodata daca chiar le citesti.
-Le citesc. Poate ca raspund rar, dar le citesc.
-Vedem! Drum bun si succes la Berlin.
-Multumesc! O sa am nevoie! Noapte buna atunci!
-Noapte buna! Raspunse el si puse telefonul pe masa. Indesa dopul de pluta inapoi in sticla si se indrepta, cu sticla de vin aproape plina in mana spre frigider.