Instantaneu cu vin (III)

Iesi din sala de examen si inchise usa  incercand sa nu faca prea mult zgomot. Pasii lui scoateau un ecou surd pe culoarul inalt si inca cufundat in liniste. Cobora scarile in spirala, trecu de bustul unui matematician al carui nume va avea curiozitatea abia mai tarziu sa il citeasca si se indrepta spre iesire.

In urma lui se mai auzi o usa deschisa si un ecou geaman de pasi.

Culoarul dinspre iesire era ceva mai intunecat astfel ca, primul lucru pe care il facu cand impinse usa grea, fu sa inchida o clipa ochii pentru a se feri de soarele de afara. In fata intrarii, zeci de chipuri necunoscute il privesc. Din cand in cand, cate o voce il intreaba despre cum au fost subiectele. El raspunde destul de stanjenit ca au fost usoare, nu atat pentru a nu provoca vreo grija, cat mai mult pentru a nu incuraja o discutie mai lunga. Se opreste o clipa si mai priveste o data spre multime pentru a identifica un chip cunoscut. Tatal lui, usor mai retras decat restul curiosilor il vede, arunca tigara tocmai aprinsa si ridica mana in semn de salut. Il vede si el. Ii trece rapid prin minte un moment asemanator cand, cu ocazia admiterii la liceu, tatal lui ii spuse ca, inainte sa intre in cladirea unde avea sa se tina examenul, sa se opreasca o clipa si sa se uite in curte inspre el, iar el avea sa-i faca atunci un gest asemanator cu mana ridicata in semn de salut.

Momentul trecu repede si gandurile ii revenira la subiectele de examen astfel ca, atunci cand ajunse in dreptul tatalui sau nu schita nici un gest anume si se multumi sa ii intinda mana de parca acum s-ar fi vazut prima data.

Urmeaza cateva momente de tacere, dupa care isi pornesc pasii departe de zarva ce pusese stapanire pe intreaga intersectie Academiei cu Edgar Quinet. Nu mergeau intr-o directie anume si niciunul nu indaznea sa spuna ceva.

El se opri brusc si spuse:

Mergem la gara, nu?

Pai nu stiu. Poate tie ti-au dat domnii profesori ceva de mancare, dar mie unul mi-e putin foame. Hai sa mancam mai intai ceva, sa te linisteti si tu putin… Da-mi sa-ti tin eu alea ca vad ca nu le gasesti locul.

El ii intinse o mana de foi si un stilou chinezesc negru.

Hai, intram aici ce zici?

Da, raspunse el, insa deloc convingator.

Localul era destul de plin de fum de tigara, in ciuda faptului ca era aproape gol.

Ei? Ai de gand sa stai mut tot drumul pana la Focsani? Ce ai facut?

Am facut. De fapt, cred ca am facut tot.

Discutia fu intrerupta de chelner care prelua comanda si continua cateva minute mai tarziu in acelasi ton.

Cum ziceam, am facut. A fost chiar mai usor decat ma asteptam. El zambi de parca se abtinuse pana acum sa nu rada.

Bravo. Atunci ce-i cu tristetea de mai devreme? Daca nu faceai trebuia sa-mi gasesti o scuza buna pentru faptul ca ai iesit din examen printre ultimii.

Eee, nu mi-a placut cum am scris si am refacut cateva din subiecte. De asta mi-a luat atata. Zambi iar, la fel de amuzat.

Chelnerul veni cu doua farfurii in mana.

Adu-ne te rog si o sticla de vin. Fiul meu e de azi student la matematica.

5 thoughts on “Instantaneu cu vin (III)”

  1. Ce text bun! Cat de sugestiv! (de curiozitate: e autobiografic?). Eu am studiat mai pe indelete epoca Vechiului Regim si imi pare unul dintre cele mai bune texte evocatoare ale acelor vremi. Gresesc oare?

  2. @Dorin,

    Ma bucur ca ti-a placut. Instantaneele cu vin (pentru ca mai sunt 2 pana acum) se doresc a fi niste intamplari mai mult sau mai putin inchipuite in care apare si vinul in plan oarecum secundar.

    Ele sunt inchipuite asa cum ziceam. Cu toate astea, au si franturi reale in ele. Care sunt aceastea e mai putin important.

    Multam de vizita si te mai astept pe aici.

  3. pe mine ma intriga problema (cred ca e vorba mai degraba de studiul unei functii a carei integrala ar fi egala cu maximul limitei unei expresii care e in afara fotografiei). Poate ne lamuresti?

  4. Intocmai.
    In realitate e vorba despre o functie integrabila in sens Lebesgue, iar in demonstratie se foloseste la un moment dat principiul celor doi jandarmi (italienii ii zic 2 carabinieri) , principiu al carui enuntare moderna ii este atribuita dealtfel lui Gauss.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *