Dupa ce m-a cucerit cu Lumea Sofiei era normal sa fiu foarte curios sa citesc si Fata cu portocale, cel de-al doilea roman al lui Jostein Gardeer care mi-a picat in mana.
Desi cele doua romane au povesti si talcuri distincte, Jostein Gardeer pastreaza si in
Fata cu portocale reteta din Lumea Sofiei, dialogul princilal al romanului purtandu-se si de aceasta data prin intermediul scrisorilor. De data aceasta insa, granita dintre expeditor si destinatar este una temporala, scrisoarea pe marginea careia romacierul tese povestea fiind scrisa de tatal decedat cu mai bine de 10 ani in urma si adresata fiului acestuia aflat acum la varsta la care poate intelege mesajul primit.Gardeer nu renunta nici de aceasta data la a transmite
informatii generale cititorului, cu aceiasi placere pe care o gasesti la un dascal cu vocatie. Astfel, parcurgerea romanului este plina de informatii din domenii din cele mai diverse, de la Sonata Lunii sau primul tren cu aburi care a circulat in Norvegia si pana la satelitul Hubble care fusese lansat pe orbita cu putina vreme inainte ca tatal sa moara si care avea sa devina subiectul preferat al fiului ceva mai tarziu.Intrebarile adresate in scrisoara nu au menirea de a pune pe ganduri doar pe destinatar, cititorul va fi, mai mult ca sigur, si el tentat sa raspunda acestora.
Nu va asteptati la un roman profund pentru ca Jostein Gardeer reuseste si de aceasta data sa puna
cele mai grele intrebari parca in joaca, insa fie daca ati citit Lumea Sofiei fie ca nu, am sa va recomand Fata cu portocale.Daca insa ati citit-o insa deja … Lucky You!