Ella Re!

Asa cum spuneam n-am facut foarte multe poze. De cele mai multe ori cand ieseam in oras era oricum deja intuneric asa ca nu as fi reusit sa surprind mare lucru . Am incercat sa aleg insa cel putin trei imagini ca sa nu ziceti ca am venit cu mana goala.

Pe langa modul cum se bucurau de ploaia ce cadea si care mie nu facea altceva decat sa-mi aminteasca de ziua cand am plecat din Bucuresti am mai observat o diferenta intre oameniii de acolo si cei de aici. In zilele cat am stat in Nicosia am iesit la diferite restaurante sa iau masa si peste tot chelnerii se comportau impecabil. Servitul vinului era, cum poate e normal, un adevarat ritual: incepand cu prezentarea sticlei si oferirea clientului unei mostre pentru degustare timp in care chelnerul astepta cuminte acceptul tau inainte sa serveasca mesenii. Aceste obiceiuri le poti vedea fara indoiala si in unele restaurante bucurestene, dar nu la foarte multe, in alte orase…cu atat mai putin. Nu asta m-a impresionat insa. Acest mod de a trata clientul este unul normal, iar servirea vinului untr-un mod asemanator este specific oricarei tari cu o oarecare cultura oenologica. Ce m-a surprins a fost faptul ca la cele mai multe din restaurante (exceptand cel cu specific japonez) chelnerii erau romani. Nu am putut sa nu ma gandesc atunci de ce cei din tara nu se comporta la fel. Am intuit cateva posibile raspunsuri. N-am sa le si mentionez aici. M-am gandit insa ca e un lucru interesant care ar putea da unora de gandit.

Daca tot am adus vorba de vinuri ar fi frumos sa si mentionez cateva care mi-au ramas in minte, nu? Trebuie sa marturisesc ca atunci cand merg in alta tara si am posibilitatea sa beau un vin, incerc pe cat posibil sa incerc soiuri locale. Asta binenteles acolo unde e cazul pentru ca, poate nu stiati, sunt tari a caror clima nu permite producerea de vin (iata deci un al doilea motiv pentru care ar trebui sa ne consideram ceva mai norocosi decat altii). Cu toate astea am sa va vorbesc acum de doua vinuri produse in Cipru dar din soiuri de origine franceza. M-am intors insa si cu cateva sticle de vin din soiuri locale drept pentru care promit sa revin asupra lor in viitorul apropiat.

Intodeauna mi-e greu sa ma limitez sa va vorbesc despre un singur vin asa ca am decis sa ma opresc asupra unuia alb si a altuia rosu.

Cel alb, produs de un vinificator pe nume Fikardos din zona Pafos, a fost o noutate pentru mine pentru ca nu mai bausem nici un Semillion pana acum. Tocmai de aceea nu sunt convins ca impresiile mele sunt si foarte tipice pentru acest soi. Vinul era relativ vechi (pentru un vin alb), produs in anul 2002 (nu stiu cat de adevarat este dar am inteles ca ar fi fost un an favorabil pentru acest soi), dar era inca activ, probabil si ajutat de o aciditate destul de mare. Coloristic vinul mi s-a parut oarecum altfel decat cu ce sunt eu obisnuit, culoarea era una galben pai inchis asemanatoare cu cea a uleiului de floarea soarelui. Gustativ, asa cum spuneam, vinul inca dadea impresia de proaspat, oarecum mai corpolent ca alte soiuri albe (ceva mai neutre) l-as incadra oarecum in zona Chardonnay-ului, cu un gust crocant, aromat si picant.

Despre cel rosu, ca si soi, am mai vorbit in cateva randuri. De aceea sunt oarecum tentat sa il compar cu alte Shiraz-uri. Fata de cel de la Recas, despre care aminteam relativ recent, as spune ca cel produs de Nico Lazaridi se lasa mai greu citit dand senzatia ca e un vin ce ar putea parea mai pretentios sau in orice caz ceva mai zgarcit cu degustatorul, vinificat intr-o maniera diferita. N-am sa spun ca unul din ele e mai bun ca altul am sa revin fugitiv la un subiect asupra caruia am mai insistat in trecut si anume varietatea. Daca Shiraz-ul produs la Recas era unul foarte aromat cel cipriot era ceva mai aspru, foarte probabil si datorita solului, terroir-ul spunandu-si inca o data cuvantul.