Degustare de grup – Crama Basilescu

Ultima intalnire a grupului nostru, despre care am adus vorba ori de cate ori am avut ocazia, a fost intr-o oarecare masura o premiera. Spun asta pentru ca noi nu am avut nici un aport in alegerea vinurilor. Daca pana acum ne-am ales singuri temele intalnirilor noastre si noi eram aceia care ne pregateam cu vinurile din degustare acum propunerea a venit, asa cum am inteles de la gazdele noastre de la Ginger chiar de la un producator, Crama Basilescu, din a carui portofoliu am incercat vineri seara 5 probe despre care va voi scrie mai jos si a carui initiativa ,eu unul, o gasesc una laudabila.
Edition – Sauvignon Blanc 2008 (Dealu Mare): Culoare palida cu tente verzui; nas puternic si destul de ierbos, acopera usoarele izuri sulfuroase; gustul este verde cu tente dulcege pe final (desi vinul este unul sec); postgust proaspat si simplu.

Ancestral – Feteasca Alba 2008 (Pietroasa): Culoare stralucitoare; nasul este parfumat cu evidente note florale; se simte restul de zahar, aceasta senzatie nu cred sa fie datorata alcoolului destul de ridicat (13.6%); finalul este necomplicat si oarecum feminin, tentele florale din el par putin cam fortate.

Eclipse Selection – Tamaioasa Romaneasca 2008 (Pietroasa): Culoare placuta; nas specific de tamaioasa cu usori nuante de flori de salcam; in gura aromele debuteaza puternic si te trimit cu gandul la mierea de albine, dar nu sunt foarte persistente.

Eclipse Selection – Busuioaca de Bohotin 2008 (Pietroasa): Vinul are o culoare placuta (foaie de ceapa); nasul debuteaza placut, dar deviaza nefericit; gustul contine ceva tente florale, dar senzatia neplacuta regasita in nas se simte chiar mai evident in gura; personal am avut senzatia ca as fi amestecat vinul cu apa din vaza cu flori.

Feteasca Neagra (neetichetat): A fost, fara nici un dubiu, cel mai reusit vin din cele 5; culoare rubiniu intens; nasul puternic si plin de senzatii condimentate; taninii oarecum prea fermi dau senzatie de usoara astringenta; finalul este usor amarui; da senzatia unui vin inca neimblanzit caruia trecerea timpului i-ar putea aduce beneficii.

Later edit: Am fost contactat de un angajat al producatorului si rugat sa inlatur imaginea postata anterior. De aceea, pana la primirea acceptului acestuia de a o republica am sa va rog sa cautati singuri pe net o imagine cu etichetele lor, care sa sustina afirmatia mea dintr-unul din comentariile de mai jos in care spuneam ca etichetele lor sunt mai mult decat interesante si cu bun gust.

19 thoughts on “Degustare de grup – Crama Basilescu”

  1. George,

    Nu stiu prea multe detalii. Eu unul auzisem de Crama Basilescu, dar nu vazusem vinurile pana acum. Cred insa ca sunt vinuri ce se adreseaza segmentului de retail. Sper sa nu ma insel.

  2. Acum intra pe piata,participa la concursuri,incearca sa intre cu distributia in magazine.Ce ma surprinde este faptul ca in Sinaia unde eu am magazinul de vinuri,un reprezentant sau distribuitor a intrat in micile magazine cu oferte la aceste vinuri dar la mine ca magazin specializat nu a venit.De fapt acesta este un aspect care merita mentionat desi sunt un magazin specializat totusi distribuitorii ma ocolesc,probabil si pentru faptul ca in magazin preturile sunt in general mai mici decat la ei.
    In momentul de fata incerc sa iau legatura cu Crama Basilescu pentru a incerca o colaborare,daca iese va anunt,numai bine.

  3. Florin,

    Nu stiu ce sa zic…e putin ciudat ce spui tu. Oricum, daca imi permiti un sfat (neavizat), cred ca e mai bine ca magazin dedicat sa nu ai aceleasi vinuri ca celelalte magazine (nespecializate) pentru ca pana la urma tocmai asta cauta clientul in astfel de locuri, nu? Altfel cred ca e greu sa tii pasul cu marile lanturi de supermarketuri.

    Iti urez oricum succes!

    P.S.: Te invidiez un pic :))

  4. Din pacate sunt nevoit sa aduc in magazin si alte vinuri decat cele care as vrea eu,din putinii clenti cunoscatori magazinul nu poate functiona,prin urmare trebuie sa aduc si alte categorii de clienti in magazin.
    pentru a obtine preturi bune trebuie sa alerg prin toata tara,sa caut oferte sa las la pretul de raft.
    Imbucurator este faptul ca pentru vinurile la sticla ponderea cea mai mare o au vinurile de calitate,vindem foarte bine vinuri de Wine Princess dar mai ales vindem vinuri de colectie din podgoria Minis Maderat.

  5. Stiu Florin, preferintele romanilor sunt inca oarecum dubioase, iar stocul dintr-un magazin trebuie sa se ia in calcul profilul cumparatorului avizat pentru a avea succes. Cred insa ca clientii mai pot fi intr-o oarecare masura si educati si aici interveniti si voi, proprietarii de magazine.

    Numai bine!

  6. Cunosc oamenii de la Crama Basilescu, cred ca fac ceva incredibil, sunt unele din cele mai bune vinuri pe care le am baut, am citit despre ei si se pare ca au luat din primul an de productie ceva medalii, apreciate mult mai mult de expertii degustatori din afara tarii,
    eu cred ca mai trebuie sa ne educam gusturile.
    toate bune

  7. @Anonim

    Sigur ca trebuie sa ni le educam, dar cu speranta ca nu supar pe nimeni, pe mine nu m-a dat pe spate niciunul din vinurile amintite. Am inteles insa ca si preturile lor nu sunt foarte mari, desi nu le cunosc, deci nu le poti cere mai multe.

  8. Raportul calitate pret este unul foarte bun, chiar in defavoarea lor, dar cred ca va creste cu timpul, dupa ce se vor face cunoscuti.
    se orienteaza spre exporturi ceea ce nu e un lucru bun pentru romani.
    Am fost si i am vizitat, sunt foarte simpatici, si lucreaza profesionist din toate punctele de vedere.
    Sunt undeva langa ploiesti, la Urlati, mergeti si sunt convins ca vinul are alt gust la mama lui acasa.
    toate bune

  9. Se poate sa aveti dreptate. Asa cum spuneam nu cunosc preturile deci ar fi greu sa ma pronunt.

    Incercand sa fac o concluzie la ce am scris mai sus gasesc Sauvignon Blanc-ul un vin baubil si corect, iar Feteasca Neagra promitatoare. De fapt, in afara rozeului, care dupa parerea mea avea un defect, vinurile sunt ok si si-ar putea gasi locul in piata, unde stiu ca supravietuiesc exemplare mult sub cele amintite de mine in acesta postare.

    Sper insa sa va inselati in ultima fraza. Trecand peste atmosfera pe cate ti-o poate da o crama pana la urma consumatorul isi va procura de cele mai multe ori vinul din rafturi si ar fi incorect sa existe diferente de calitate. Cred insa ca nu asta era mesajul.

    Mi-ar placea sa fac o vizita acolo. Chiar saptamana viitoare voi merge in zona, insa la cu totul alt producator. Cine stie, poate pe viitor se va ivi o ocazie de acest gen pentru ca va spun sincer ca mi-ar face placere.

  10. se poate aranja suna la numarul asta 0726 740829 si i a legatura cu seful cramei e un tip tanar si simpatic. Vorbeste cu el si arajeaza o intalnire, ai ce vorbi, e un pasionat al vinului.
    succes

  11. Inca un lucru, ceea ce gasiti la crama gasiti si pe piata, garantat, au editii limitate si sunt onesti cu clientii, cu atat mai mult acum cand vor sa si faca o piata.
    mai e un lucru de precizat, sa tinem cont de conditiile pe care le ofera comerciantii vinurilor in general, pana ajung la clienti.
    toate bune

  12. @Anonim

    Multumesc de informatii, o sa vorbesc si cu colegii mei de degustare despre o eventuala vizita :). Din pacate nu e foarte usor sa ne sincronizam intotdeauna pentru ca niciunul din noi nu lucram in domeniu si facem toate astea din pura pasiune si doar in timpul liber.

    …si ceva ce n-am amintit: mi-au placut etichetele acelea decupate.

  13. Buna seara,
    Asa cum am scris in urma cu cateva zile ,am reusit sa iau legatura cu cei de la Crama Basilescu.Am vizitat unitatea de productie,totul nou,aranjat,toata stima pentru efortul si investitia facuta.In urmatoarele zile voi degusta vinurile si va anunt daca pot fi gasite in magazinul din Sinaia si in magazinele noastre de pe net.

  14. Buna seara,
    Asa cum am promis in urma cu ceva timp,am reusit sa leg o colaborare cu cei de la Crama Basilescu.Vinurile sunt acum in magazin si in scurta vreme vinurile vor fi si pe site.Pentru cei care sunt pasionati de vinurile de colectie,astazi am adus in magazinul din Sinaia peste 150 de sticle cu vinuri din productiile anilor 1944 – 1999 din podgoria Minis Maderat.

  15. Ai scris frumos si onorant pentru producator. Evident, voi gusta si eu aceste vinuri si imi voi scrie parerea despre ele, avand mare incredere in experienta si gusturile tale (pe care am avut ocazia sa le verific si in alte dati, citind cronicile tale despre vin pe acest blog). Mai mult decat atat, vad din comentariile anterioare ca ai reusit sa si impulsionezi vanzarile acestui producator. Sper ca cei de la Crama Basilescu iti vor fi recunoscatori pentru aceasta interesanta trecere in revista a vinurilor lor din segmentul pe care l-ati abordat.

  16. Razvan,

    Iti multumesc mult pentru aprecieri. Venind din partea cuiva cu un bagaj deloc de neglijat in domeniu, acest lucru nu poate decat sa ma bucure si sa ma incurajeze in demersurile mele viitoare.

    Chiar sunt curios sa aud si parerea ta despre vinurile prezentate. Sunt si mai curios sa vad cum s-au comportat in examenul pe care distributia vinurilor si stocarea il reprezinta din pacate de destul de multe ori. Eu pot sa zic ca am fost foarte norocosi din acest punct de vedere pentru ca vinurile ne-au fost puse la dispozitie, cu amabilitate, chiar de catre producatori si deci, au fost ferite de orice intemperii.

    Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *