Cono Sur Reserva – Carmenere 2009

Dupa ultimul vin prezentat pe blog a celor de la Cono Sur, revin cu un altul si, odata cu el, cu o cu totul alta perspectiva asupra vinurilor producatorului chilian decat v-ar fi putut-o induce Gewürztraminer-ul despre care v-am vorbit anterior. De altfel nici nu este foarte greu de inteles de ce. Daca Gewürztraminer-ul era o prezenta oarecum inedita, vinul de azi e un Carmenere, adica un clasic al vinurilor din aceasta tara.

Ca tot v-am spus de puncte de vedere diferite, dar si pentru ca anterior v-am povestit despre parerea mea despre etichetele celor de la Cono Sur am sa va rog sa acordati un plus de atentie etichetei acestui vin. Ati inteles desigur ca, de data asta, bicicleta emblematica pentru producatorul sud-american apare intr-o ipostaza noua, privita de sus si insotita de umbra sa.

In fine, n-o sa ne punem acum sa vorbim despre etichete ca ne-ar putea lua unii sau altii la ochi. Noi avem altele de povestit.

Vinul de azi e ca o poveste frumoasa istorisita cu forta si concentrare.

Ca mai toate povestile si in a noastra, actiunea se petrece undeva in apropierea unei paduri. Altfel nu ne-am putea explica abundenta de fructe de padure (mai ales mure) din nas si gust. Binenteles ca povestea ar fi plictisitoare daca nu ar aparea si alte personaje care sa o faca mai interesanta. Notele de cirese de exemplu, care te insotesc pe parcursul ei pana la punctul culminant cand, tonurile fructoase se pierd, lasand locul in scena unui iz usor condimentat si se transforma (ca e poveste, de) in arome de vanilie si stejar. Ca in cazul tuturor basmelor, ce se povestesc din generatie in generatie, exista pareri si pareri. In toate versiunile insa se aminteste despre oastea de taninuri a imparatului rosu (in realitate rubiniu intens cu tonalitati purpurii), care in ciuda numarului mare de osteni nu lasa in urma ravagii, firile lor fiind mai degraba blande si domoale.

Firul incalcit al povestii este destul de ambiguu, iar finalul cunoaste si el mai multe versiuni. Totusi, cel mai des intalnita este varianta cand indragostitii in jurul carora se tese tot basmul beau din apa ce le ofera tinerete fara batranete si viata fara de moarte caci, in incheiere, autorul (anonim binenteles) ii prezinta pe acestia intr-o cafenea, sorbind dintr-o ceasca de cafea fiecare. Mmmm…simtiti si voi mirosul de cafea, nu?

Pana la urma eu n-am inteles. Ce treaba au chilienii cu basmele populare? Habar n-am. O fi de la cele 14 grade alcoolice?

(82 puncte)

2 thoughts on “Cono Sur Reserva – Carmenere 2009”

  1. @sorin,

    Ca tot vorbeam de alt vin al celor de la Cono Sur sa stii ca, pe mine unul, ala m-a impresionat mai mult tocmai pentru ca aveam asteptari mai mici. Ce sa-i faci? Asa e cu asteptarile astea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *