Cecchi: Pursange toscan

Dintre evenimentele ce au avut loc saptamana trecuta in capitala, unul mi-a retinut atentia in mod deosebit si m-a facut sa nu ezit la primirea invitatiei raspunzand imediat prezent. Este vorba despre prezentarea si lansarea pe piata noastra a catorva vinuri din portofoliul producatorului toscan Cecchi. Despre producator, m-ati mai auzit poate vorbind si cu alte ocazii, n-am sa va spun deocamdata mai multe, mi-am propus insa sa o fac intr-un material viitor. Am sa amintesc doar ca este o casa de vinuri infiintata in 1893, care detine in acest moment aproximativ 300 de hectare (adica o crama nici foarte mare, dar nici foarte mica) in Toscana si Umbria.

Evenimentul a fost organizat de importatorul roman Parmafood si s-a bucurat de prezenta Serenei Rettori, reprezentantul responsabil pe pietele din Europa de Est al producatorului italian si de cea a somelierului Sergiu Nedelea.

Nu pot rezista nici de aceasta data fara sa va impartasesc cateva pareri despre vinurile incercate.

Orvieto Classico DOC 2011:  Este un cupaj de 4 varietati locale (Grechetto, Drupeggio, Procanico si Trebbiano, colorat in tonuri verzui si inzestrat cu un nas proaspat, dominat de tonuri citrice (in special lamaie); gura e cursiva si destul de echilibrata, combina note de verdeata proaspata cu izuri de para; are in postgust placut si lejer. (83 puncte)

orvieto

Vernaccia di San Gimignano DOCG 2011:  Este un vin produs 90% din Vernaccia si 10% din alte sortimente albe (cel mai probabil Sauvignon Blanc, destul de prezent cel putin in nas); are o culoare clara, galben-verzuie; nasul este simplu si direct, dominat de parfum de mar verde; in gura este simplu si nu impresioneaza; lasa un postgust proaspat, cu un usor iz de soc. (80 puncte)

vernaccia_cecchi

Foriero Chianti DOCG  2010: Un toscan nu foarte intens colorat; nasul emana initial un usor iz de portocala rosie, evolueaza apoi in tonuri sangvinice si izuri de cirese si ierburi aromate; gura are in centrul atentiei arome de visina (sambure, pulpa, tot tacamul) si este sustinuta de taninuri tinere; final relativ scurt. (83-84 puncte)foriero_cecchi

Dentro Chianti Classico DOCG  2010: Fata de vinul mai sus pomenit, are un procent de Sangiovese o idee mai mare; culoarea e rubinie, stralucitoare; i-am apreciat nasul pentru tipicitatea lui buna; e prietenos si evolueaza in pahar in nuante de rom si cirese; gura e fara ifose, dare este foarte bine echilibrata; aduce pe final o nuanta discreta de scortisoara. (86 puncte)

dentro_cecchi Vino Nobile di Montepulciano DOCG 2009: Rubiniu, stralucitor; are un nas elegant si generos, ce impleteste nuantele de violete cu cele de capsuni; gura traseaza cu stil linii florale fine (zambila, violeta) si le inveseleste cu trimiteri catre maces si coacaze; aromele se alatura stejarului, bine integrat. (87-88 puncte)

nobile_cecchiRiserva di Famiglia Chianti Classico DOCG 2009: Poarta o haina visinie; nasul ascunde trimiteri catre licorice, mure si putina vanilie; gura este initial cuminte; se descatuseaza insa cu eleganta combinand intr-o structura buna, aromele de cirese bine coapte cu nuantele de violeta. (89 puncte)

 famiglia_cecchi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *