Category Archives: Rondinella

Marele amar (Degustare de grup)

De ce marele amar? Pentru ca astfel s-ar traduce Amarone, denumirea unuia din cele mai interesante vinuri italiene, in limba romana. Poate ar fi bine totusi sa pomenesc, inainte de a trece la treaba, si ca vinul despre care vorbim, in ciuda numelui pe care il poarta nu e deloc amar, ba chiar din contra. De unde i se trage totusi acest nume? Foarte simplu, in regiunea Valpolicella, acolo unde este el produs, se mai fabrica un alt vin, poate la fel de celebru, care este insa un vin dulce РRecioto. Pentru a nu fi confundat cu acesta, italienii l-au numit pe cel cu un continut de zahar mai scazut si despre care vorbim astazi, ca fiind  amar. De ce mare? Voi incerca sa va conving ca merita pe deplin acest atribut vorbindu-va pur si simplu despre cateva exemplare din acest vin.

De la soiurile utilizate si pana la metoda de vinificatie, despre Amarone exista o sumedenie de lucruri de discutat. Am sa evit totusi sa ma lansez intr-o discutie generalista despre acest mare vin al Italiei si am sa trec direct la exemplarele ce au intrat in meciul amical (era sa-i zic competitie) de miercurea trecuta de la Ginger.

Si pentru ca ordinea preferintelor mele a coincis cu cea a celorlalti participanti (mai exact cu media obinuta), n-am sa mai insist nici asupra acesteia ci am sa va transcriu gandurile de pe fisele de degustare pe pagina alba a blogului. Atentie insa, ordinea de mai jos este cea a degustarii si nu cea a punctajelor.

Ca’ dei Ronchi Amarone della Valpolicella 2008 (alc. 15%): Nas puternic, bogat in arome de visina, cirese negre, pruna coapta si smochina; gura este un exemplu de echilibru intr forta si catifelare; poate ca nu are urma dulceaga specifica acestui tip de vin, dar nu duce lipsa de specificitate; are insa cu siguranta o evolutie foarte frumoasa in pahar; naste izuri de cozonac si macese; final lung. (89 puncte)

Nicolis Amarone della Valpolicella 2004 (alc. 15%): caramiziu intens; inca din nas se ivesc tonuri domoale cu trimiteri catre ciocolata si caramel; gura e frumos rotunjita; aromele de dulceata de cirese si cacao formeaza o masa densa si catifelata. (91 puncte)

Masi Costasera Amarone della Valpolicella 2006 (alc. 15%): Rubiniu intens; nasul e o idee mai condimentat caci te trimite cu gandul la piper si la chimen in primul rand; razbat izuri de coacaze si goji; taninii fermi il fac sa para inca foarte tanar. (87 puncte)

Rugola Fabiano Amarone della Valpolicella 2002 (alc. 14.5%): defect

Fabiano Amarone della Valpolicella 2007 (alc. 15%): Nas intrigant ce emana parfumuri de tus si afine coapte; un vin inca tanar ce are forta unui boxeur, cu tanini amplii; aciditate ridicata. (86 puncte)

Masi Campofiorin 2007, Rosso del Veronese IGT

Prima data, la acest Masi remarci izul usor fructat. Par a fi cirese, dude negre, dar si o idee vaga de alune de padure. In ceea ce priveste gustul, aromele depistate in nas revin, asta desi debutul pare mai degraba vegetal. Cireasa vireaza putin spre sambure si se invecineaza cu note de fructe de padure, piele si parca si ceva afumatura. Taninii sunt moi si dau un plus corpolentei care este de altfel una medie. Finalul pare a inchide in el un usor iz de tomate. (83 puncte)

Forza Italia(na): Campolongo di Torbe Amarone della Valpolicella 2003

Ca sa vorbesti despre forta vinului italian, poti vorbi despre multe. Despre cantitati, despre istorie, despre varietati si traditie, e greu insa sa vorbesti despre toate astea fara sa amintesti de vinurile emblema ale Italiei. Eu n-am sa va vorbesc despre vinul italian in general, dar am sa vorbesc despre un asfel de vin.

Ca sa nu mai lungim vorba, am sa va spun de la bun inceput ca e cel mai bun Amarone pe care l-am baut eu vreodata. Recunosc ca nu am baut foarte multe pentru ca inca n-am castigat la Loto, dar daca veti avea curiozitatea sa cautati in arhiva, veti mai casi cateva vinuri de acest fel despre care am scris. Vinul celor de la MASI aici de fata  pe care, spre bucuria mea, am mai avut ocazia sa il mai incerc si atunci cand am fost invitat de cei de la Recas sa le trec pragul (Cramele Recas fiind si imporatorii acestor vinuri in Romania) costa in jur de 100 de euro. Asta asa, ca sa va faceti o idee.

V-am zis deja ca e cel mai bun Amarone, ce ar mai fi de zis? Credeti-ma ca si mie imi vine greu sa ma decid cu ce sa incep. Dati-mi deci voie sa mai iau o gura de vin si revin.

Asa…unde ramasesem?

A da, sa incerc sa va zic cateva vorbe despre vin, nu?

Citeam la un moment dat intr-o carte despre Amarone della Valpolicella, cum ca ar putea fi plasat undeva intre Barolo si un vin de Porto. Afirmatia nu e gresita, dar n-as vrea sa stirbesc din individualitatea acestui sortiment preparat prin metoda cunsocuta sub numele de appassimento, prin comparatii de acest gen.

Culoarea este intensa, rubinie cu rame granat. Nasul e frumos zugravit cu note de coacaze negre, marmelada, tutun si asprimi vegetale. Gura insa e un exemplu de catifelare. Vinul se simte moale in toata cavitatea bucala si invaluie simturile cu tonuri de tutun, smochine, cacao si mirodenii, care se lupta eroic sa tina in frau cele (tineti-va bine) 16 grade alcoolice. E de prisos sa va mai zic ca si reusesc, vinul fiind unul exemplar de echilibrat. Aromele se perinda catifelat, rand pe rand si in ciuda finalului lung, iti pare rau ca se termina atat de repede. (96 puncte)