Category Archives: Pets

Rasul in somn

Spre rusinea mea, desi imi duc traiul de o buna bucata de vreme prin Bucuresti, abia in weekendul asta am ajuns sa vizitez Gradina Zoologica din Baneasa. Da, stiu, nu ma mai aflu la varsta cea mai potrivita, dar niciodata nu e prea tarziu.

In fine, nu am sa va scriu acum despre cum e la Zoo sau despre pareri pro si contra fata de astfel de locuri, ba chiar nici n-am sa va rapesc prea mul timp cu poze ale diferitelor animale, asta si pentru ca oricum cred ca sentimentul pe care il ai cand ai contact vizual de la un metru distanta cu un mare tigru bengalez nu face nici cat o mie de poze.

Mi-am amintit insa ca am facut, cu ceva vreme in urma, o promisiune care cuprindea, printre altele, si intalnirea cu un ras. Ei bine, rasul dormea.

Bucurie de zapada …

Cand eram copil, prima zi cu zapada era una din bucuriile iernii cum probabil era pentru multi dintre voi. Nu stiu cum se intampla, dar parca intodeauna prima ninsoare abundenta se intampla noaptea, pentru ca imi amintesc foarte bine cand ma trezea mama sa imi spuna ca sunt munti de zapada afara. O Doamne si ce zapada era. Parca niciodata nu am mai vazut atata zapada ca in iernile copilariei. Imi amintesc ca de la geamul meu vedeam stratul de nea pe balustradele balcoanelor blocului de vis-a-vis si eram cu atat mai fericit cu cat acesta era mai mare.

Imi mai amintesc cum imi pregatea mama sania, imi punea pe ea o paturica sa imi tina de cald si ma lua afara sa ma plimbe. Eram inca prea mic sa pot sa-mi car singur sania.

Odata cu trecerea anilor plimbarea cu sania a fost inlocuita de bataile cu bulgari de zapada de la adapostul cazematelor pe care surorile mele si copiii mai mari le construiau.

Am crescut si in ceva vreme sania era deja un fleac pentru mine, o caram in spate ore intregi, mergeam cu baietii pe derdelus si ajungeam acasa seara tarziu si ud leoarca.

In timp insa, bucuria primei zapezi a disparut dintre obiceiurile mele. Cand incepe sa ninga ma gandesc invariabil la aglomeratia din trafic, la drumul greu si la noroaiele de dupa. Nicol are de fiecare data grija sa-mi aminteasca si sa ma intrebe: Cum? Nu te bucuri? Nu vezi ce frumos ninge? Iar eu ii raspund ursuz un mda plictisit.

Asa s-a intamplat si in dimineata asta, iar eu am raspuns cu mda-ul de care ziceam. Nici nu apucasem sa ies din casa si deja eram satul de zapada si frigul in care aveam sa ies pentru a merge la munca.

Ma imbrac mai bine ca de obicei, imi pun fularul si imi trag fesul pe cap si ies din casa. Nu vad foarte multa lume, iar putinii trecatori se ascund la adapostul hainelor groase si privesc in jos. Nu-i vad la fata, dar probabil nici ei nu sunt foarte incantati de ce se intampla. Ma uit la masina care are deja un strat de zapada de cateva degete pe ea. Imi fac curaj si incep sa grabesc pasul, dau coltul pe strada Elev Stefanescu si imi urmez traseul spre metrou. Sa iau masina pe vremea asta ar fi o nebunie. Pe Elev Stefanescu sunt doar masinile parcate, nici tipenie de om. Doar in capat se vede fumul unei masini cu motorul pornit si o umbra care pare sa curete zapada. Of, ce zapada enervanta imi spun. Nu apuc insa sa dublez f-urile din oftat ca vad la cateva zeci de metri de mine un ghem de blana ce incepe sa alerge in directia mea. E alb cu portocaliu si pare a fi un catel nici prea mic, nici matur. N-apuc sa ma gandesc daca vine cu ganduri bune sau nu, ca incepe sa sara in doua labe in jurul meu. Isi lasa botul pe labe pret de cateva clipe si isi reia salturile de data asta urcandu-se cu labele din fata pe haina mea umpland-o de zapada. Imi plac animalele si n-am putut sa nu incep sa zambesc cand ochii jucausi ai catelului ma tot priveau si imi dadeau tarcoale. Incerc insa sa nu ii dau prea mare atentie ca sa imi pot relua drumul. Catelul insa nu da nici un semn ca vrea sa ma lase in pace si ma urmeaza in drumul spre metrou topaid de zor in jurul meu. E foarte bland, imi permit sa il apuc de bot sa incerc sa-l indepartez, dar el ia gestul meu ca un raspuns la joaca lui. Nu ma deranjeaza prea tare, doar ca mai am putin si ies din spatele blocurilor si ajung in zone mai aglomerate unde masinile l-ar putea pune in pericol, asa ca imi intetesc incercarile de a-l face sa renunte, fara nici un rezultat insa. Ajung in locul unde umbra stergea zapada de pe masina acum cateva minute. Masina deja a plecat lasand un gol gri pe asfalt, iar catelul alearga de zor in jurul meu. Din sensul opus isi face aparitia o femeie, iar cainele ii sesizeaza si el prezenta. Abandoneaza dansul in jurul meu si se indrepta spre ea cu salturi largi. Acum e momentul sa grabesc pasul. Femeia ii acorda suficienta atentie catelului cat acesta sa uite de mine. Ajung in capatul strazii si ma uit inapoi. Vad femeia si catelul, ajunsi deja la o distanta buna de mine invartindu-se de zor.

Se bucura de prima zapada! La fel fac si eu!

Porumbei

Ea, prima venita pe acoperisul de vis-à-vis, alba cu pete gri, el sosit la cateva momente dupa, gri, guler verde-multicolor in lumina soarelui. Se preface ca a aterizat parca din greseala pe acelasi acoperis.

Ea, plina de ifose, isi intoarce capul parca dinadins, scotandu-l pe distinsul domn din cadru.

El, perseverent ii da un ocol, apoi inca unul umflandu-se de data asta in piept si desfacand evantaiul cozii sale.

Ea, face doi pasi fara sa se lase impresionata.

El prinde curaj si se apropie de ea umflat in pene (la propriu). Urmeaza o urmarire vreme de cateva clipe si apoi se opresc brusc.

Ea isi ia zborul. El mai sta vreme de cateva clipe, se dezumfla, isi intoarce capul de cateva ori si, descumpanit, zboara in cu totul alta directie.

Foto: Jed Egan, nymag.com