Category Archives: Locuri si Oameni

Instantaneu cu vin (VIII) – Un Bordeaux baut prea tarziu

Puse farfuria langa celelate doua aflate la uscat din serile trecute si se sterse cu un prosop pe maini. Din camera de zi, pe langa vocea data la volum mic a prezentatoarei de stiri, incepu sa se auda melodia pe care telefonul lui o canta de fiecare data cand este cautat.

Cine o fi la ora asta? Fu gandul care ii trecu rapid prin minte. Fara a se grabi deloc, aseza impachetat la dunga, prosopul si incepu sa isi indrepte pasul catre masa rotunda, pozitionata aproape de fereastra din sufragerie.

Isi dadu seama ca ajunse tocmai la timp caci, o mica intarziere ar fi fost de ajuns ca vibratia ce insoteste soneria telefonului sa il apropie periculos de tare de marginea mesei.

Ridica telefonul si observa numele persoanei care il cauta. Fu real surprins la aflarea acestei informatii si tocmai de aceea, mai zobovi pret de 2 secunde privind uimit spre ecranul luminos al aparatului. Nu mai apuca sa mai raspunda, caci telefonul se opri din sunat. Isi adresa o injuratura scurta, amicala, apasa rapid pe zona de ecran in care aparea 1 apel pierdut, apoi atinse din noi numele ei si se indrepta cu telefonul la ureche spre fereastra pe care se zareau deja luminile de seara ale orasului.

Buna! rostira parca amandoi simultan si urma o scurta pauza.

M-ai sunat! Spuse el scurt si usor fastacit

Credeam ca esti ocupat! Adica nu de asta te-am sunat, vreau sa spun ca,  asta credeam cand am vazut ca nu imi raspunzi.

Eram in cealalta camera. Atata tot. Pana am auzit telefonul si am ajuns la el ai inchis. Raspunse el gandidu-se la cele doua secunde scurse si la fata tampa pe care probabil o avea privind spre numele ce aparea pe ecran.

-Ce mai faci? Nu ne-am mai auzit demult!

-Asa este! De foarte mult. De prea mult as zice, adica scuza-ma, dar cred ca au trecut luni, nu? Nu o zic ca un repros, doar ca … incercam sa ma gandesc cand s-a intamplat asta ultima data.

-Cred ca era inainte de Craciun.

-Da. Cred ca ai dreptate.

-Ba nu, spun prostii. A mai fost seara aia cand m-ai sunat tu si eu nu am putut vorbi. Eram super mega obosita si nici nu eram singura. Nu as fi fost un partener de discutii prea bun oricum.

-E in regula! Nu trebuie sa te scuzi. E ok. Am si uitat. La mine aia nu se pune. Spuse el desi isi amintea bine cat de dezamagit fu de vorbele ei si cum isi propusese in aceiasi zi sa nu o mai sune si sa nu ii mai scrie mesaje.

-Nu mi-ai spus cum esti.

-La fel! Nu cred ca s-au schimbat prea multe in lunile astea.

-Si eu care speram sa zici ca esti mai bine.

-Nu sunt. Nu ma intelege gresit. Nu ar trebui sa iti faci vreo grija. Supravietuiesc.

-Si totusi, ce ai mai facut? Cum merge munca?

-Merge. Suntem foarte prinsi acum, au venit nemtii cu un proiect nou si sunt zile cand nu am timp nici de mine, ceea ce pentru mine e bine, am mai putin timp sa ma gandesc la altele.

-Inteleg. Pai, ma bucur atunci. Ce sa zic?

-Tu?

-Eu am fost putin racita zilele trecute, dar acum sunt bine.

-Apropo, fratele tau cum mai e? Imi spuneai ca e putin bolnav.

-E bine! Multumesc ca ai intrebat insa. E puternic. Nu se da el batut cu una cu doua. Se plange el usor, dar e tare ca o stanca.

-Ma bucur! Raspunse el razand usor in acelasi timp.

Din nou liniste.

-Am fost surprins sa vad ca ma suni. Ca m-ai sunat vreau sa spun. Se corecta el rapid muscandu-si usor buza de jos si incercand sa se abtina sa ii spuna ca, in dimineata asta se gandise la ea si aruncase o privire pe pozele ei de pe Facebook.

-Da stiu. Ar fi trebuit sa nu astept atat. Saptamana viitoare plec la Berlin si stiu ca ramasese sa vorbim daca se mai intampla asta.

-Inteleg. Dragut din partea ta ca ti-ai amintit. Mi-as fi dorit enorm sa ni se potriveasca agendele si sa vin si eu, dar este extrem de putin probabil sa fie nevoie sa merg la Berlin intr-un timp atat de scurt.

-Stiu. Adica banuiam. Nu imi faceam mari sperante in sensul asta, dar … sa zicem ca asta a fost un motiv bun sa sparg gheata.

El zambi si dandu-si seama ca se va lasa din nou linistea adauga rapid.

-Ma bucur ca ai facut-o si chiar imi pare foarte rau. Intr-un fel, parca as fi vrut sa nu stiu ca te duci din nou acolo.

-Bine am inteles. Nu trebuia sa iti spun. Zise ea razand cald.

-Nu asta am vrut sa zic. Ma bucur ca mi-ai spus, doar ca … m-am gandit mult la cum ar fi sa mergem din nou la Berlin impreuna.

-Iti mai amintesti vinul pe care l-ai ales?

-Binenteles ca mi-l amintesc! Era un vin din Chile. Incepu el sa zica dar oprinundu-se inainte de a mai da alte detalii din teama de a nu parea prea bizar.

-Si cat te-ai chinuit sa scoti dopul?

-Asta e vina mea. De obicei am mereu un tirbuson cu mine. Rase din nou.

-Am inteles domnul connaisseur. Si ce mai ai? O cheie tubulara?

-E, nici chiar asa. Spuse el si se indeparta de fereastra, indreptandu-si pasii spre raftul de vinuri fixat de peretele opus. Stii? Inca mai am sticla de vin pe care trebuia sa o bem intr-una din serile urmatoare, dar n-am mai apucat.

-Ufff! Stii doar ca am iesit cu colegii in ziua urmatoare si apoi am fost amandoi prea obositi. Adica eu cel putin, sigur am fost. Asa imi amintesc.

-Spuneam doar. Spuse el asezand sticla de vin luata de pe raft pe masa rotunda, alba si indreptandu-se mai apoi spre bucatarie de unde se intoarse cu un tirbuson si un pahar Riedel.

-Eu zic sa o bei! Nu are rost sa o tii amintire. Nu spuneai tu ca nu toate vinurile merita pastrate?

-Asa spuneam. Asta poate ar fi meritat … il cumparasem cu gandul sa il bem impreuna. Iarta-ma ca spun asta. Stii ca, in prezenta ta, am avut mereu tendinta sa zic lucruri pe care le gandesc, dar care nu e bine sa fie intodeauna spuse.

-Mi-ai mai spus asta. Cred ca exagerezi insa si, in plus, nu cred ca mi-ai spus nimic ce nu ar fi trebuit de cand ne cunoastem. Deci … de ce atatea griji?

-Ba da! Am spus chestii care, si acum sunt sincer, nu credeam ca le voi stii decat eu si care, poate ca te-au speriat putin. Justificat, nu ma intelege gresit.

-Vorbesti prostii. Singurele lucruri pe care, nu ar fi trebuit sa mi le spui au fost cuvintele tale de mai devreme.

-Esti draguta ca de obicei. Spuse el, tinand cu umarul telefonul strans de ureche si tinand cu o mana sticla si cu cealalta rotind tirbusonul in dopul lung de pluta.

-Iti multumesc!

-Si eu iti multumesc! Datorita tie am acum … si se opri cateva secunde pentru a turna lichidul rubiniu in paharul ce reflecta luminile difuze ale camerei … o sticla de Listrac Medoc 2014 doar pentru mine.

-Sunt sigura ca e un vin foarte bun daca l-ai ales tu.

-O sa aflu asta chiar acum, in timp ce vorbesc cu tine. Zise el rotind usor paharul si ducandu-l la gura cam teatral, parca pentru a fi vazut de ochii invizibili aflati in spatele lui.

-Nu imi place ca bei singur.

-Nici mie. Si de asta o fac foarte rar.

-Acum de ce o faci?

-Nu stiu exact.

-S-a facut deja tarziu. Ma bucur ca te-am auzit. Chiar ma bucur.

-Si eu.

-Promit sa o fac mai des sau, daca vrei, poti sa ma suni tu … sau sa incepi sa imi trimiti din nou mesajele tale matinale.

-Nu am stiut niciodata daca chiar le citesti.

-Le citesc. Poate ca raspund rar, dar le citesc.

-Vedem! Drum bun si succes la Berlin.

-Multumesc! O sa am nevoie! Noapte buna atunci!

-Noapte buna! Raspunse el si puse telefonul pe masa. Indesa dopul de pluta inapoi in sticla si se indrepta, cu sticla de vin aproape plina in mana spre frigider.

Instantaneu cu vin (VII) – Tatal toreadorului

Ziua de munca fusese una obositoare, dar dupa un dus si jumatate de ora de repaus corpul nu mai dadea semne ca ar avea nevoie de odihna. Afara lumina zilei era inca destul de intensa, asa ca incerca sa evalueze rapid putinele optiuni pentru petrecerea timpului ramas din zi. Rezultatele nu erau prea tentante. Hotelul era pozitionat in apropierea aeroportului, la kilometri buni de animatia marelui oras din zona.

Nu avea chef sa mai sofeze si nici ideea de a lua masa la restaurantul de la parterul hotelului nu il atragea prea tare. Studiind putin o harta luata din lobby-ul hotelului, putu observa ca la aproximativ 2 – 3 kilometri se afla periferia unei localitati modeste ca dimensiune. O lua la pas intr-acolo cu gandul ca,  daca nu va gasi ceva potrivit unde sa ia cina va face macar o plimbare in aer liber.

In ritm deloc alert urca treptele ce uneau parcarea hotelului de cea a unui depozit de carne congelata si mai facu cativa pasi pana la drum, avand bucuria sa descopere un trotuar pavat cu piatra roscata ce parea sa se indrepte spre cladirile ce se vedeau in zare. De aici hotelul parea un paralelipiped gri luminat ici-colo, la margini, de cateva neoane verzi.

Drumul fu pustiu, niciun alt pieton nu isi facu aparitia pe trotuarul ce parea proaspat maturat si doar din cand in cand cate o masina trecu prin dreptul lui.

Dupa aproximativ 10 minute ajunse in dreptul primelor cladiri din Derio – blocuri de 2 etaje, cu pereti din caramida rosie si balcoane  varuite in alb. Din cand in cand incepu sa isi faca aparitia cate un trecator: o femeie cu bluza verde isi astepta bichonul ce studia curios trunchiul unui copac subtire aflat pe portiunea de gazon ce despartea trotuarul de asfaltul negru al soselei, o tanara imbracata sportiv alergand din directia opusa, avand casti in urechi, un barbat imbracat in salopeta prafuita purtand in mana ceva ce parea a fi un dispozitiv de taiat placi ceramice asteptand in dreptul unui interfon. Printre blocurile roscate se zareste o alta strada paralela, flancata de o parte si de alta de vile moderne de dimensiuni medii. Ici colo se aud grupuri de copii ce bat mingea nestingheriti pe strazile prea putin circulate. la cate un balcon flutura cate un steag alb-rosu cu insemnele echipei de fotbal din zona sau ale tarii bascilor, iar  dinspre cate o fereastra deschisa larg ajung fragmente ale unor discutii greu de deslusit.

Pentru o clipa, ii trecu prin cap sa se intoarca spre hotel. Sansele de a gasi o locatie unde sa manance ceva deveneau parca tot mai reduse, localitatea parand a fi lipsita de orice astfel de facilitate. Zari insa, in zare, peretii portocalii si turnul cu ceas ai unei biserici construita intr-o arhitectura ce parea demodata comparativ cu toate celelalte cladiri din jur si pe care, te-ai fi asteptat sa o vezi, mai degraba, pe strazile unui satuc decat pe cele ale unei suburbii ca aceasta. Decise asadar, sa continue mersul pana acolo si sa hotarasca cum va proceda mai tarziu. In dreapta bisericii, un mic teren de fotbal, cu porti ce pareau vopsite recent isi astepta mut jucatorii ce pareau sa intarzie. Chiar daca traficul era in continuare scazut, de dupa blocurile din spatele busericii se auzea un zgomot atenuat, ce trada dialoguri aprinse. Nu mai fu nevoie sa se gandeasca la optiunea de a se intoarce. Sa mearga in directia zgomotului era deja un raspuns natural. Asa cum spera, dupa randul de blocuri, ceva mai vechi decat primele observate la intrarea in micul Derio, dar construite tot intr-o arhitectura moderna, cu balcoane generoase, locuri de joaca si alei frumos pietruite in jur, gasi cateva baruri in fata carora, femei si barbati stateau la discutii in jurul unor mese pe care paharele de bere stateau aglomerate.

Tanarul isi facu curaj si se indrepta spre unul din localurile care parea mai animat si in fata caruia, pe langa barbatii si femeile iesiti sa fumeze se remarca un caine de talie mare, ce parea ca isi asteapta stapanul, cu privirea atintita spe usa localului. Pe holul de la intrare, zari un automat de tigari si un slot machine cu lumini multicolore. Deschise inca o usa. Clientii din interior, in majoritate barbati, stateau, cu cateva exceptii, in picioare, avand cate un pahar in mana si ochii atintiti spre televizorul usor demodat agatat in coltul indepartat al barului. Usor surprins, tanarul remarca ca nu era vorba de vreun meci de fotbal, ci de lupte cu tauri. In minte ii veneau cateva ganduri contradictorii. Fara a stii exact de ce, avea impresia ca luptele cu tauri fusesera interzise in Spania, dar isi dadu seama ca acesta era un subiect despre care avea informatii mai mult din scrierile lui Hemingway decat dintr-o sursa de informare anume. Ce il surprindea mai mult, nu era faptul ca aceste lucruri se intamplau si ca erau transmise in direct la televizor, ci entuziasmul si totodata seriozitatea cu care privitorii din bar comentau fiecare atac al taurului si reactia toreadorului imbracat in costum sarbatoresc.

Dupa cateva secunde, in care privi cand spre televizor, cand spre barbatii in varsta, ce priveau parca cel mai serios spectacolul, isi facu loc catre bar si ceru o portie de pintxos si un pahar din vinul casei. Trase farfuria primita spre el si lua o gura de vin privind si el curios spre ecran. Prima lupta se incheie si, dupa cateva reclame, transmisia fu reluata cu imagini in care doi comentatori, inzestrati cu casti pe cap, discutau intrerupti fiind doar de reluari ale fazelor interesante din lupta anterioara si de alte imagini in care se prezenta sosirea la arena a unui  toreador in jurul caruia oamenii se ingramadeau si il aclamau galagios.

Inainte sa inceapa o noua lupta, cand oamenii inca mai schimbau vorbe intre ei, tanarul apuca sa puna cateva intrebari barmanului despre unde si cum sunt organizate luptele. Acesta ii raspunse binevoitor intr-o engleza rudimentara. Pare incantat de faptul ca un strain este interesat de subiect si continua sa dea cateva detalii, fara a i se mai solicita vreo informatie suplimentara. Il indruma pe tanar sa vada programul transmisiilor live din zilele urmatoare, lipit pe unul din peretii barului. Tanarul se apropie curios de hartia A4 cu scris mic, pentru ca atmosfera i-a trezit interesul si ar fi vrut sa revina. In plus, vinul era bun. Langa programul coridelor prins cu pionieze in peretele vopsit visiniu, sta prizoniera, intr-o rama argintie, fotografia cu autograf a unui torero in costum rosu. Tanarul zaboveste cateva clipe cu ochii spre imagine, studiind concentrarea matadorului si venele pronuntate de pe spatele taurului ce alearga spre el. Cu fata intoarsa acum spre bar face cativa pasi pentru a-si relua locul langa paharul cu vin rubiniu, plin pe jumatate. Vede un zambet bland pe fata barmanului batran care, dupa ce tanarul se apropie de el ii zice, de data asta in spaniola si ceva mai tare, aratand totodata cu degetul:

Il vezi pe domnul acela de pe scaun?

Tanarul isi indrepta privirea spre una dintre putinele persoane asezate pe scaun, un batranel carunt, cu ambele maini sprijinite de un baston tocit, care avea parca creionat pe chip acelasi zambet cu subinteles al barmanului, semn ca, daca batranul nu vazuse interesul tanarului pentru fotografia din perete, auzise macar intrebarea amicului de la bar.

Tanarul nu stie daca sa spuna ceva, asa ca se multumeste sa raspunda la zambet cu un altul si asteapta continuarea barmanului.

E tatal lui Blanco! Cel din fotografie! Blanco a copilarit aici, in cartier la noi.

Tanarul ridica paharul in semn de salut catre batran, iar acesta ii raspunde cu un gest identic, avand insa in mana un pahar aproape gol.

Sa ii dam un pahar de vin tatalui lui Blanco, spuse atunci tanarul privind catre barman.

E idee foarte buna signor, de unde spuneati ca sunteti?

Din Romania.

 

Despre vinuri vrancene, cu bloggeri vranceni

De obicei, vizitele mele la diversi producatori de vin au fost facute in grupuri in care majoritatea persoanelor fac parte din presa sau din zona de online dedicata acestei nise. In weekend, am facut  o vizita in cu totul alta companie. Este vorba de o parte a membrilor Blogosferei Vrancene. Vizita a avut loc, cum poate va asteptati, la cateva puncte de lucru a celui mai mare producator de vinuri din zona: Vincon Vrancea. Nu doar pentru colegii mei din acest grup, aceasta vizita a reprezentat o premiera, ci si pentru mine. O data pentru ca, pe langa vinuri, am vizitat si Crama Paradis, adica locul unde se odihnesc inainte sa iasa pe piata vinarsurile Jad sau Miorita, dar si pentru ca, in vizitele mele de pana acum, nu reusisem sa ajung la niciunul din producatorii din judetul in care m-am nascut.

Pentru ca v-am pomenit deja de Crama Paradis, poate cea mai mare rezerva de distilate din Sud-Estul Europei, trebuie sa va spun ca acesta a fost doar punctul de plecare al vizitei noastre. Inainte sa trec in revista celelalte obiective, am sa remarc mai intai calitatile vinarsului Jad (35 de ani), o licoare ce impresioneaza prin complexitate si prin eleganta aromelor, pe care evit totusi sa o punctez, tocmai pentru ca pana acum am facut acest lucru exclusiv pentru vinuri.

Vizita a continuat cu un popas la Beciul Domnesc, un obiectiv din patrimoniul UNESCO, construit pe vremea domniei lui Stefan cel Mare, care merita vizitat fie ca esti sau nu amator de vinuri, si s-a incheiat cu o parcurgere a celor mai reprezentative game, la una din sectiile Vincon din Odobesti.

Despre vizita in sine, au scris deja o parte din participanti asa ca, va invit sa intrati la unul din urmatoarele link-uri sa cititi si alte impresii: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 ,9 ,10 (ordinea fiind una intamplatoare). Eu am sa fac in continuare ce stiu eu mai bine, nu inainte insa sa va prezint cateva imagini facute de fotograful Adrian Fluture.

Am degustat:

Beciul Domnesc Sarba 2012: Nas initial sulfuros, se deschide in nuante simple de migdala si trandafir; gustul usor amarui, scoate in evidenta pe final discrete trimiteri florale. (74 puncte)

Ambrosio Muscat Ottonel 2012:  Ca orice Muscat isi face simtita prezenta imediat prin parfumul sau intens; culoarea are ceva nuante verzui; gustul alatura nuantelor florale, parfum de gutui. (80-81 puncte)

Rose Verite 2012: este un rose obtinut din Cabernet Sauvignon de culoarea somonului; debutul este usor floral; parcursul e unul prietenos si adaposteste in el nuante proaspete de fragi si mar (bot de iepure). (81 puncte)

Ambrosio Feteasca Neagra 2008: Feteasca din gama Ambrosio a evoluat pozitiv si usor surprinzator de la ultima mea intalnire cu ea; da semne de o tipicitate buna, fiind inzestrata cu arome evidente de pruna si dulceata de cirese, dar si cu o structura moale, blanda; finalul este mediu spre lung. (83-84 puncte)

Casa Vrancea 1949 Cabernet Sauvignon 2004:  Culoare nu foarte intensa; are un evident buchet de sticla; parfumul sau evolueaza in nuante de ciocolata amaruie; gura este directa si lipsita de complexitate. (77 puncte)

Beciul Domnesc Special Reserve Busioaca de Bohotin 2012: (inca neetichetat) Emana parfum de dulceata de trandafir; gustul este generos si aduce aminte de aromele de mango si piersica; alcoolul e bine integrat si se ascunde in spatele aromelor intense; final lung. (82 puncte)

Tamaioasa Romaneasca 1989 Pietroasele, Vinoteca: Culoare aurie, intensa, menisc pronuntat; nas complex, initial dominat de izuri de mango si dulceata de gutui, evolueaza apoi in nuante de tei, miere si ceara de albine; continutul de zahar e generos, dar perfect integrat; are un postgust cu iz discret de ananas; un vin cu o tipicitate de remarcat. (86 puncte)

Colonistii din Catan: extensia Navigatorii

Dupa ce am facut introducerea, vorbindu-va putin despre jocul de baza a venit momentul sa aprofundam putin subiectul si sa discutam despre una din variantele extinse ale jocului Colonistii din Catan, respectiv Navigatorii.

navigatorii_box

Scurta descriere a extensiei

Navigatorii este prima din cele doua extensii pe care le am eu deocamdata (nu punem la socoteala extensiile numerice) si cu care am inceput sa largesc putin universul numit Catan. Sa treci de la jocul de baza la cel cu naviatori e oarecum natural, modificarile fata de jocul de baza fiind mai degraba de nuanta decat de reguli si desfasurare.

Practic, noutatea principala a acestei extensii este data de aparitia zonelor de apa ce vor urma sa separe teritoriile aducatoare de resurse, transformand de multe ori Catanul intr-o harta plina de insule. Am spus de cele mai multe, ori pentru ca o alta noutate este data de faptul ca, spre deosebire de jocul clasic, acesta vine cu o serie de scenarii diferite de aranjare a hartii, fiecare cu particularitatile lui si cu punctaje diferite necesare pentru castigarea jocului. Cum poate va asteptati, jucatorii vor avea de aceasta data ocazia sa-si demonstreze priceperea nu doar prin constructia de orase, asezari si drumuri, ci si de barci, care joaca de fapt rolul drumurilor, dar vor fi folosite pentru hexagoanele cu apa.

Navigatorii_boardPlusuri, minusuri, pareri personale

Avantajul principal al extensiei Navigatorii din Catan este acela ca este foarte usor de invatat si de acomodat cu el odata ce ai deprins tainele jocului clasic. Tot acesta este si principalul minus, in opinia mea, adica faptul ca nu vine cu prea multe noutati. In plus, scenariile dupa care se recomanda amplasarea hexagoanelor pe harta, desi diverse, pot crea initial senzatia de limitare a posibilitatilor de joc.

Colonistii din Catan – scurta prezentare a jocului de baza

Un fel de justificare

Nu am de gand sa iau painea de la gura bloggerilor care au gasit prin pasiunea lor pentru boardgame-uri nisa in lumea internetului. Exemplele de acest gen sunt destule si le citesc si eu cu interes. BoardGames Blog sau Boardgamers sunt doar doua dintre ele. Trebuie sa va povestesc insa, ca de aproape un an, multe din vinurile incercate la noi in casa si-au gasit perechea potrivita cu o partida de Catan, sau … de fapt e aici e o intreaga discutie, pe care o voi detalia in cateva episoade, pe care vi le recomand macar ca lectura de weekend, daca nu le gasiti totusi locul printre atatea vinuri.

Un strop despre inceputuri

Inceputurile pasiunii mele pentru jocurile de acest gen, isi au probabil radacinile in vremurile copilariei cand pierdeam vremea, ca multi alti prichinde,i jocurile la care puteam visa si la care aveam acces pe atunci. Am inceput cred, cu Dacii si Romanii (sabiile primilor se rupeau al naibii de repede) si am continuat cu Mondial, Enigma sau Turism, pe spatele caruia cu rabdare de artist, frate-miu mi-a desenat prima replica Monopoly (chiar mai interesanta ca originalul daca ma intrebati pe mine). Fara a fi un boardgame autentic, nu vreau sa revin in prezent fara a aminti fotbalul cu nasturi, la care cred si acum ca as fi putut ajunge un mic campion, caci ajunsesem sa joc doar pentru spectacol si sa lovesc mingea (in realitate un alt nasture foarte mic, probabil de la maneca vreunei camasi) intr-un mod ce l-ar fi facut invidios chiar si pe Messi (sau nu). Imi amintesc ca ajunsesem sa cumpar nasturi in forme si culori potrivite special pentru a-i convoca la vreun meci, caci jetoanele clasice nu ne mai erau de mult suficiente. Cum puteai oare avea un campionat mondial sau un sezon de Ligue 1 doar cu jetoanele clasice, fie ele chiar si adunate de la mai multe jocuri? Imi mai amintesc ca o mica parte din romantismul acestui joc s-a stins cand, in cadrul unui cuplaj (atentie, nu cupaj!) am reusit sa ies campion batandu-i pe cei doi frati ai mei mai mari, de la care am invatat tainele acestui sport (gol inscris in finala, pe final de meci de Enzo Scifo, un nasture roscat, lucios si usor bombat din echipa Belgiei).

Inapoi in zilele noastre

Sa revenim totusi in prezent. Mi-am propus sa incep ciclul scrierilor despre jocuri scriindu-va despre unul devenit deja clasic: Colonistii din Catan.

Despre actiunea joculuicatanbox

Jocul, aparut in anul 1995, se bucura si acum de o popularitate extraordinara, existand campionate dedicate atat pe plan international cat si la noi in tara. Actiunea jocului este una simpla. Jucatorii au la dispozitie cate o natie (jocul nu specifica si nu foloseste neaparat acest termen, dar mie mi se pare o analogie ok, daca incercati sa comparati harta Catanului cu scenariile jocurilor video de genul Age of Empires sau Empire Earth), pe care incearca sa o dezvolte suficient de mult incat sa castige cu ea jocul, prin constructia de asezari, orase si drumuri. Pentru a putea face toate aceste lucruri jucatorii vor avea nevoie de resure, ce vor fi castigate ca urmare a hazardului dat de zaurir si de pozitionarea initiala a asezarilor proprii.

Jocul in sine, e unul pasnic. Jucatorii nu se vor ataca propriu-zi,s ci se vor incomoda mai degraba, prin constructia de noi drumuri si asezari pe pozitiile aducatoare de resurse, ravnite de ceilalti concurenti, sau prin izgonirea bandei de talhari (hoti) pe una din pozitiile cu resurse adverse, lucru ce suspenda profitul zonei repective pana la inlaturarea acestora. Castigarea jocului se face prin acumularea de 10 puncte (in jocul in format clasic), lucru ce se poate intampla prin constructia de noi asezari (1 punct/asezare), dezvoltarea acestora in orase (2 puncte/oras), cumpararea de carti de dezvoltare, care de multe ori aduc beneficii diverse si alte ori direct puncte, sau prin atingerea unor obiective anume (crearea celei mai mari armate, utila pentru izgonirea hotilor, sau construirea celui mai lung drum).

catan_tabla

Plusuri, minusuri, pareri personale

Dupa parerea mea, Colonistii din Catan reprezinta o alebere buna fie daca sunteti incepatori fie daca aveti ceva experienta cu alte jocuri asemanatoare. Regulile sunt relativ simple, dar fara a pierde in vreun fel din intensitatea jocului. Punctul forte al jocului este, dupa parerea mea, faptul ca harta este mereu alta, lucru ce da fiecarui joc un scenariu personal. Astfel ca, daca intr-un joc batalia se va da cu precadere pe o resursa anume, in altul e posibil ca aceiasi resursa sa nu mai fie la fel de interesanta in desfasurarea partidei. Dependenta lingvistica este minima, jocul putat fi cumparat in limba romana (chiar mai usor de gasit decat cele in engleza). Un alt plus, il vad in faptul ca exista deja pe piata cateva extensii ce aduc jocului de baza scenarii si provocari noi. Despre o parte din ele (eu am in acest moment doar 2) vom vorbi in episoadele urmatoare.

Ca aspect negativ, as zice ca, desi grafica este buna (jocul a suferit relativ recent o restilizare grafica destul de buna) cartile de joc sunt de o calitatea relativ mai slaba decat la alte jocuri (ma refer aici strict la jocul in limba romana) lucru ce poate duce dupa o utilizare intensa la deteriorizarea acestora. Fara a fi neaparat un aspect negativ, trebuie sa stiti ca jocul de baza permite jucarea partidelor intr-un numar de 3-4 jucatori, pentru a mari numarul acestora pana la 5-6 este necesara cate o extensie numerica speciala, atat pentru jocul de baza cat si pentru fiecare extensie de scenariu (Orase si Cavaleri, Navigatorii, etc).

Mai multe detalii despre joc puteti gasi pe pagina oficiala. El poate fi achizitionat atat in lanturile de hypermarketuri, cat si prin intermediul magazinelor specializate de genul Red Goblin sau Taraba de jocuri.