Masi – Valpolicella 2007 – Bonacosta

Masi e un nume mare, pe care mai toata lumea il asociaza cu Amarone. Masi face insa si alte vinuri pe langa clasicul lor Amarone della Valpolicella, unele chiar de liga mica, low-cost daca vreti.

Bonacosta este unul din aceste vinuri, care fara a rupe gura targului, nu fac de ras numele producatorului pentru, ca producatorul nu te pune sa dai prea multi bani pe el.

Cum nu sade bine sa inveti a merge pe moticicleta pe un 500 centrimetri cubi, inainte de a ajunge sa gusti un vin mare al celor de la Masi, nu strica sa iti faci mana pe un scooter, adica cu un astfel de vinisor, simplu, sprintar, in care cireasa coapta si coacazele stau cuminti fara fortari sau exagerari. Ele sunt acolo doar ca sa stii ca exista asa ceva in vin si sa-ti insoteasca simturile promitandu-ti mai multe cu alte ocazii. Finalul cu tuse discrete de scortisoara ii dau vinului o usoara nota mai sofisticata, dar fara a-l face sa para altceva decat este: un vin simplu, corect, dar nimic mai mult.

Lacryma Cristi del Vesuvio Rosato 2009 – De Falco

Azi vorbim despre un rose italian ce provine, asa cum v-ati dat probabil seama si singuri din titlu, din zona celebrului vulcan Vezuviu. El este facut dintr-un soi despre care probabil ca nici voi nu prea ati auzit: Piedirosso.

Dar daca despre despre Lacryma Cristi au scris de bine poeti, eu ma vad nevoit sa nu fac astazi acelasi lucru.

Vinul are o culoare intensa (bate spre rosu, dar la rosu ca si culoare, nu ca si vin ma refer aici). Nasul tine in el inghesuite note citrice (grepfruit rosu) si ceva petale de trandafir ce par sa prevesteasca cumva ca vinul nu este tocmai unul usurel. In gura aciditatea porneste bine si iti sopteste pentru o clipa ca te-ai inselat, insa nu dureaza mult pana ce alcoolul iese repede in decor si acopera celelalte arome.

Sezonul culorilor deschise (degustare de grup)

Zilele calduroase ne-au obligat sa ne orientam la ultima noastra intalnire asupra unor vinuri de sezon, mai lejere, evident albe. Ne gandisem initial sa staruim putin asupra soiului Viognier sau a unor vinuri albe din Hexagon. Cu toate astea, ne-am multumit in final sa pastram doar criteriul culorii, fara a avea o tema foarte precisa.Vinurile au fost doar patru, iar faptul ca doua dintre ele au fost dezamagiri mai mari sau mai mici nu ne-a descurajat deloc si am plecat pana la urma acasa cu totii multumiti de ce au avut de oferit celelate doua vinuri din meniul nostru din seara cu pricina.

Actorii principali ai serii au fost urmatorii …

Sancerre Les Lorys – Marquis de Goulaine 2004: despre care v-am mai vorbit la un moment dat, a dezamagit de aceasta data, vinul fiind depasit si aratand astfel ca de cele mai multe ori vinurile albe merita baute cat mai tinere (fie ele si frantuzesti, desi e gresita generalizarea); nas oxidat, cu trimiteri vagi catre ceara si miere; nota fructoasa nu a disparut, dar este acoperita de notele imbatranite din vin ce il fac sa para un vin trist.Condrieu Laurus – Gabriel Meffre 2006: a fost vedeta serii; cu aromele de salcam si musetel sarind din pahar; nas foarte viu si vivace ce il face placut inca de la inceput; la gust, notele florale par ascutite, dar capata tonuri vanilate discrete ce se astern calm peste fundalul floral; finalul prinde rotunjimi exotice (papaya & mango).Alcesti – Ninfea 2006 Grillo-Chardonnay: Notele oxidative se imbina cu trimiterile untoase; gustul are ceva unduiri dulcege, dar neexpresive.Cotes du Rhone – Guigal 2005: Culoarea are tonuri verzui iar nasul bate spre mar verde; in gura, notele proaspete pornesc cu avant si capata finalitati citrice (Grapefruit); spre deosebire de alte vinuri albe, amareala din final vine cumva natural si este bine integrata in caracteristicele generale ale vinului.

Barbaresco 2004 – Armando Piazzo

Acest vin este fratele de sange al vinului despre care v-am vorbit aici, drept pentru care se asemna cumva cu acesta. Cu toate astea, se remarca cateva caracteristici pe care nu le descoperisem la primul. Nasul este mai greoi si mai putin fructat. Se distinge in el in iz evident de piele, alune si ceva brusture.

Gustat, vinul face dovada unor tanini proeminenti si foarte texturali ce iti imbraca tot cerul gurii, aceasta fiind dealtfel modul principal prin care se diferentiaza evident acel Barolo la care faceam referire. Gustul se sprijina in principal pe aroma vegetal-florala si pe corsetul de lemn dulce in care aceste arome stau stranse.

Finish-ul este lung si aduce ca bonus arome de mai vreau si pacat ca s-a terminat.

Nota: Imaginea reprezinta acelasi vin din recolta 2003.