Category Archives: In bucatarie

Doua seci si unul dulce

O chestiune interesanta pe care am mai repetat-o in cateva randuri este aceea ca vinurile, prin diversitatea lor, pot acoperi o paleta foarte larga de gusturi. De la cei care prefera vinurile rosii seci, in stil Bordoeaux si pana la cei ce prefera vinurile generoase in stil Porto sau Sherry, vinul parcurge o gama larga de arome si gusturi si tot atatea povesti.

Vinurile pe care le-am degustat in acest weekend sunt doar o simpla si umila exemplificare a acestui lucru.
Sancerre este un AOC situat in partea estica a vaii Loarei si care poate fi folosit pe eticheta pentru doua soiuri de referinta pentru viticultura franceza: Sauvignon si Pinot Noir. Insa dintre aceste doua soiuri, sortimentul alb este cel reprezentativ pentru aceasta zona. Un reprezentat al acestui AOC este Sancerre Les Lorys – Marquis de Goulaine 2004 in care se remarca finetea mirosului ierbos din debut si aromele de mirodenii si flori de soc, finalul fiind oarecum mai mineral, fara a cadea insa in pacatul altor vinuri din acest soi care se inchid usor amarui.

Cel de-al doilea vin a fost o bucurie in sine pentru ca aminteam ,chiar si intr-o discutie de pe acest blog, ca dintre Chianti-urile pe care imi doresc sa le incerc cel mai mult, lider era Geografico. Asta si pentru ca auzisem numai cuvinte de bine despre acest vin.

Chianti, pe care Burton Anderson il numea eternul stalp al vinului italian are in spate o intreaga istorie, aceasta zona (pentru ca vinul poarta numele zonei unde a fost produs prima data) fiind prima zona in care s-a creeat ceva asemantor cu ceea ce noi numim acum Denumire de Origine Controlata sau simplu DOC.

Revenind strict la vin, un Chianti Classico Geografico 2006, daca ar fi sa-l caracterizez intr-un singur cuvant acest cuvant ar fi savuros. Iar daca ar fi sa mai adaug doua-trei as spune ca pe langa culoarea rubiniu deschis, foarte placuta, vinul te cucereste de la primul contact cu un puternic iz floral usor mentolat.

Ultimul vin de azi se deosebeste cel putin din doua puncte de vedere de primele doua vinuri amintite anterior. Prima diferenta este aceea ca este un vin dulce (stiu, v-am zis ca eu prefer vinurile seci, dar poti avea surprize placute de la orice tip de vin, asa ca sfatul meu este sa porniti fara nici o prejudecata la drum inainte de a gusta un vin). A doua diferenta importanta este data de faptul ca nu este un vin cu pretentii. Este un vin simplu, de masa, facut pe arsita de pe insula Afroditei, pentru ca da, Saint Panteleimon este unul din vinurile pe care promisesem ca voi scrie la intoarcerea din Cipru. (Multumesc Cristi pentru recomandare si te astept cu pareri despre primele doua vinuri, in special despre cel italian!) Ca bonus mai spun doar ca a mers foarte bine cu tortul cu blat de mere si crema caramel al carui reteta am luat-o de aici.

Tagliatelle al pesto & Negro Amaro

Cu riscul de a plictisi pe unii cu retetele de paste revin cu o noua reteta pe care tocmai am incercat-o. Pentru ca mi-a placut rezultatul de data trecuta, cand am adugat sosul cu tartufo, am cautat sa facem o reteta relativ asemanatoare, in sensul utilizarii unui sos, dar total diferita gustativ, pentru ca, exceptand aroma de masline, pesto (cu care am gatit acum) are o aroma distincta de busuioc si semnite de pin. Cum mie imi place si pesto si pastele invariabil si tagliatellele preparate au fost pe gustul meu.

Poate ideal la aceasta reteta ar fi fost un vin alb. Noi insa am desfacut din timp o sticla de Negro Amaro Caldirola 2005 I.G.T. Puglia, care, asa cum ii spune si numele, are o culoare inchisa, intens rubinie. Tot din nume ma asteptam la un usor gust amar. A fost si nu afost asa. Intr-adevar, debutul este amarui, pastos. Finisul insa, l-am simtit putin dulceag chiar dar placut in retrogust mure coapte, de pruna (cam ca cele despre care aminteam aici). Odata aerisit ceva mai mult acesta dulceata dispare de tot, lasand locul doar aromelor de fructe de padure bine coapte.

Cum tocmai am terminat de citit o carte despre vinuri ar fi frumos sa fac si dovada ca am ramas cu ceva dupa asta. N-am sa insist cu detalii prea multe nici la acest capitol, dar cum vinul de fata este prodsus in Puglia in vecinatatea Adriaticii, am sa spun ca desi nu are faima unor alte regiuni precum Toscana sau Veneto, Puglia este considerata drept ‘crama Italiei’ aici gasindu-se suprafete foarte intinse de vita de vie inca de pe vremea primilor locuitor ai zonei, a caror nume mi-e rusine sa-l scriu aici :)).

Penne cu tartufo si bacon

Cum in ultima vreme am fost ceva mai des pe la Focsani n-am putut sa nu ma intorc fara un subiect culinar din bucataria surorii mele. Cum mie imi plac foarte mult pastele si de data asta tot acestea vor avea rolul principal. Ca noutate, pentru ca de data asta n-am sa va mai detaliez reteta, in prepararea pennelor s-a folosit un sos tartufo (un amestec de trufe, ciuperci si masline) care desi ar putea fi usor trecut cu vederea, nefiid atat de vizibil in preparatul final, da pastelor o savoare si un gust aparte.

Fara legatura cu pastele, dar din comoditatea de a nu scrie un post aparte am sa continui aici scriind cateva cuvinte despre cu totul alt subiect.

Citisem acum cateva zile aici despre aromele copilariei. Mi-am amintit invariabil de o groaza de intamplari din copilarie si o multime chestii pe care le mancam cu placere cand eram mic. Independent de acest lucru ieri am ajuns la bunicii sotiei mele si uite ca asa mi-am amintit inca un lucru care imi indulcea uneori copilaria si de care poate ca uitasem.

M-am intors bucuros acasa cu o punga de mere uscate si o alta de prune. Mai trebuie sa zic ca pe langa faptul ca sunt delicioase pe de-asupra sunt si bio, eco, organice si asa mai departe?

O lasagna si doua vinuri

Zilele astea am gatit ca in zilele noastre bune. Din tot ce am pregatit, m-am gandit sa va spun doua cuvinte despe lasagna, pe care noi o mai incecasem in cateva randuri dar niciodata nu reusisem sa ii fac si o poza. Nu sunt foarte multumit de calitatea imaginii, dar sunt sigur ca voi gasi intelegerea cititorilor mei. Daca am reusit, macar putin, sa va fac pofta va recomand sa incercati reteta de aici. Nu de alta, dar e pe intelesul oricui, nu?

Mie aceasta mancare mi se pare ca cere sa fie udata cu un vin asa ca odata mancarea gata am destupat si o sticla de vin rosu sec. De fapt am destupat-o eu ceva mai inainte ca sa se aeriseasca nitel. Poate ideal ar fi fost un soi italian, noi insa am mers pe un Tempranillo spaniol, produs in 2006 in zona Castilia-Leon. Un vin destul de corpolent si cu usoare nuante de cireasa coapta.

N-am sa ma indepartez foarte mult de Spania, dar am sa trec insa cu o recomandare in tara vecina: Portugalia, bine cunoscuta in lume pentru vinurile sale fortificate. Si pentru ca de mult nu mai scrisesem despre un vin de desert, ba mai mult depre unul de tip oxidativ nu scrisesem niciodata, am sa va spun ca primisem un Porto St. Bart – White de la Laurentiu (care acum se afla in Portugalia si caruia ii multumesc pe aceasta cale) pe care l-am desfacut aseara. Mai incercasem un vin Porto (Sandeman), in plus, citisem despre cum au aparut aceste vinuri si cum putine vinuri sunt atat de cunoscute si atat de des amintite de atat de multi scriitori in romanele lor, fiind un vin foarte apreciat de lumea buna londoneza la un moment dat, cred ca intelegeti curiozitatea mea. Aveam deci o idee despre ce ar trebui sa ma astept, asa ca parfumul intens de dulceata de gutui si stejar ,puternic alcoolizat (19%), afumat nu m-a surprins foarte mult. Vinul este unul agreabil si foarte usor de baut (desi noi n-am reusit sa bem mai mult de un pahar) si este fara indoiala o experienta aparte, mai ales daca esti obisnuit cu vinurile ceva mai linistite.

Cannelloni cu piept pui si sos de rosii

Da, ati ghicit, odata cu trecerea postului si a sarbatorilor am revenit la indeletnicirile culinare. De data asta a fost randul Alinei (cumnata mea), dar cum, pentru a nu va plictisi, voi incerca sa nu mai amintesc de fiecare data cine e capul rautatilor in fiecare etapa din concurs am sa va spun de acum ca o sa imi asum cu mare placere toate retetele din acest joc, unde mai pui ca mi-am bagat si eu nasul, pardon…degetele la uplerea tuburilor de cannelloni…deci am tot dreptul. Asadar lasand vorbaria deoparte va mai spun doar ca reteta am luat-o de aici si am sa las pozele sa vorbeasca pentru mine.

La acesta masa noi am baut un Cabernet Sauvignon de la Blossom Hill care s-a potrivit, zic eu, bine cu consistenta cremoasa a pieptului de pui din compozitie.

Marturisesc ca imi suna cunoscut numele Blossom Hill cand l-am vazut pe raft (il puteti gasi la Kaufland la un pret foarte bun, a se citi mic) si recunosc ca la alegerea vinului un rol important l-a avut si sotia mea care nu poate sa nu-mi sugereze de fiecare data cele mai nastrusnice etichete (vezi eticheta cu fluturi de la Chamarre), dar abia acasa mi-am amitit ca numele acestui producator il retinusem de cand citisem, cu mai multa vreme in urma aici, despre cele mai puternice marci de vinuri din lume printre care se numara si acesta, dar care la vremea aparitiei articolului nu cred ca se gasea in Romania. Un vin care ma face sa ma intreb (pentru a cata oara?) cum de se mai vand atatea vinuri romanesti proaste la preturi mult peste cel cu care eu am cumparat acest Cabernet Sauvignon.