Category Archives: Graciano

Degustare de grup: Rioja

Cand auzi de Tempranillo, de Garnacha, de Mazuela si de Graciano, vrei nu vrei, te gandesti la Rioja. Astea au fost de fapt, pe scurt, ingredientele de succes ale celei mai recente intalniri tematice. Am degustat urmatoarele vinuri:

Palacios Remondo – La Montesa 2009: Culoare stralucitoare, nu foarte intensa; Nasul e dominat de note de fructe rosii, e intens aromat; trimiteri discrete catre lemn lacuit; gura e ceva mai domoala si mai cuminte; se simt izuri elegante de capsuna si cirese de mai. (86 puncte)

palacios_remondo

Muga Seleccion Especial Reserva 2006: Rubiniu; lasa lacrimi pronuntate pe pahar; nas foarte elegant, ce impleteste parfumuri de vanilie, lemn dulce si mure; in gura e echilibrat si rotunjit; emana arome de tabac, condimente si zambila; final lung. (88 puncte)

Muga-ReservaVinedos del Contino Reserva 2006: Nu foarte intens colorat in nuante rubinii; nasul emana izuri de zambila si lemn lacuit; taninurile sunt inca sprintene; are o corpolenta buna, dar nu exceleaza prin complexitate aromatica; se simt ceva trimiteri catre visina, lemn si scortisoara. (84 puncte)

contino-reservaDinastia Vivanco Reserva 2005: Caramiziu; nasul e dominat de izuri de caramel, coacaze si dulceata; taninurile sunt ferme, dar vinul ramane totusi unul catifelat; aromatic, da dovada de complexitate si pune stapanire rapid pe papilele gustative prin aromele puternice de cacao, ciocolata neagra si pruna uscata; final mediu spre lung. (90 puncte)

dinastia-vivanco-reservaCVNE Imperial Reserva 2005: Intens colorat; tine pe tot parcursul un balans bun intre notele de fruct si cele de lemn; se simt izuri de dude, dulceata de cirese si prune coapte; in gura, e frumos rotunjit, revin trimiterile catre pruna si se combina cu izurile de lemn dulce si nes (pe final). (87 puncte)

cvne_imperial_reservaVina Ardanza Rioja Alta Reserva 2004: Culoare usor diluata; nasul contopeste parfumurile de lemn dulce cu cele de cirese negre, vanilie si cozonac; aciditatea e inca ridicata; e suficent de profund si stilat; se simte un discret iz iodat. (91 puncte)

vina-ardanzaLuis Canas Reserva 2005: Colorat intens; se imprieteneste repede cu nuantele de caramel, scortisoara si cacao; in gura, e corpolent si usor picant; evolueaza in nuante de nuci prajite si putin mohor; lemnul e prezent, dar bine integrat. (92 puncte)

Luis-Canas-ReservaVina Tondonia Reserva 2001: Nas usor retinut, se trezeste prin trimiteri catre vanilie si ciocolata; gura e domoala si insira cu eleganta arome de scortisoara, piele si tamaie; finalul revine cu trimiteri catre visina si esenta de rom; aciditate ridicata. (88 puncte)

tondonia

Marques de Caceres Reserva 2004

Marques de Caceres Reserva 2004 este un Rioja frumos evoluat, ce are inca suficienta forta sa isi tina discursul.

In componenta lui au intrat trei sortimente de struguri  (Tempranillo, Garnacha si Graciano) ce au dat nastere unul vin ce poseda un nas plin de tonuri blande vanilie si magiun. In gura, da impresia ca se rostogoleste aproape tandru, lasand in urma sa nuante de lemn, afine si bourbon. Face cinste arealului din care provine nu doar prin calitatile sale ci si printr-o tipicitate buna. (88 puncte)

marquesdecaceres_reserva04

Tobia Graciano 2007

Graciano este un soi de origine spaniola, cultivat cu precadere in zona Rioja, care poate fi intalnit insa, cultivat pe suprafete restranse ce e drept, si in alte areale mai indepartate precum California sau Australia, dar si mai apropiate (oarecum) precum Languedoc, unde este numit Morrastel.

Vinul despre care va vorbesc astazi este un produs al cramei Tobia, crama despre vinurile careia v-am mai vorbit in cateva randuri, cel mai recent aici.

Este un vin rubiniu, intens atat la culoare cat si la miros. Nasul emana  elegante note de lemn dulce si cirese coapte. Gura iese din anonimat cu ascutimile ei de scortisoara si izurile vegetale de  mohor. Taninii sunt vii, fibrosi si fac din acest vin un mic exercitiu de forta chiar si dupa cei 5 ani petrecuti in sticla. (85 puncte)

Marques de Caceres Crianza 2007 – D.O. Rioja

Acest cupaj rosu are, pe langa doza generoasa din soiul emblema al zonei RiojaTempranillo (85%), un adaos de 15% din alte doua soiuri si ele adesea folosite in acest areal, adica Garnacha si Graciano.

Pe scurt, este un vin cu un raport calitate pret foarte bun si spun asta in ciuda adaosului pe care consumatorul roman ar putea sa il suporte ca si in cazul multor altor vinuri de import.

Cum e vinul? E si moale si puternic deopotriva. Debutul e dominat de fructe bine coapte (mure, pruna afumata, cireasa). Intra apoi in scena vanilia care preia fraiele spectacolului si isi roteste faldurile ca intr-un flamenco nesfarsit. Corpolenta e buna iar aciditatea e una moderat. Final domol e usor peste medie. (85 puncte)