Category Archives: Feteasca Regala

Solo Quinta 2016

Scos din jobenul sau de magician intr-ale vinului de catre australianul Hartley Smithers, Solo Quinta 2016 pune pe lista strugurilor din care este facut, alaturi de 4 soiuri albe, Novacul.

Este, ca de fiecare data, un vin plin de energie, dar parca de aceasta data puncteaza nitel si la capitolul eleganta, nemultumindu-se parca cu statusul de bomba de arome.

Culoarea sa este stralucitoare, verzuie, iar parfumul asterne pe fundalul ce tradeaza tratamentul cu stejar, nuante efervescente de ananas, mar verde si citrice. Este compact si dens, dar ramane prin registrii descrisi extrem de usor de baut. (85 – 86 puncte)

Cuvee Visan 2013 – Gramma

In acest weekend m-am intalnit prima data cu Cuvee Visan 2013, produs al cramei Gramma (a.k.a Casa Olteanu). L-am lasat sa ma surprinda si a facut-o initial cu eleganta sa.

Culoarea? Una fara intensitate, cu usoare reflexii argintii. Nasul sau este alintat de atingeri de trandafir, zmeura si fructul pasiunii.

Aromele sunt destul de intense, iar registrii din care provin fac initial vinul sa para o idee dulceag. Nu e insa deloc asa, dovedindu-se rapid un sec bine echilibrat de aciditatea buna si inzestrat cu un poasgust destul de lung si placut. (85 puncte)

CuveeVisan13

Gramma Feteasca Regala 2013

Spre rusinea mea (sau a producătorului? nu! a mea sigur!), prima întâlnire pe care am avut-o cu vinurile Gramma a avut loc prin intermediul unui vin din recolta 2013. Este vorba de o Fetească Regala, scoasă în lume în straie ce poartă semnătura maestrului Horaţiu Mălăele (la eticheta mă refer), înzestrată cu o nuanta coloristică palidă.

Parfumul sau, deşi destul de intens, rămâne delicat prin trimiterile precise către regiştrii florali. Gustul nu are intensitatea pe care poate ai aştepta-o, nu duce în schimb lipsa de vioiciune. [Numai bun de şpriţ, zice cu glas reţinut, domnul în cămaşă albă din diagonala mea. Nu îi raspund, dar îi mai umplu calm inca o data paharul.] (82 puncte)

FeteascaRegalaGramma2013

 

Solo Quinta 2012 – Cramele Recas

Despre Solo Quinta v-am mai scris in trecut. Stiti probabil deja despre obiceiul producatorului timisorean de a combina an de an un soi rosu (vinificat in alb) cu patru albe, pentru a obtine cel mai cunoscut (probabil) vin alb al lor. In 2012, Pinot Noir joaca rolul petei de culoare si se alatura celorlalte patru ingrediente: Muscat Ottonel, Feteasca Regala, Sauvignon Blanc si Chardonnay.

In ciuda retetei diferite de la an la an, rezultatul e oarecum previzibil.

Culoarea e impecabila. Nasul e exuberant si exotic. Se simt note puternice de pepene galben, mango, martipan (ciudat stiu, nici eu n-am mai simtit asta la un vin alb) si o aroma pe care am putea sa o traducem in mai multe feluri dar care, pentru cei de aceiasi varsta sau una apropiata de a mea, se numeste simplu “guma Turbo”. Gura e cursiva, aromele amintesc de ananas, piersica, flori de portocal si sunt foarte intense. Atat de intense incat ai putea fi tentat sa spui ca, poate e putin cam mult de aceasta data. (84 puncte)

sq2-12

Arezan Feteasca Regala – Feteasca Alba 2011

Mi-a placut acest Arezan obtinut din doua soiuri romanesti si prima data cand l-am incercat, mi-a placut si acum cand m-am decis sa va si scriu despre el. Este un un vin bine croit, ideal de servit in sezonul cald.

Culoarea lui e una clara. stralucitoare si fara intensitate foarte mare. La miros, este initial citric. Daca il agiti insa, trece rapid prin registrul floral, neuitand sa aminteasca de mirosul ierbii proaspete.

Gura e statica, inzestrata cu o aciditate buna si cu izuri vii, ce amintesc de iarba si mar verde. (84 puncte)

arezan_fr+fa