Degustare Budureasca la FRW

Despre FRW v-am vorbit deja in vreo doua randuri. Oamenii s-au pus pe treaba si evenimentele se tin lant aici. Saptamana asta am luat parte la o noua prezentare de producator, ocazie cu care am intrat in contact mai in detaliu cu vinurile Budureasca, pe care pana acum le intalnisem fugitiv doar pe la Goodwine.

Spre degustare ne-au fost oferite 6 vinuri, 4 albe si 2 rosii, din care as remarca Cabernet Sauvignon-ul 2008, in timp ce la vinuri albe recomandarile mele pleaca spre Fume 2009, un cupaj interesant de trei soiuri albe si, desi nu sunt tocmai un fan al acestui soi, la polul opus din punct de vedere al lejeritatii cu care poate fi baut, un Muscat Ottonel.

Mai multe nu va mai zic, pentru ca am plecat oricum de la degustare cu 3 vinuri asa ca, despre Buduressca vom mai vorbi.

S.E.R.V.E in trei culori

Vineri, la invitatia celor de la S.E.R.V.E., am avut placerea sa particip, la Ginger, la prezentarea a 5 vinuri din portofoliul producatorului, cu participarea unui public interesat si a domnului Conte Guy Tyrel de Poix, proprietarul cramei.

Cu aceasta ocazie, am avut placerea sa aud mai multe despre vinurile produse de acest producator de la cei care sunt direct implicati in acest proces, ceea ce uneori este interesant, pentru ca poti face o comparatie intre ce si-au dorit acesti oameni de la vin si cum il percepi tu.

Debutul a fost facut cu rose-ul din gama Terra Romana, cu care tocmai ce ma intalnisem cu doua zile in urma in degustoarea noastra de rose-uri.

Apoi am incercat trei vinuri albe. Primul, o Feteasca Alba din gama Vinul Cavalerului, un vin care asa cum ii sta bine unui cavaler, a lasat audienta mai mult sa vorbeasca, el fiind mai degraba usor timid (poate si pentru ca a fost destul de rece). A urmat un Chardonnay din gama Terra Romana proaspat si tonic, care a fost dealtfel si preferatul meu in materie de vinuri albe si apoi Cuvee Amaury un cupaj interesant de Sauvignon Blanc si Riesling Italico.

Finalul a apartinut unui vin despre care tot auzisem, dar pe care eu unul nu apucasem sa il incerc. E vorba de Cuvee Charlotte 2007 (medaliat anul acesta cu argint de catre Decanter), cu nas intens in care am simtit initial note ce mi-au amintit de rosiile in bulion, pentru ca apoi fructele de padure sa ia fata celorlalte nuante. Atacul este puternic si imbietor, vinul are corpolenta buna si frumos asezata pe scheletele baricat. Aromele din gura te trimit cu gandul la prunele uscate si vanilie. Am mai simtit spre final o usoara nota dulceaga. (Trebuie reincercat)


Foto: Contele Guy Tyrel de Poix/ Credit foto: Vinul.ro

Cupajam Maria Ta!

Saptamana asta a venit cu o experienta noua in viata mea de entuziast al vinului. La invitatia celor de la Domeniile UrlaČ›i, am participat, impreuna cu alti impatimiti ai vinului (bloggeri, jurnalisti … i-a mentionat deja mai in detaliu Razvan), la un experiment interesant ce a constat in cupajarea a trei soiuri albe si trei rosii pentru obtinerea viitoarelor produse ale producatorului prahovean ce se vor adresa segmentului HORECA.

Inzestrati cu seringi si pregatiti fiecare sa incasam premiul pus in joc, ce a constat in 10 cutii din viitorul produs, am cautat fiecare sa obtinem reteta succesului combinand Feteasca Alba, Sauvignon Blanc si Muscat Ottonel in proba dedicata vinurilor albe si Merlot, Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra in cea dedicata soiurilor rosii.

Desi nu am reusit sa obtin decat locul 2 din 16 la cupajul alb, unde castigator a fost Radu si locul 4 din 12 la cel rosu unde Razvan a iesit primul, evenimentul in sine mi s-a parut o experienta foarte interesanta, asta ca sa nu mai vorbesc de increderea pe care ne-a acordat-o producatorul in a lasa in seama noastra o asemenea alegere. Vestea buna, pentru producatori in general, este ca inca mai au sanse sa se laude cu primul cupaj marca Alibus dat fiind faptul ca, de data asta, am ratat ocazia certificarii talentului meu. :))

Degustare de grup – Crama Basilescu

Ultima intalnire a grupului nostru, despre care am adus vorba ori de cate ori am avut ocazia, a fost intr-o oarecare masura o premiera. Spun asta pentru ca noi nu am avut nici un aport in alegerea vinurilor. Daca pana acum ne-am ales singuri temele intalnirilor noastre si noi eram aceia care ne pregateam cu vinurile din degustare acum propunerea a venit, asa cum am inteles de la gazdele noastre de la Ginger chiar de la un producator, Crama Basilescu, din a carui portofoliu am incercat vineri seara 5 probe despre care va voi scrie mai jos si a carui initiativa ,eu unul, o gasesc una laudabila.
Edition – Sauvignon Blanc 2008 (Dealu Mare): Culoare palida cu tente verzui; nas puternic si destul de ierbos, acopera usoarele izuri sulfuroase; gustul este verde cu tente dulcege pe final (desi vinul este unul sec); postgust proaspat si simplu.

Ancestral – Feteasca Alba 2008 (Pietroasa): Culoare stralucitoare; nasul este parfumat cu evidente note florale; se simte restul de zahar, aceasta senzatie nu cred sa fie datorata alcoolului destul de ridicat (13.6%); finalul este necomplicat si oarecum feminin, tentele florale din el par putin cam fortate.

Eclipse Selection – Tamaioasa Romaneasca 2008 (Pietroasa): Culoare placuta; nas specific de tamaioasa cu usori nuante de flori de salcam; in gura aromele debuteaza puternic si te trimit cu gandul la mierea de albine, dar nu sunt foarte persistente.

Eclipse Selection – Busuioaca de Bohotin 2008 (Pietroasa): Vinul are o culoare placuta (foaie de ceapa); nasul debuteaza placut, dar deviaza nefericit; gustul contine ceva tente florale, dar senzatia neplacuta regasita in nas se simte chiar mai evident in gura; personal am avut senzatia ca as fi amestecat vinul cu apa din vaza cu flori.

Feteasca Neagra (neetichetat): A fost, fara nici un dubiu, cel mai reusit vin din cele 5; culoare rubiniu intens; nasul puternic si plin de senzatii condimentate; taninii oarecum prea fermi dau senzatie de usoara astringenta; finalul este usor amarui; da senzatia unui vin inca neimblanzit caruia trecerea timpului i-ar putea aduce beneficii.

Later edit: Am fost contactat de un angajat al producatorului si rugat sa inlatur imaginea postata anterior. De aceea, pana la primirea acceptului acestuia de a o republica am sa va rog sa cautati singuri pe net o imagine cu etichetele lor, care sa sustina afirmatia mea dintr-unul din comentariile de mai jos in care spuneam ca etichetele lor sunt mai mult decat interesante si cu bun gust.

Degustare de grup – tema libera (alb & roze)

Degustarea de ieri a fost un adevarat maraton. Initial noi ne gandisem ca tema ei sa fie vinuri albe sau roze la alegere, pentru ca vorba aia, am ajuns la editia jubiliara cu numarul 5, am avut insa parte de cateva surprize care, desi nu s-au incadrat in categoriile mai sus mentionate, au fost foarte placute.

Pentru ca vinurile au fost foarte diferite mi-ar fi greu sa mentionez vreun clasament de aceasta data. Am sa va spun insa doua-trei cuvinte despre fiecare vin in parte cu speranta ca nu am uitat vreunul. Tot pentru ca probele au fost in numar mai mare decat de obicei si pentru ca am tot incercat sa mentinem vinurile la o temperatura potrivita fiecaruia, mi-a fost imposibil sa le prind pe toate intr-o poza asa ca am atasat o imagine doar cu o parte din ele.

Vinuri albe

Monser – Babeasca gri (prod. Senator Focsani): Un vin care pentru mine a fost mai degraba o curiozitate pentru ca pana acum nu mai incercasem decat varianta neagra a babestii; culoare firava, nas destul de persistent, gust simplu, fara nuante evidente, un vin usurel, postgust scurt.

L’Arbalete – Dezaley – 2008 (prod. Jean et Pierre Testuz, Elvetia): Un vin dintr-un soi de struguri care in Romania nu prea stiu sa se vinifice (Chasselas); culoare palida, nas fin, gust nu foarte expresiv cu usoare nuante de mar verde; din cate am inteles vinul nu se recomanda consumului imediat asa ca tind sa cred ca drojdiile ar putea deveni mai domoale in 2-3 ani.

Crai Nou – Riesling (prod. Domeniile Franco Romane): Un vin eco (la propriu), culoare placuta, nas proaspat, aciditate ridicata, se simt usoare nuante de legume verzi care se incheie insa cu o nunata amara neplacuta.

Terra Alba – 2007 (prod. Clos de Colombes): Un cupaj de Feteasca Alba si Riesling; culoare galben intens, nas fructos cu usoare arome de gem de gutui, nu da impresia unui vin proaspat insa gustul este intens cu nuante de lemn ceea ce il face foarte personal, finalul mediu si usor afumat.

La Roche Chablis – 2007 (prod. La Roche Wines, Franta): Culoare foarte stralucitoare, nas proaspat, gustul are o prospetime blanda si dezvaluie usoare arome de pere, final citric placut.

Rawson’s Retreat – 2006 (prod. Penfolds, Australia): Cupajul de Chardonnay si Semillion are o culoare aurie intensa, arome fructoase placute, gust plin si echilibrat, aromele se imbina placut si dezvaluie nuante de unt, caisa dar si de vanilie, final armonios.

Vinuri roze

Merlot Roze – 2006 (prod. Domeniile Franco Romane): Culoare trandafirie, se simte o delicata arome de zmeura, gustul debuteaza placut si usor dulceag, dar se inchide usor amarui.

Domaine Ceptura Roze – 2008 (prod. Davino): Un cupaj de Merlot si Cabernet Sauvignon, culoare somon stralucitoare, nas foarte proaspat, vin tanar, gust plin cu arome fine de piersica coapta, taria alcoolica este destul de evidenta, postgust fin si persistent.

Vinuri rosii

Enira – 2006 (Prod. Bessa Valley Winery, Bulgaria): 70% Merlot, 14 % Syrah, 10% Cabernet Sauvignon, 6% Petit Vedot; culoare caramiziu intens, nas baricat cu tente de cirese amare, gust plin si complet cu nuante de cirese amare si pruna, vin foarte consistent, postgust prelung.

Enira Reserve – 2006 (Prod. Bessa Valley Winery, Bulgaria): 67% Merlot, 16 % Syrah, 12% Cabernet Sauvignon, 5% Petit Vedot; Culoare rubinie (ceva mai deschisa ca a precedentului), nuante ce te trimit cu gandul la prune uscate si scortisoare, arome usor picante, gust foarte placut, plin si complex, tanini moi, baricul este bine incorporat in celelate arome, corpolenta ridicata, postgust prelung cu nuante de mirodenii.


In loc de concluzii

Poate va intrebati care este explicatia aparitiei ultimelor doua vinuri in lista noastra cand tema era vinuri albe sau roze.
Ei bine pe langa surprizele gazdelor noastre de la Ginger, la intalnirea de aseara a mai participat si domnul Ghenadie Bobeica de la WineRo care ne-a oferit spre degustare cele doua vinuri bulgaresti care pe mine unul m-au impresionat foarte placut.

Nota: Publicat deasemenea si aici.