Masi Campofiorin 2007, Rosso del Veronese IGT

Prima data, la acest Masi remarci izul usor fructat. Par a fi cirese, dude negre, dar si o idee vaga de alune de padure. In ceea ce priveste gustul, aromele depistate in nas revin, asta desi debutul pare mai degraba vegetal. Cireasa vireaza putin spre sambure si se invecineaza cu note de fructe de padure, piele si parca si ceva afumatura. Taninii sunt moi si dau un plus corpolentei care este de altfel una medie. Finalul pare a inchide in el un usor iz de tomate. (83 puncte)

Masi Costasera Amarone Classico 2006

Nasul acestui Amarone se deschide superb, eliberand danfuri de ciocolata cu lapte, caramel si mure. Corpul este bine definit, pustruiat cu tuse de cacao si castiga in volum secunda cu secunda. Cele 15 grade alcoolice stau bine ascunse printre aromele de nougat si compot de cirese ce se evidentiaza pe final. (94 puncte)

Forza Italia(na): Campolongo di Torbe Amarone della Valpolicella 2003

Ca sa vorbesti despre forta vinului italian, poti vorbi despre multe. Despre cantitati, despre istorie, despre varietati si traditie, e greu insa sa vorbesti despre toate astea fara sa amintesti de vinurile emblema ale Italiei. Eu n-am sa va vorbesc despre vinul italian in general, dar am sa vorbesc despre un asfel de vin.

Ca sa nu mai lungim vorba, am sa va spun de la bun inceput ca e cel mai bun Amarone pe care l-am baut eu vreodata. Recunosc ca nu am baut foarte multe pentru ca inca n-am castigat la Loto, dar daca veti avea curiozitatea sa cautati in arhiva, veti mai casi cateva vinuri de acest fel despre care am scris. Vinul celor de la MASI aici de fata  pe care, spre bucuria mea, am mai avut ocazia sa il mai incerc si atunci cand am fost invitat de cei de la Recas sa le trec pragul (Cramele Recas fiind si imporatorii acestor vinuri in Romania) costa in jur de 100 de euro. Asta asa, ca sa va faceti o idee.

V-am zis deja ca e cel mai bun Amarone, ce ar mai fi de zis? Credeti-ma ca si mie imi vine greu sa ma decid cu ce sa incep. Dati-mi deci voie sa mai iau o gura de vin si revin.

Asa…unde ramasesem?

A da, sa incerc sa va zic cateva vorbe despre vin, nu?

Citeam la un moment dat intr-o carte despre Amarone della Valpolicella, cum ca ar putea fi plasat undeva intre Barolo si un vin de Porto. Afirmatia nu e gresita, dar n-as vrea sa stirbesc din individualitatea acestui sortiment preparat prin metoda cunsocuta sub numele de appassimento, prin comparatii de acest gen.

Culoarea este intensa, rubinie cu rame granat. Nasul e frumos zugravit cu note de coacaze negre, marmelada, tutun si asprimi vegetale. Gura insa e un exemplu de catifelare. Vinul se simte moale in toata cavitatea bucala si invaluie simturile cu tonuri de tutun, smochine, cacao si mirodenii, care se lupta eroic sa tina in frau cele (tineti-va bine) 16 grade alcoolice. E de prisos sa va mai zic ca si reusesc, vinul fiind unul exemplar de echilibrat. Aromele se perinda catifelat, rand pe rand si in ciuda finalului lung, iti pare rau ca se termina atat de repede. (96 puncte)

Toar – Rosso del Veronese 2005

O intalnire inedita cu vinurile celor de la Masi, un cupaj din Oseleta, Corvina si 13 grade alcoolice.

Nas galagios, precum Giulestiul in zi de meci. Incerca sa te surprinde cu arome variate si imprumutate din diferite registre: cireasa, rodie si ceva spices. Gura este ceva mai domoala si isi trage radacinile din tonuri ce te fac sa te gandesti la pastarnac si morcov.

Finalul mediu asterne la plecare un parfum floral (violeta).

Masi – Valpolicella 2007 – Bonacosta

Masi e un nume mare, pe care mai toata lumea il asociaza cu Amarone. Masi face insa si alte vinuri pe langa clasicul lor Amarone della Valpolicella, unele chiar de liga mica, low-cost daca vreti.

Bonacosta este unul din aceste vinuri, care fara a rupe gura targului, nu fac de ras numele producatorului pentru, ca producatorul nu te pune sa dai prea multi bani pe el.

Cum nu sade bine sa inveti a merge pe moticicleta pe un 500 centrimetri cubi, inainte de a ajunge sa gusti un vin mare al celor de la Masi, nu strica sa iti faci mana pe un scooter, adica cu un astfel de vinisor, simplu, sprintar, in care cireasa coapta si coacazele stau cuminti fara fortari sau exagerari. Ele sunt acolo doar ca sa stii ca exista asa ceva in vin si sa-ti insoteasca simturile promitandu-ti mai multe cu alte ocazii. Finalul cu tuse discrete de scortisoara ii dau vinului o usoara nota mai sofisticata, dar fara a-l face sa para altceva decat este: un vin simplu, corect, dar nimic mai mult.