Category Archives: Corvina

Tommasi Amarone della Valpolicella Classico 2010

Ca orice Amarone della Valpolicella care se respecta, Tommasi 2010 este un vin ofertant in arome. Dulceturi, smochine, zahar ars, toate sunt dozate in proportii generoase si se lasa purtate de taninurile sale catifelate. Culoarea sa e intensa si alcoolul destul de ridicat, dar incercarea de a-l contrabalansa prin aromatica intensa reuseste de cele mai multe ori. Finalul poarta in el o paranteza ce te trimite cu gandul la dulceata de cirese amare (88 – 89 puncte)

Villa Borghetti Valpolicella D.O.C. 2009 – Pasqua

Produs din trei soiuri locale, pe umerii carora s-a construit, mai mult sau mai putin, reputatia zonei Valpolicella, adica din Corvina, Rodinella si Corvinone, acest veronez are o culoare nu tocmai intensa si un nas din care rasar note de fructe rosii de padure, dar si putina cacao.

Gura destul de simpla, insista pe nuante ce amintesc de cirese si visine, dar este inzestrata si cu tanini trecuti parca printr-o sita fina. Finalul e unul corect, construit in aceiasi maniera necomplicata si aduce o nota de originalitate cu un difuz iz de muguri de brad. (83 puncte)

Marele amar (Degustare de grup)

De ce marele amar? Pentru ca astfel s-ar traduce Amarone, denumirea unuia din cele mai interesante vinuri italiene, in limba romana. Poate ar fi bine totusi sa pomenesc, inainte de a trece la treaba, si ca vinul despre care vorbim, in ciuda numelui pe care il poarta nu e deloc amar, ba chiar din contra. De unde i se trage totusi acest nume? Foarte simplu, in regiunea Valpolicella, acolo unde este el produs, se mai fabrica un alt vin, poate la fel de celebru, care este insa un vin dulce – Recioto. Pentru a nu fi confundat cu acesta, italienii l-au numit pe cel cu un continut de zahar mai scazut si despre care vorbim astazi, ca fiindĀ  amar. De ce mare? Voi incerca sa va conving ca merita pe deplin acest atribut vorbindu-va pur si simplu despre cateva exemplare din acest vin.

De la soiurile utilizate si pana la metoda de vinificatie, despre Amarone exista o sumedenie de lucruri de discutat. Am sa evit totusi sa ma lansez intr-o discutie generalista despre acest mare vin al Italiei si am sa trec direct la exemplarele ce au intrat in meciul amical (era sa-i zic competitie) de miercurea trecuta de la Ginger.

Si pentru ca ordinea preferintelor mele a coincis cu cea a celorlalti participanti (mai exact cu media obinuta), n-am sa mai insist nici asupra acesteia ci am sa va transcriu gandurile de pe fisele de degustare pe pagina alba a blogului. Atentie insa, ordinea de mai jos este cea a degustarii si nu cea a punctajelor.

Ca’ dei Ronchi Amarone della Valpolicella 2008 (alc. 15%): Nas puternic, bogat in arome de visina, cirese negre, pruna coapta si smochina; gura este un exemplu de echilibru intr forta si catifelare; poate ca nu are urma dulceaga specifica acestui tip de vin, dar nu duce lipsa de specificitate; are insa cu siguranta o evolutie foarte frumoasa in pahar; naste izuri de cozonac si macese; final lung. (89 puncte)

Nicolis Amarone della Valpolicella 2004 (alc. 15%): caramiziu intens; inca din nas se ivesc tonuri domoale cu trimiteri catre ciocolata si caramel; gura e frumos rotunjita; aromele de dulceata de cirese si cacao formeaza o masa densa si catifelata. (91 puncte)

Masi Costasera Amarone della Valpolicella 2006 (alc. 15%): Rubiniu intens; nasul e o idee mai condimentat caci te trimite cu gandul la piper si la chimen in primul rand; razbat izuri de coacaze si goji; taninii fermi il fac sa para inca foarte tanar. (87 puncte)

Rugola Fabiano Amarone della Valpolicella 2002 (alc. 14.5%): defect

Fabiano Amarone della Valpolicella 2007 (alc. 15%): Nas intrigant ce emana parfumuri de tus si afine coapte; un vin inca tanar ce are forta unui boxeur, cu tanini amplii; aciditate ridicata. (86 puncte)