Category Archives: Chateauneaf-du-Pape

4 ani de degustari si intalniri cu oameni faini

Luna aceasta, s-au implinit 4 ani de cand am demarat sirul intalnirilor tematice de la Restaurantul Ginger. Din acest motiv, alaturi de ceilalti membrii fondatori (Mihnea, Dana si Mihai, Radu), de Doru Pencea (reprezentant al gazdei noastre), dar si de alti membrii mai vechi (Ghendaie Bobeica) sau mai noi (Sorin) ai grupului, ne-am hotarat sa ne intalnim fara sa stabilim o tema anume, ci sa ne lasam mai mult sau mai putin prada inspiratiei de moment al fiecaruia.

Am degustat cateva vinuri foarte interesante, din fericire fara nici o surpriza neplacuta, pe care vi le voi prezenta in randurile urmatoare.

Taittinger Cuvee Prestige Brut: Se prezinta in pahar auriu si cu perlatie densa; emana note proaspete de mar si de para, dar si note ceva mai discrete, florale; gustul e destul de intens si se remarca prin note de flori de cais, dar si prin absenta senzatiilor alcoolice. (87 puncte)

taittinger_prestigeChateauneuf-du-Pape 2003, E. Guigal: Are note caramizii; Nasul imprastie nuante de trufe, piele, rosie uscata la soare dar si un discret iz iodat; gura nu este una foarte intensa, dar e inzestrata cu arome interesante de cireasa, ridie si putin eucalipt. (88 puncte)

cdp_guigal

St. Henri Shiraz 2002, Penfolds:  Este un shiraz ce contine un mic adaos de caberner, rubiniu, in al carui nas se identivica atat note sangvinice, cat si izuri de piper si violeta; aciditatea e destul de ridicata; aromele sunt dominate de trimiteri catre visina, dar se simt si ceva nuante vegetale; taninuri ferme. (90 puncte)

sthenri

Chateau Haut-Bailly 1981, Grand Cru Classe, Leognan-Graves: Culoare ciocolatie; emana parfumuri ce te trimit cu gandul la lemn ars; taninurile aplatizate de vreme; sustinut de nuante iodate, izuri de ierburi aromate si pruna uscata; o experienta interesanta pentru amatorii de vinuri mature. (85 puncte)

haut-bailly

Solaia 2002, Antinori: Chiar daca 2002 nu a fost un an stralucit in Toscana, cupajul de Cabernet Sauvognon si Cabernet Franc al casei Antinori s-a prezentat onorabil; are culoarea visinei putrede si parfumuri de pruna si cireasa, dar si dicrete izuri florale; e bine echilibrat si are taninuri ferme; gura are trimiteri pamantoase; este ca o antiteza interesanta intre notele masive pamantoase si izurile discrete, florale. (92 puncte)

solaia

Palissero Barbaresco 2004 Vanotu: Nuante visinii stralucitoare; e un vin intrigant, ce debuteaza printrun amestec de note de asfalt proaspat si visina; aciditate ridicata; arome de lemn lacuit, rodie, visina si maces; e un vin foarte taninos; intepaturi pasagere cu iz de capsuna. (88 puncte)

palisseroChateau Canon La Gaffeliere 1998, Saint-Emilion Grand Cru Classe: Colorat grena, intens; Eminte inca din pahar chemari puternice ce trimit cu gandul la scortisoara, tutun, piele si piper; este echilibrat si pune stapanire pe toata gura cu arome de lem dulce, menta, dulceata de cirese amare; finish-ul e lung si ascunde trimiteri catre cuisoare. (93 puncte)

canon-la-gaffeliere

Domaine Hubert and Heidi Hausherr Gewurztraminer 2005: Un vin auriu, stralucitor; nasul naste timiteri catre lychee, miere si ardei gras; gura e bogata si amesteca nuantele de gutuie, cu cele de miere, mango si trandafir; un vin veritabil de desert. (86 puncte)

Am fost din nou pe valea Ronului (degustare de grup)

Binenteles ca si de aceasta data este vorba de o vizita facuta prin intermediul unor vinuri produse in aceasta zona. Vinurile, 7 la numar, au reprezentat fiecare cum a putut mai bine particularitatile arealelor din care au provenit, fie ca acesta a fost Gigondas sau Chateauneuf, sau mult mai generalistul Cotes-du-Rhone.

Eu le-am vazut asa:

1. Cotes-du-Rhone Grenache-Syrah 2008 Famille Castel 13% alc.: Nu e foarte intens colorat, ci usor caramiziu; nasul, usor mentolat, aduce cu el iz de fructe rosii; gura e simpla, usoara, cu note vag vegetale. (79 puncte)

2. Domaine Durieu 2010 Cotes-du-Rhone, 14% alc.: Rubiniu, aprins; inzestrat cu nas carnos, ce imprumuta o nota fina de cacao; gura tinereasca are taninurile ferme si destul de dure, promite insa o evolutie frumoasa; tot gura are in ea note vegetale, condiment si ceva grafit (84 puncte)

3. E. Guigal Cotes-du-Rhone 2007, 14% alc.: Nas elegant, ce combina scortisoara cu dafinul si cu alte cateva condimente; corpolenta e peste medie; condimentele revin si in gura, mai ales sub forma de cimbru; simtim si ceva alune de padure; final mediu (86 puncte)

4. E. Guigal Saint-Joseph 2009, 13% alc.: Frumos colorat; nas elegant, cu parfum de coacaze, cirese si gem de prune; e bine echilibrat, elegant si dezvolta in gura aroma de magiun; fara a avea o intensitate aromatica deosebita, da dovada de stil. (87 puncte)

5. Montirius Vacqueyras 2010 Ganiques 14.5% alc.: E un vin biodinamic, inzestrat cu nas intens si interesant, plin de note dulcege de ciocolata si fondante; gura are in ea fructe rosii (visina); e relativ simplu si o idee mai rustic. (83 puncte)

6. E. Guigal Gigondas 2009, 14.5% alc.: Nas complex, degaja cacao, lemn dulce si mure; alcoolul e bine incorporat, iar taninurile sunt tinere, dar fine; in gura, alaturi de cirese, revin murele; final lung. (90 puncte)

7. Domaine Durieu Lucile Avril 2006 Chateuneuf-du-Pape, 15% alc.: Nas deosebit de atragator; combina romul cu afinele si ciocolata, de aceea ai tentatia sa te astepti la ceva mai dulce decat vei descoperi in gust; corpolent si bogat in arome de dulceata de cirese amare, smochina, piele, cafea si bacon. (92 puncte)

Clasamentul a fost urmatorul:

Cu gandul pe Valea Ronului

Ne-am indreptat atentia la ultima noastra intalnire asupra vinurilor din valea Ronului. Inainte sa va spun ce vinuri am incercat cu aceasta ocazie, cinci la numar, poate n-ar strica sa va spun doua – trei cuvinte despre acest areal considerat deja clasic.

Din punct de vedere geografic zona are o pozitie central estica in raport cu teritoriul Frantei si incepe putin la sud de Lyon, continuand spre Mediterana pana in apropiere de Avignon. Cel mai adesea, veti observa tratarea diferita intre zona mai nordica, caracterizata prin vinuri rosii puternice si elegante in care rege este Syrah-ul si zona de sud dominata de un alt strugure rosu, Grenache, desi de multe ori veti fi surprinsi poate de numarul de soiuri ce intra in cupajarea anumitor vinuri de aici. Exista cum poate va inchipuiti si vinuri albe care se produc in aceasta zona, cu toate astea ele stau in umbra vinurilor rosii.
Ca mai peste tot, si aici producatorii se impart in trei categorii. Traditionalistii fac in continuare vinul precum faceau si predecesorii lor, modernistii adopta noile tendinte tehnologice si pragmaticii imbina ce e mai bun din cele doua tendinte adoptate de primele doua categorii. Daca traditionalistii prefera cel mai adesea butoaiele vechi, de dimensiuni mari, nu trebuie sa va mire ca adeptii noilor tendinte vor folosi adesea barique-uri noi.

Zona este cunoscuta atat ca producand vinuri fara pretentii, ceva mai rustice, dar si pentru varfuri, care provin cel mai adesea din zonele Cote Rotie, Hermitage sau, probabil cea mai cunoscuta denumire de origine din zona, Chateauneuf-du Pape.

Sunt sigur insa ca daca veti dori sa aflati mai multe despre Valea Ronului nu veti avea dificultati in a gasi materiale in acest sens asa ca imi indrept acum atentia asupra vinurilor pe care le-am incercat.

Am inceput cu un Emmanuel Darnaud Crozes-Hermitage Les Trois Chênes 2007: Colorat profund, cu tonuri violete; nas elegant, ce imbina note de fructe negre, toast, piper cu izuri carnoase si piele; gustul pare dominat de baric insa razbate si o imbinare de note fructate si ceva cacao; un vin fin pana la final cand devine usor aspru. (82 puncte)

Am continuat cu Domaine les Pallières Gigondas Les Racines 2007: un cupaj de Grenache in proportie de 80%, restul de 20% fiind impartit intre Cinsault, Syrah si Cleret; si el intens colorat; nas predominant fructat, in care se simte si o idee scurta de musetel; gura domoala, dar ampla; din punct de vedere aromatic, se simte multa capsuna, dar si ceva pruna si afine; aciditatea e una pronuntata; evolutia in pahar aduce cu ea un iz de zahar ars; final mediu. (89 puncte)

Incursiunea in Chateaneuf-du-Pape a inceput cu un E. Guigal 2003: prins intr-o zi mai slaba decat ne-am fi asteptat poate, dar inca interesant; nas elegant, cu trimiteri catre rodie, portocale rosii si alune de padure (in coaja); corpolenta buna; gura este inundata de note elegante de cireasa si pruna; cursiv si domol, devine ciocolatiu daca e incalzit in pahar; final mediu spre lung. (86 puncte)

A continuat cu Domaine de Villeneuve Châteauneuf-du-Pape Vieilles Vignes 2004: Intens si stralucitor in pahar; nas bogat in note de mure si dulceata de cirese; gura porneste puternic, cu note dulcege; taninii puternici il fac sa para inca tanar; notele lemnoase se simt difuz, fiind bine integrate in ansamblu. (92 puncte)
Am incheiat frumos, cu un Domaine du Pere Pape Chateauneuf-du-Pape 2005: Cupaj in stil Chateauneuf, adica Grenache, Syrah, Cinsault si Mourvedre; nas interesant; gura se plimba lent intre notele de cireasa si piele, duel ce pare a fi castigat in final de cireasa; lemnul se simte initial, se pierde in fruct, pentru ca in final sa revina in atentie, dar fara a lua fata aromelor primare; corpolenta buna. (94 puncte)

Dar pentru ca cele scrise mai sus au fost doar parerile si punctajele mele, haideti sa va spun si care a fost clasamentul general, obtinut in urma notelor acordate impreuna cu ceilalti participanti la intalnire, adica Mihnea, Radu, Dana & Ionut Mihai, Ghendaie Bobeica si Marc Dworkin.

Asadar, clasametul a fost urmatorul:

Châteauneuf-du-Pape 2007 – Bodegas Calvet

Un vin elaborat, cu muschi, care ii ascund insa bine cele 15 grade alcoolice, aglomerat in nas cu izuri condimentate si fructe negre. Gura te imbie cu vartejuri de lemn dulce si scortisoara.

Taninii sunt destul de fermi si inca neimblinziti de vreme. Se lasa greu dusi si se pierd tarziu, in finalul piperat. (84 puncte)

Nota: Vinul din imagine reprezinta alta recolta decat cea la care se face referire mai sus.