Viña Marty Corazón del Indio 2015

Corazón del Indio este un cupaj obtinut din 3 soiuri puternice (Cabernet Sauvignon, Carmenere si Syrah), nascut pe pamant chilian.

Are culoare rubinie inchisa si caldura ce dezleaga limbi si trezeste zambete. Este asadar un vin necomplicat, care fara a atrage atentia de la vreo discutie intre prieteni buni o insoteste cu pasi lenti si nederanjati.

Parfumurile sale sunt ancorate in registrii fructelor de padure a lemnului dulce si al maslinelor. In ciuda compozitiei sale, nu face niciun exercitiu de forta cu palatinul degustatorului, dovedindu-se un vin catifelat si etaland rand pe rand arome domoale, dulcegi. Gustul este intregit de nuante de melasa si piele. (85 puncte)

Trio Reserva Merlot 2012 – Concha y Toro

Produs de unul din liderii viticulturii chiliene – Concha y Toro, acest Trio Reserva 2012 are compozitia dominata de Merlot, dar cate 15 procente de Carmenere si Cabernet Sauvignon.

E un vin cu volum bun si structura catifelata, sarmant prin felul in care combina nuantele de fructe de padure, prune si visine, dar si prin lungimea buna pe care dovedeste ca o are. (86 puncte)

trio_merlot

Carmenere Syrah Reserva 2010 – J. Bouchon

Cupajul de Carmenere si Syrah 2010 al producatorului chilian J. Bouchon e stralucitor si rubiniu colorat. Nasul emana note de bacon, carne cruda si chili.

In gura, aromele ce amintesc de brusture, migdala si aluna de padure, par suspendate si nu gasesc sutinerea potrivita din partea corpului. (74 puncte)

Trio 2008 Merlot – Concha y Toro

Am scris in titlu Merlot pentru ca acesta este soiul dominant in acest cupaj. Vinul insa, fiind unul din gama Trio, mai contine alte doua varietati, adica Carmenere si Cabernet Sauvignon.

Trecem peste detaliile de genul 90 de puncte Parker (caci atatea a obtinut vinul dupa cum putem afla citind pe gatul sticlei) si il incercam.

Nasul e amplu, plin de tonuri de fructe de padure, vanilie si lemn dulce. Gustandu-l, descoperim un vin catifelat, inzestrat cu tanini moi, bogat in arome de magiun, foi de tutun si note usor afumate. Se simte deasemenea prezenta fantomatica a unui subtil iz vegetal. Este evident ca este un vin baricat, caci notele specifice sunt prezente si usor de sesizat. Lemnul a fost insa folosit cu cap, caci e cat se poate de bine si de frumos integrat. Finalul e mediu spre lung. (88 puncte)