Category Archives: Calatorii

Zbor deasupra unui cuib de … lilieci

Tot saptamana trecuta (pentru ca v-am vorbit deja despre alte doua evenimente la care am participat in aceiasi perioada), am dat curs invitatiei Ioanei Micu si am vizitat noua crama construita la Batos, in judetul Mures, de catre grupul austriac AMB Holding si unde iau nastere vinurile Liliac.

Despre acest producator si vinurile sale, v-am vorbit deja cate putin aici. Profit acum de aceasta ocazie si va amintesc ca, remarcatul meu de atunci a fost Sauvignon-ul Blanc, vin care intre-timp a fost medaliat cu aur la IWCB, unde a obtinut al doilea punctaj la categoria sa.

Vestile bune nu se opresc aici pentru ca, odata cu vizita facuta in inima Transilvaniei si cu incercarea altor catorva vinuri produse sub brand-ul Liliac, sunt gata sa recomand cel putin inca 3 vinuri din portofoliul noului producator. Pana sa va vorbesc insa despre acestea, e cazul sa va povestesc cate ceva despre ce alte lucruri am mai descoperit cu ocazia acestei mici excursii.

Ei bine, atunci cand l-am cunoscut prima data pe vinificatorul cramei, domnul Willi Opitz, l-am auzit vorbind despre locurile unde se gasesc viile Liliac ca despre o gura de Rai. Am fost tentat sa cred ca asemanarea a fost facuta pentru simplul fapt ca drumul cu autocarul pana acolo te (cam) omoara. M-am bucurat insa sa aflu ca nu aceasta a fost motivatia din spatele cuvintelor frumoase ale domnului Opitz si sa descopar ca locurile de aici sunt cu adevarat frumoase.

Odata ajunsi la Batos, la poarta tinerei crame, am refacut in sens invers drumul facut de struguri de la vie la vin, adica am pornit de la locul unde este imbuteliat vinul si unde mustul trece prin toate fazele de vinificatie, am facut o pauza la cele doua locuinte sociale (un fel de corturi unde strugurii vor fi lasati sa se stafideasca in voie pentru a putea da nastre vinului Nectar pe care l-am reintalnit cu aceasta ocazie), si ne-am continuat drumul printre vii mai tinere sau mai in floarea varstei, facand pauze periodice insetati sa imortalizam peisajele din jur cu aparatele noastre foto. Rasplata pentru drumul facut la pas ne-a asteptat la final, adica in locatia mica dar cocheta din varful dealului, unde am degustat vinurile, caci pentru ele ne-am rapit o zi sa mergem pana in inima Ardealului, nu?

Pentru ca producatorul pune pret pe feed-back-ul nostru, m-am intors fara fisa pe care imi notasem impresiile despre vinuri, dar am sa mentionez totusi mai jos lista celor 3 remarcate despre care va aminteam la inceputul discutiei noastre: 1) un cupaj de Chardonnay si Pinot Gris 2011, usor vanilat si bine rotunjit la margini, 2) – un cupaj de Feteasca Neagra si Merlot 2011, care dupa spusele producatorilor, nu a atins lemnul, desi eu unul, spre rusinea mea (?) as putea sa jur ca nu e asa (poate ca noaptea, pe furis, cupajul nostru s-a furisat si s-a scaldat in voie in butoaie de stejar transilvanean fara stirea lor 😉 ) si 3) un Merlot 2011 Private Selection cu izuri ciocolatii ce te trimit cu gandul mai mult la Chile decat la Transilvania, dar bun fara dubii.

Mai multe nu va mai spun. Va las sa admirati insa imaginile de mai jos.

Start de campanie 2011 la Aliman

Si in acest an startul campaniei de recoltare de la Aliman s-a dat cu muzica de voie buna si in miros de friptura. Cum aceatea doua fac casa buna cu vinul, am strigat si eu prezent alaturi de alti bloggeri pe care ii puteti gasi in blogroll-ul meu la aceasta serbare campeneasca.

Ca sa trecem la obiect, trebuie sa precizez ca a treia mea prezenta la Aliman coincide cu debutul celui de-al treilea an de rod al viei, inca tinere, care promite insa mai multe in viitorul apropiat.

”Suntem in al saselea an de viata si in al treilea an de rod pentru via noastra, iar ceea ce ne-a oferit 2011 ne face increzatori ca vom obtine vinuri de cea mai buna calitate. Suntem nerabdatori sa recoltam, in premiera in plantatia noastra, struguri de Feteasca Neagra, pentru a obtine un vin romanesc cu totul special, de o calitate deosebita. Asa cum am obisnuit deja consumatorul, vinul va fi inclus in gama ALIRA, iar procesul de vinificatie va fi coordonat de oenologul nostru, Marc Dworkin” ne spune Ghenadie Bobeica, Administrator WineRo.

Mai multe n-am sa va zic, decat ca astept cu nerabdare sfarsitul anului 2011 cand WineRo va lansa ALIRA Cabernet 2010, din care am avut ocazia sa gust cu prilejul acestei deplasari si deschiderea cramei de la Rasova, judetul Constanta.

Acasa la Enira

Nu s-a uscat bine cerneala din postarea in care va povesteam despre sora mai mica a Enirei ca iata a venit momentul sa pornim la drum spre meleagurile ceva mai indepartate ale vaii Bessa, pentru a vizita locurile unde s-au nascut rudele mai mari bulgaresti.

Treziti si de data asta de dimineata, ca de pasiunea necesita eforturi, am facut ochii mari abia la Giurgiu cand ne-am oprit sa bem o cafea, iar apoi ne-am continuat excursia pe soselele vecinilor de la sud de Dunare, printre peisaje care nu difera prea mult de cele de la noi din tara.

Nerabdarea noastra crestea cu fiecare ora si fiecare minut petrecut pe sosea, iar cand printre dealurile cu aspect de stepa am identificat in zare un perimetru bine delimitat de un verde intens am schitat cu totii zambete de incantare.

Peisajul din jur si via compacta creeaza o imagine extraordinara, asemeni unei oaze de verdeata (desi de o cu totul alta dimensiune) intr-un plin desert.

Privind spre aceste imprejurimi nu poti sa nu te gandesti macar o clipa la cat curaj si pricepere iti trebui sa pornesti un astfel de proiect intr-un loc atat de pustiu. Meritul pentru asta, dar si pentru rezultatele, pe care e inutil sa va mai zic ca le-am incercat cu placere, este datorat, asa cum probabil o parte din voi o stiti, lui Marc Dworkin.

Dar poate ca cele cateva cuvinte ale mele nu v-au convins de asta, asa ca am sa las imaginile sa vorbeasca.

Toamna se numara bloggerii de vin (la Recas)

Anul asta s-a dovedit unul nu tocmai usor pentru viticultorii romani dar, cel putin pentru bloggerii de vin, toamna asta a fost una roditoare.

Dupa episodul trecut despre care va povesteam ca mi-a produs bucuria intalnirii cu oameni pe care ii cunoscusem doar online, a venit invitatia celor de la Recas, prilej cu care nu numai ca am vizitat locurile de aici si m-am revazut cu proaspetele cunostinte, dar am intrat in contact si cu entuziastii din grupul Vestik al iubitorulor de vin despre care citisem pe blogul

Pivnicerului.

Treziti cu noaptea-n cap, ne-am luat zborul spre Timisoara, unde am fost asteptati de gazda noastra, Philip Cox si am pornit intr-un maraton de imagini, povesti si binenteles, gusturi.

Am gasit Crama Recas in bataia soarelui diminetii mai frumoasa decat mi-o inchipuiam, am vizitat cateva din viile de aici, am baut buna parte din vinurile producatorului banatean, dar si cateva din vinurile importate de cei de aici. Lista degustarii a fost impresionanta, am avut parte de trei reprize, prima dedicata vinurilor entry-level, a doua numelor grele produse aici, iar ultima, vinurilor de import care au incheiat cat se poate de bine mica noastra excursie de pe malurile Begai si doar teama de a nu va plictisi ma face sa nu va povestesc prea multe despre vinurile din ea. Am sa mentionez totusi ca printre vinurile incercate s-au numarat Solo Quinta, o verticala Cuvee Uberland (2006 – 2009, cu un 2007 cel mai pe gustul meu), dar si cateva australiene interesante si doua Amarone marca Masi pentru care gasesti cu greu cuvintele cele mai potrivite. De fapt, singurul minus al acestei vizite a fost faptul ca multe din vinurile din lunga lista de 33 meritau sa fie luate mai in detaliu si mai cu incetisorul. Pentru ca va spuneam ca mi-au placut locurile de aici povestea va lua acum o infatisare ceva mai vizuala …

Crama
Struguri din diverse soiuri
O parte din vizitatori
Negru de Dragasani in cautarea unei noi case
Vita noua
Hartley Smithers vorbindu-ne despre viitoarele vinuri
De vorba cu Philip Cox
In crama
Verticala Cuvee Uberland
… raritati

Lacate

Am sa imi permit sa revin putin la vacanta pe care am petrecut-o recent in Spania cu o scurta povestioara.

Intr-una din zile, ne-am dus la plaja dis-de-dimineata, ne-am intins prosoapele, dar cum mai aveam doar o zi la dispozitie pana sa plecam nu prea aveam starea necesara sa stam intinsi la soare si sa ne brozam. Simteam cumva ca vom pleca si ca n-am apucat sa vedem tot ce putea fi vazut. Ne-am lasat prosoapele, cremele si cartile si am luat-o usor la pas prin statiune. Dupa 10 – 15 minute am ajuns intr-o gara (spun intr-o gara pentru ca Santa Susana, unde eram noi cazati si de unde ne porneam de obicei itinerariul in calatoriile noastre spre Barcelona, este atat de aproape de Malgrat incat abia iti dai seama cand treci dintr-o statiune in alta). N-a fost nevoie de prea multe cuvinte ajunsesem aici printr-o coincidenta pe care am fi jignit-o numind-o intamplare. Am cumparat 2 bilete si, in mai putin de 10 minute, am ajuns in Blanes.

Ne-am plimbat doar ghidandu-ne dupa indicatoare, fara o tinta precisa insa. Am trecut de zona mai noua si ceva mai industrializata a micutului oras si ne-am pierdut pasii pe strazile inguste privind in vitrine, mancand inghetata sau harjonind pisicile ce se bucurau inca de linistea turistilor intarziati. Nu aveam o destinatie precisa desi vocea muta a marii ne chema cumva spre ea fara ca noi sa ne opunem prea mult.

Se vede plaja. E impartita in doua zone separate printr-o stanca masiva ce promite de la prima vedere o panorama interesanta. Ne indreptam pasii spre ea si incepem sa urcam treptele pana in varf. Nu ne-am inselat prea tare. Stanca iti ofera o panorama frumoasa si in plus, o mica curiozitate.

E inutil sa va spun ca o astfel de priveliste ar putea atrage indragostitii, caci noi astfel am interpretat lacatele legate de balustrada ce protejeaza aventurierii de accidente nedorite. Nu sunt unul – doua. Sunt zeci. Cate unul, in pereche sau chiar cate trei (aici inca nu ne-am decis ce interpretare sa gasim), mai noi sau mai vechi, cu nume scrise pe ele sau simple, batute de soare si ploi e imposibil sa nu le vezi si sa nu te faca sa te gandesti o clipa la ce i-a indemnat pe acei oameni sa le lase in urma.

Sa fie obsesia ciudata care ii face pe unii sa-si jure iubire vesnica pe coaja unui copac? Tot ce se poate. Diferenta este insa ca undeva, ascunse, stau tot atatea chei. Le va deschide vreodata cineva?