Category Archives: Amarone

Tommasi Amarone della Valpolicella Classico 2010

Ca orice Amarone della Valpolicella care se respecta, Tommasi 2010 este un vin ofertant in arome. Dulceturi, smochine, zahar ars, toate sunt dozate in proportii generoase si se lasa purtate de taninurile sale catifelate. Culoarea sa e intensa si alcoolul destul de ridicat, dar incercarea de a-l contrabalansa prin aromatica intensa reuseste de cele mai multe ori. Finalul poarta in el o paranteza ce te trimite cu gandul la dulceata de cirese amare (88 – 89 puncte)

Marele amar (Degustare de grup)

De ce marele amar? Pentru ca astfel s-ar traduce Amarone, denumirea unuia din cele mai interesante vinuri italiene, in limba romana. Poate ar fi bine totusi sa pomenesc, inainte de a trece la treaba, si ca vinul despre care vorbim, in ciuda numelui pe care il poarta nu e deloc amar, ba chiar din contra. De unde i se trage totusi acest nume? Foarte simplu, in regiunea Valpolicella, acolo unde este el produs, se mai fabrica un alt vin, poate la fel de celebru, care este insa un vin dulce – Recioto. Pentru a nu fi confundat cu acesta, italienii l-au numit pe cel cu un continut de zahar mai scazut si despre care vorbim astazi, ca fiind  amar. De ce mare? Voi incerca sa va conving ca merita pe deplin acest atribut vorbindu-va pur si simplu despre cateva exemplare din acest vin.

De la soiurile utilizate si pana la metoda de vinificatie, despre Amarone exista o sumedenie de lucruri de discutat. Am sa evit totusi sa ma lansez intr-o discutie generalista despre acest mare vin al Italiei si am sa trec direct la exemplarele ce au intrat in meciul amical (era sa-i zic competitie) de miercurea trecuta de la Ginger.

Si pentru ca ordinea preferintelor mele a coincis cu cea a celorlalti participanti (mai exact cu media obinuta), n-am sa mai insist nici asupra acesteia ci am sa va transcriu gandurile de pe fisele de degustare pe pagina alba a blogului. Atentie insa, ordinea de mai jos este cea a degustarii si nu cea a punctajelor.

Ca’ dei Ronchi Amarone della Valpolicella 2008 (alc. 15%): Nas puternic, bogat in arome de visina, cirese negre, pruna coapta si smochina; gura este un exemplu de echilibru intr forta si catifelare; poate ca nu are urma dulceaga specifica acestui tip de vin, dar nu duce lipsa de specificitate; are insa cu siguranta o evolutie foarte frumoasa in pahar; naste izuri de cozonac si macese; final lung. (89 puncte)

Nicolis Amarone della Valpolicella 2004 (alc. 15%): caramiziu intens; inca din nas se ivesc tonuri domoale cu trimiteri catre ciocolata si caramel; gura e frumos rotunjita; aromele de dulceata de cirese si cacao formeaza o masa densa si catifelata. (91 puncte)

Masi Costasera Amarone della Valpolicella 2006 (alc. 15%): Rubiniu intens; nasul e o idee mai condimentat caci te trimite cu gandul la piper si la chimen in primul rand; razbat izuri de coacaze si goji; taninii fermi il fac sa para inca foarte tanar. (87 puncte)

Rugola Fabiano Amarone della Valpolicella 2002 (alc. 14.5%): defect

Fabiano Amarone della Valpolicella 2007 (alc. 15%): Nas intrigant ce emana parfumuri de tus si afine coapte; un vin inca tanar ce are forta unui boxeur, cu tanini amplii; aciditate ridicata. (86 puncte)

Amarone della Valpolicella

Daca povestesti cuiva despre cum se produce un Amarone o sa primesti foarte posibil un zambet nostalgic daca nu chiar indoielnic.


Ei bine, producerea unui astfel de vin este o adevarata poveste, strugurii ajungand sa fie transformati in vin pe vremea cand alte soiuri sunt deja asezate comod in buchetul lor. Asta pentru ca pentru creearea vinurile Amarone, produse exclusiv in regiunea Valpolicella, strugurilor li se pregateste un pat de bambus pe care acestea se odihnesc pana la momentul optim.

Vine apoi intrebarea firesca: pentru ce atata efort? Ei bine, mi-e teama ca n-am sa va pot sau, pur si simplu, n-am sa vreau sa va raspund. Poate si eu as fi stat sa ma intreb acelasi lucru daca n-as fi avut parte de o degustare ad-hoc de doua vinuri din acest tip ieri, degustare in urma careia si raspunsul a venit la fel de firesc ca si intrebarea pe care o aminteam. N-am sa vi-l spun totusi asa cum am zis, pentru ca poate ar fi greu de gasit cuvintele cele mai potrivite si daca v-am facut macar ceva mai curiosi atunci, pot spune ca mi-am atins scopul.


Cele doua italiene poarta ambele pe eticheta anul Domnului 2004 si daca e sa le mentionez in ordinea intrarii lor in scena primul poarta numele Carlevari iar cel de-al doilea Sartori. Dupa cum am mai spus si in trecut nu imi sta in fire sa fac comparatii prea riguroase si ar fi putin nedrept pentru ca cele doua vinuri despre care va vorbesc azi sunt cu multe clase peste unele vinuri despre care am vorbit pe acest blog. Am sa spun totusi ca as da cateva puncte in plus celui de-al doilea desi nu sunt prea sigur ca acestea nu se datoareaza doar faptului ca a venit dupa ce primul a potolit deja pofta si setea si a avut ceva mai mult timp la dispozitie sa se deschida, sa se lase descoperit.