Category Archives: 9x

Franta pe care uitam s-o iubim (Degustare de grup)

Daca va intrebati de unde si pana unde titlul asta savant, am sa va luminez spunandu-va ca nu imi apartine, el fiind titlul unei carti scrise de unul dintre autorii mei preferati, Andrei Makine.

L-am gasit insa foarte potrivit degustarii de pe 1 Decembrie cand, in ciuda conotatiei nationaliste a primei zile de iarna, ne-am indreptat din nou atentia catre vinurile din Hexagon.

Dupa cum veti vedea mai jos, in ciuda faptului ca intalnirea a fost condimentata si cu un mic esec, degustarea in sine a fost o reusita, dovada fiind si punctajele vinurilor ce vor fi prezentate ceva mai jos, puctaje ce ar putea fi considerate putin exagerate de unii, nu insa si de mine.

Rosiile serii au fost:

Clos du Marquis – 2006 Saint Julien (alc. 13%): Un vin pe care sincer as fi preferat sa il incerc peste cativa ani, cu nas plin de fructe coapte (pruna si cirese), putin lemn dulce si un iz usor laptos pe fundal; corp zvelt, sustinut de tanini fermi; finalul te rasplateste cu trimiteri discret mentolate; in ciuda tineretii l-am punctat cu 93/100 de puncte.

Domaine de la Solitude 2005 -Pessac-Leognan (alc: 13%): Un vin care daca nu se afla la apogeu e oricum pe acolo (merci Ciprian pentru recomandare), cu nas ciocolatiu, condimentat de stropi de visina coapta; Rotund si calm in gura, se descatuseaza in arome de mure si coacaza; taninurile sunt moi si prietenoase; postgust mediu spre lung cu o discreta tinuta florala. (91/100 puncte)

Chateau Haut-Bages Liberal 2004 – Pauillac (alc. 13%): Nas puternic, usor sangvinic, dominat de arome de visina si rosie uscata la soare; gura ampla si elevata in care vinul se simte destul de textural; taninurile sunt atletice, dar blande cu gura; Cadrul aromatic pare unul mineral, dar pe el apar trimiteri pasagere catre piele, praf de cacao si toporasi; finaul este lung si imbietor si schiteaza o tusa fina de melasa. (97/100 puncte)

Chateau Haut-Bages Monpelou 1998 – Pauillac (alc. 12.5%): un batranel pe care insa nu l-am putut puncta fiind depasit de evenimente (50/100 puncte). A fost inlocuit (desi nu apare in imagine de un Chateau Saint-Antoine 1997 (alc. 12.5%) care nici el n-a fost mai presus. (50/100 puncte)

Rosu absolut (degustare de grup)

Ziua de ieri a fost insemnata cu rosu in calendarul intalnirilor noastre si, asa cum v-ati dat probabil seama, nu a fost vorba de vreo sarbatoare religioasa, ci de o noua sedinta de imprietenire cu vinul dedicata de aceasta data exclusiv vinurilor rosii.

Am avut in lista noastra 2 vinuri romanesti, 2 bulgaresti si unul spaniol, toate varfuri de gama ale creatorilor lor, asadar nu prea ne-am facut prea multe griji icu privire la impresiile pe care cele cinci sticle aveau sa ni le faca.

Cu unele dintre vinuri ne mai intalnisem si tocmai faptul ca ne placusera ne-a facut sa le punem in aceasta seara de vineri fata in fata.

Haideti deci sa va spun si voua despre ce vinuri a fost vorba si, desi la cateva din ele veti mai gasi impresii din trecut pe acest blog, am sa va spun cateva vorbe despre fiecare in parte, pentru ca, nu de putine ori, vinul ia infatisari diferite in functie de momentul in care te intalnesti cu el si de atmosfera in care aceasta intalnire se produce.

Syrah by Enira 2007 ( alc. 14.7%, Bessa Valley, Bulgaria): Culoare sangerie, deseneaza un menisc violet pe pahar; nasul este condimentat cu izuri de ardei iute, zmeura si ceva verdeata proaspata; in gura se simte vascos si corpolent; imprastie parfumuri de piper negru, cireasa si mirodenii, ba chiar si o idee de creion ascutit; postgustul este lung; promite o evolutie indelungata. (94/100 puncte)

DAVINO Rezerva 2006 (Zamfirescu) (alc. 14%, Ceptura): Nas elegant cu puternica amprenta florala (toporasi si tuberoze (?)); taninii se muleaza pe cerul gurii; sta calm in gura si schiteaza un zambet de scortisoara, dar ia atitudine pe final cand poti simti rotinjimi ce amintesc de prune si flori de maces. (91/100 puncte)

Fragmentarium 2007 (alc. 13%, Crama Oprisor): Ca sa fiu mai exact, ar trebui sa incep prin a spune ca vinul provine din struguri recoltati in 2007 si cupajat in 2008; rubiniu, emana mirosuri interesante de miez de paine, coacaze si violete; gura fina, sprintara, dezvaluie parfum de coacaze si merisoare; aciditate destul de ridicata; corp delicat; aerisit ceva mai bine isi imbogateste repertoriul cu ceva trimiteri catre caramel si piele. (89/100 puncte)

Alma Tobia Tinto de Autor 2005 (alc. 14%, Rioja, Spania): Nas alambicat cu variatii complexe, din registrii diferiti (zmeura, capsuna, dulceata de trandafir); direct si expoziv in gura, nu pierde timpul si iti arunca in aer papilele care, derutate, incep sa ghiceasca urme de mure, vanilie si macese; nu se da batut inainte sa te mai puna odata la incercare cu subtilitati fine de magiun si menta. (96/100 puncte)

BV by Enira 2007 (alc. 14.7%, Bessa Valley, Bulgaria): Straluceste imbietor in pahar; nas amplu si prietenos ce trimite catre mure, ciocolata si biscuiti de casa; gura este un exercitiu de forta si expresivitate; catifelat, etaleaza arome puternice de mure, brusture si piele; final lung. (93/100 puncte)