Category Archives: 2012

Terra Romana Milenium Rosu 2012

Editia rosie 2012 a vinului Milenium din gara Terra Romana vine cu un nas interesant, in care se adapostesc nuante de condimente si fruct, aproape in doze egale.

Gustul e unul compact, fara exagerari din partea vreunei trasaturi anume si devine o idee mai vegetal suprapunand notele de cireasa coapta cu nuante pronuntate de ierburi si pastarnac. Alcoolul da usor din coate dar ramane in limitele echilibrului.  (81 puncte)

TR_mil_R

Sevilen Parsel IX Cabernet Sauvignon 2012

Initial, Cabernet-ul 2012 Parsel IX al turcilor de la Sevilen pare o comedioara usoara. Da de la bun inceput urma de tipicitate de soi, dar insoteste aceste caracteristici cu o umbra jucausa, fructata si usor dulceaga.

Dupa aerare insa, vinul devine un Cabernet Sauvignon veritabil, serios cu nuante vegetale dominante, dar si cu un bagaj tanic bogat ce iti reinventeaza gingiile si cerul gurii. Alcoolul e bine integrat, iar structura si corpul il fac sa promita o evolutie interesanta la o invechire de 3 – 5 ani. (86 puncte)

sevilen

Santa Maria Morellino di Scansano 2012

Morellino di Scansano, una din fatetele pe care si le insuseste soiul Sangiovese, isi trimite astazi un sol din recolta 2012, pe nume Santa Maria sa ne spuna povestea lui.

Vinul este produs de Marchesi di Frescobaldi si se dovedeste unul fin, cu arome suave ce amintesc de cirese si lavanda. Structura nu este una foarte ferma si taninurile nu sunt foarte apasate, dar are o aciditate pronuntata ce nu ne forteaza sa il consumam neaparat in acest an, desi nu pare totusi genul de vin care sa beneficieze prea mult de pe urma “imbatranirii”.  E un vin jovial si prietenos, care mi-a amintit de ce mi-a placut atat de mult Morellino la prima mea intalnire cu el, avand calitati pe care nu le-am mai descoperit insa la ultimii reprezentanti ai acestui DOCG pe care i-am incercat in ultima vreme. (85 puncte)

morellino_smaria