Cono Sur Tocornal – Carmenere 2010

Un alt vin din indepartatul Chile, al aceluiasi producator Cono Sur care, de data asta nu ne mai scoate la plimbare cu bicicleta, ci te pune la masa cu un vin direct si fara prea multe subtilitati.

Culoarea intensa te pregateste pentru nasul bogat in parfumuri fructoase (prune afumate si capsuna), parfumuri ce se continua cursiv si in gura, unde isi dau intalnire cu trimiteri verzi, vegetale.

Zaharul e si el la locul lui si ii da vinului un aer popular si nepretentios. (73 puncte)

Solo Quinta 2010

Se iau 4 soiuri albe (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Feteasca Regala si Muscat) si unul rosu (Feteasca Neagra), se adauga stiinta de a face vinuri a australianului Hartley Smithers si ceva ambitie marca Philip Cox si  obtinem o noua editie reusita intitulata Solo Quinta.

Pentru cei familiarizati cu ideea ce a stat in spatele acestei game, am sa spun ca noutatea pentru varianta din 2010 vine din folosirea Fetestii Negre ca soi rosu in acest cupaj. Pentru cei inca nedumeriti de cum poti amesteca soiuri de culori diferite si sa se obtina totusi unul alb, am sa amintesc doar ca inclusiv in cazul fetestii sa recurs la limitarea perioadei in care vinul a intrat in contact cu pielita strugurilor (cea care se face vinovata de fapt pentru culoarea vinurilor rosii) obtinandu-se astfel, in ciuda numarului mare de varietati din compozitie un vin compact si bine inchegat.

Inca din nas, vinul te surprinde prin prospetime. Gura este bogata in nuante citrice si senzatii usor untoase (tributul adus de Chardonnay acestui cupaj inedit), care reusesc sa pastreze gustul intr-un echilibru de corp si prospetime. In mod ciudat, dupa cei iei prima gura de vin, ai fi tentat sa il caracterizezi drept proaspat doar cu jumatate de gura, pentru ca cealalta va dori sa iti povesteasca despre toanalitile mai serioase si complexe din el. Prins in aceasta dilema, mai iei o inghititura si il plimbi prin gura pentru ca stii ca vinul nu ti-a spus tot. Tonurile fructoase defileaza, printre citrice isi face aparitia si ceva mar verde, dar inainte de a se pierde in postgust, atunci cand simti cu adevarat ca ai aflat tot, un iz fin de petale de trandafir te trezeste din amorteala. (89 puncte)

Nota: Sticla din imagine reprezinta acelasi vin dintr-o recolta anterioara.

Cono Sur – Gewürztraminer 2010

Gewürztraminer nu e un vin despre care pot sa spun ca l-am incercat foarte des. Nu cred sa fi scris pana acum vreo referire la acest soi pe blog, iar ultimul vin obtinut din astfel de struguri pe care mi-l amintesc a fost o raritate incercata cu ocazia vizitei pe care am facut-o anul trecut la Recas. Apropo de Recas, ei sunt dealtfel importatorii vinului prezentat azi si tot ei sunt vinovati de faptul ca am avut ocazia sa ma intalnesc cu acest vin si sa va pot vorbi despre el.

In ciuda originii europene a soiului (inca exista dubii cu privire la locul exact al nasterii lui), azi va voi spune doua vorbe despre un  Gewürztraminer de la celalat capat al lumii sau ma rog, de la unul din celelalte capete, adica Chile.

Imbracat in tinuta cu care ne-a obisnuit producatorul chilian Cono Sur, adica eticheta cu bicicleta, pe care eu o gasesc una din cele mai reusite etichete de vin baute in ultimii ani fara a sti exact de ce, vinul se prezinta in pahar cu o culoare diafana, galben-verzuie. E destul de greu sa astepti sa o studiezi mai mult, nu doar pentru ca n-ai prea multe de studiat, cat mai ales pentru faptul ca parfumurile exotice sunt greu de ignorat, chiar si de la distanta.

Dar despre ce e vorba, ca poate lumea e curioasa. Ei bine, nu gresesc deloc, va rog sa ma credeti, dar vinul poate fi considerat unul scoala, mai ales daca lectia la care suntem este cea despre arome de lychee in vin. Desi  vom descoperi si alte nuante, vinul abunda in arome ce te trimit cu gandul la fructul tocmai amintit. Dam nasului voie sa ia o scurta pauza, agitam paharul si il mirosim iar (na, chestia cu scoala mi-a trezit pornirile pedagogice), trecem de  lychee si in plan secund ne vom lovi de alte fructe exotice vandute la bucata. De data asta e fructul pasiunii.

Ne pierdem rabdarea si gustam. Cele doua fructe amintite se impletesc si se fac simtite si in gust. Opulenta aromelor de fructe l-ar putea face putin plictisitor si gretos, dar nu e cazul pentru ca aciditatea pastreaza balanta in echilibru. Spre final, buchetul aluneca usor in alta directie, adica spre mar verde (Granny Smith) si ceva Pomelo.  (82 puncte)

Cavalerii cramei rotunde (vizita SERVE)

Desi a plouat cu galeata, iar temperaturile amenintau linia rosia a termometrelor care, de teama, se facea tot mai mica, iubitorii vinului cu antecendente blogosferice au strans randurile azi la Ceptura in ceea ce, fara dubii, va fi ultima intalnire de acest tip pe 2010.

Invitatia a venit de aceasta data de la S.E.R.V.E. care, bag de seama, e cu ochiul tot mai atent pe ce inseamna comunicarea in online si pe retelele de socializare si zic eu ca bine face.

Ca si la o parte din precedentele intalniri si de aceasta data, pe langa reaintalnirea cu vinuri si cu ceva mai vechi prieteni, am avut placerea sa cunosc oameni pe care ii stiam doar din scrierile lor. Astfel, l-am cunoscut pe Ciprian pe care, daca sunteti interesati de vinuri, e musai sa il adaugati in reader-ul vostru, pe ceva mai noul in domeniu Sunmirror, dar si pe Chinezu’ pe care probail il stiati de prin blogosfera, pentru ca daca noi avem antecedente atunci el are un cazier intreg (ce e drept fara vin prea mult).

Am degustat (pentru ca pana la urma pentru asta am mers acolo, nu? exceptie a facut Chinezu care a recunoscut ca cineva trebuie sa mai si bea vinul) in dechidere 3 vinuri inca nefinalizate (direct din butoi), un Chardonnay, un Sauvignon Blanc si un Pinot Noir, toate 2010. Am continuat cu o verticala de Feteasca Neagra Terra Romana (2006 – 2009), care a fost interesanta in primul rand pentru a observa evolutia viei de la primul an de rod pana la al 4-lea. Incheierea a apartinut, cum era poate de asteptat, succeselor de casa Cuvee Charlotte si Cuvee Alexandru in varinta 2008 si respectiv 2007, cu un Charlotte inca neajunsa la potential maxim, lemnul fiind usor neintegrat, dar cu toate ingredientele la ea pentru a promite repetarea ispravilor din anii anteriori si cu un Alexandru ceva mai mineral, promitator, croit dupa cu totul alt tipar decat sora sa, ceva mai italian as zice eu.

Dupa incheirea exercitiului de degustare ne-am imprietenit la o masa copioasa in care trufele au fost ingredientul principal de la primul fel de mancare pana la desert si am mai incercat o parte din vinurile producatorului prahovean.

M-am despartit cu greu de Alexandru pentru ca fiind o editie limitata aceasta a doua intalnire a mea cu el e posibil sa fie si printre ultimele, dar am luat cateva poze cu mine.