Category Archives: 2005

Enate Varietales Dos Mil Cinco 2005

Enate Varietales Dos Mil Conco este, dupa cum il tradeaza numele, un cupaj produs in 2005, ce provine din zona Somontano.

In compozitia sa au intrat Cabernet Sauvignon, Merlot, Tempranillo si Syrah, rezultatul fiind unul ce inspira forta si profunzime. Culoarea lui intesa da startul unui fluid dens si navalnic. Elibereaza nuante de tus, rozmarin si smoala. Are o evolutie interesanta, initial isi dezvaluie latura fructata, cu iz de mure si afine, iar apoi le amesteca cu note de alune de padure, cacao si foi de tutun. (88 puncte)

enate5

4 ani de degustari si intalniri cu oameni faini

Luna aceasta, s-au implinit 4 ani de cand am demarat sirul intalnirilor tematice de la Restaurantul Ginger. Din acest motiv, alaturi de ceilalti membrii fondatori (Mihnea, Dana si Mihai, Radu), de Doru Pencea (reprezentant al gazdei noastre), dar si de alti membrii mai vechi (Ghendaie Bobeica) sau mai noi (Sorin) ai grupului, ne-am hotarat sa ne intalnim fara sa stabilim o tema anume, ci sa ne lasam mai mult sau mai putin prada inspiratiei de moment al fiecaruia.

Am degustat cateva vinuri foarte interesante, din fericire fara nici o surpriza neplacuta, pe care vi le voi prezenta in randurile urmatoare.

Taittinger Cuvee Prestige Brut: Se prezinta in pahar auriu si cu perlatie densa; emana note proaspete de mar si de para, dar si note ceva mai discrete, florale; gustul e destul de intens si se remarca prin note de flori de cais, dar si prin absenta senzatiilor alcoolice. (87 puncte)

taittinger_prestigeChateauneuf-du-Pape 2003, E. Guigal: Are note caramizii; Nasul imprastie nuante de trufe, piele, rosie uscata la soare dar si un discret iz iodat; gura nu este una foarte intensa, dar e inzestrata cu arome interesante de cireasa, ridie si putin eucalipt. (88 puncte)

cdp_guigal

St. Henri Shiraz 2002, Penfolds:  Este un shiraz ce contine un mic adaos de caberner, rubiniu, in al carui nas se identivica atat note sangvinice, cat si izuri de piper si violeta; aciditatea e destul de ridicata; aromele sunt dominate de trimiteri catre visina, dar se simt si ceva nuante vegetale; taninuri ferme. (90 puncte)

sthenri

Chateau Haut-Bailly 1981, Grand Cru Classe, Leognan-Graves: Culoare ciocolatie; emana parfumuri ce te trimit cu gandul la lemn ars; taninurile aplatizate de vreme; sustinut de nuante iodate, izuri de ierburi aromate si pruna uscata; o experienta interesanta pentru amatorii de vinuri mature. (85 puncte)

haut-bailly

Solaia 2002, Antinori: Chiar daca 2002 nu a fost un an stralucit in Toscana, cupajul de Cabernet Sauvognon si Cabernet Franc al casei Antinori s-a prezentat onorabil; are culoarea visinei putrede si parfumuri de pruna si cireasa, dar si dicrete izuri florale; e bine echilibrat si are taninuri ferme; gura are trimiteri pamantoase; este ca o antiteza interesanta intre notele masive pamantoase si izurile discrete, florale. (92 puncte)

solaia

Palissero Barbaresco 2004 Vanotu: Nuante visinii stralucitoare; e un vin intrigant, ce debuteaza printrun amestec de note de asfalt proaspat si visina; aciditate ridicata; arome de lemn lacuit, rodie, visina si maces; e un vin foarte taninos; intepaturi pasagere cu iz de capsuna. (88 puncte)

palisseroChateau Canon La Gaffeliere 1998, Saint-Emilion Grand Cru Classe: Colorat grena, intens; Eminte inca din pahar chemari puternice ce trimit cu gandul la scortisoara, tutun, piele si piper; este echilibrat si pune stapanire pe toata gura cu arome de lem dulce, menta, dulceata de cirese amare; finish-ul e lung si ascunde trimiteri catre cuisoare. (93 puncte)

canon-la-gaffeliere

Domaine Hubert and Heidi Hausherr Gewurztraminer 2005: Un vin auriu, stralucitor; nasul naste timiteri catre lychee, miere si ardei gras; gura e bogata si amesteca nuantele de gutuie, cu cele de miere, mango si trandafir; un vin veritabil de desert. (86 puncte)

Degustare de grup: Rioja

Cand auzi de Tempranillo, de Garnacha, de Mazuela si de Graciano, vrei nu vrei, te gandesti la Rioja. Astea au fost de fapt, pe scurt, ingredientele de succes ale celei mai recente intalniri tematice. Am degustat urmatoarele vinuri:

Palacios Remondo – La Montesa 2009: Culoare stralucitoare, nu foarte intensa; Nasul e dominat de note de fructe rosii, e intens aromat; trimiteri discrete catre lemn lacuit; gura e ceva mai domoala si mai cuminte; se simt izuri elegante de capsuna si cirese de mai. (86 puncte)

palacios_remondo

Muga Seleccion Especial Reserva 2006: Rubiniu; lasa lacrimi pronuntate pe pahar; nas foarte elegant, ce impleteste parfumuri de vanilie, lemn dulce si mure; in gura e echilibrat si rotunjit; emana arome de tabac, condimente si zambila; final lung. (88 puncte)

Muga-ReservaVinedos del Contino Reserva 2006: Nu foarte intens colorat in nuante rubinii; nasul emana izuri de zambila si lemn lacuit; taninurile sunt inca sprintene; are o corpolenta buna, dar nu exceleaza prin complexitate aromatica; se simt ceva trimiteri catre visina, lemn si scortisoara. (84 puncte)

contino-reservaDinastia Vivanco Reserva 2005: Caramiziu; nasul e dominat de izuri de caramel, coacaze si dulceata; taninurile sunt ferme, dar vinul ramane totusi unul catifelat; aromatic, da dovada de complexitate si pune stapanire rapid pe papilele gustative prin aromele puternice de cacao, ciocolata neagra si pruna uscata; final mediu spre lung. (90 puncte)

dinastia-vivanco-reservaCVNE Imperial Reserva 2005: Intens colorat; tine pe tot parcursul un balans bun intre notele de fruct si cele de lemn; se simt izuri de dude, dulceata de cirese si prune coapte; in gura, e frumos rotunjit, revin trimiterile catre pruna si se combina cu izurile de lemn dulce si nes (pe final). (87 puncte)

cvne_imperial_reservaVina Ardanza Rioja Alta Reserva 2004: Culoare usor diluata; nasul contopeste parfumurile de lemn dulce cu cele de cirese negre, vanilie si cozonac; aciditatea e inca ridicata; e suficent de profund si stilat; se simte un discret iz iodat. (91 puncte)

vina-ardanzaLuis Canas Reserva 2005: Colorat intens; se imprieteneste repede cu nuantele de caramel, scortisoara si cacao; in gura, e corpolent si usor picant; evolueaza in nuante de nuci prajite si putin mohor; lemnul e prezent, dar bine integrat. (92 puncte)

Luis-Canas-ReservaVina Tondonia Reserva 2001: Nas usor retinut, se trezeste prin trimiteri catre vanilie si ciocolata; gura e domoala si insira cu eleganta arome de scortisoara, piele si tamaie; finalul revine cu trimiteri catre visina si esenta de rom; aciditate ridicata. (88 puncte)

tondonia

Diferitele fete ale Pinot Noir-ului (bulgaresc)

Profitand de faptul ca degustarea de grup precedenta a prilejuit si imprietenirea noastra cu Vinibuoni importator (printre altele) al vinurilor Edoardo Miroglio, am recidivat printr-o degustare dedicata exclusiv vinurilor obtinute de Pinot Noir de catre producatorul bulgar.

miroglio-pn

Am degustat:

Edoardo Miroglio Rose Brut, 13% alc: obtinut prin metoda traditionala; are culoarea foii de ceapa; nas usor floral; in gura e proaspat si usor acrisor pe final; se simte ceva iz de mar verde. (82 puncte)

Edoardo Miroglio Rose de Noir 2011, 12.5% alc: culoare somon; promite note dulcege si izuri trandafirii; in gura e usor descentrat, se simt arome de mandarina si un usor iz amarui; scurt. (78 puncte)

Edoardo Miroglio Blanc de Noir 2010, 12% alc.: Culoare palida, stralucitor; nas elegant si proaspat ce elibereaza trimiteri exotice catre ananas; aciditatea e ridicata; gura schiteaza linii citrice, ce se alatura nuantelor ierboase; e efervescent si sec veritabil. (82 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir 2005, 12.5% alc.: caramiziu; nas iodat; note oxidative evidente. (50 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir 2006, 13.5% alc.: Nasul tipic ascunde note de afumatura si piele; e insa usor descendent, caci gura e una stearsa ce aduce cu ea note de grapefruit rosu si zahar ars. (82 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir 2007, 13.5% alc.: Nas generos in izuri de cacao, ciocolata si caramel; gura combina notele de carne cruda si capsuna cu un usor iz metalic; usor dulceag; destul de plat. (83 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir 2008, 13% alc.: culoare diluata; lemnul lasa aromele primare sa se exprime ; gust sangeriu; note carnoase si izuri de paine prajita; final mediu spre lung sub influenta lemnului, aduce totodata nuante de cirese de mai. (83 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir Reserva 2004, 12.5% alc.: culoare tipica, ceva tente caramizii; nasul aduce note de mocha si violete; gura initial metalica revine cu izuri stinse de coriandru si cacao. (82 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir Reserva 2006, 13.5% alc.: nasul aduce cu el soapte de rodie, maces si piper verde; in gura e echilibrat si mediu ca intensitate; alcoolul e destul de bine integrat; se simt ceva nuante de menta pe final. (85 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir Reserva 2007, 13.5% alc.: Nasul destul de intens, imbie nu note de rom, cacao si putin caramel: pare o idee mai comercial; in gura elibereaza arome de lavanda si piele. (86 puncte)

Edoardo Miroglio Pinot Noir Reserva 2009, 14% alc.: stralucitor, rosu rubiniu; trimite din pahar note de ciocolata, caramel si dulceata de trandafir; prietenos si jovial; finalul aminteste de dulceata de visine. (85 puncte)

Credit foto: Vinul din Cluj

Aletico di Gradoli Liquoroso 2005 – Cantina di Gradoli

Aleatico di Gradoli este un DOC italian din zona Viterbo. Reprezentantul acestei denumiri despre care discutam astazi este un vin licoros, ce poseda un nas destul de previzibil, inzestrat cu izuri de nuci, marmelada si lemn dulce.

In gura, atat zaharul, cat si cele 16 procente de alcool sunt bine integrate si mascate de note iodate si arome de smochina. (81-82 puncte)

ALEATICO