Category Archives: 1997

Franta pe care uitam s-o iubim (Degustare de grup)

Daca va intrebati de unde si pana unde titlul asta savant, am sa va luminez spunandu-va ca nu imi apartine, el fiind titlul unei carti scrise de unul dintre autorii mei preferati, Andrei Makine.

L-am gasit insa foarte potrivit degustarii de pe 1 Decembrie cand, in ciuda conotatiei nationaliste a primei zile de iarna, ne-am indreptat din nou atentia catre vinurile din Hexagon.

Dupa cum veti vedea mai jos, in ciuda faptului ca intalnirea a fost condimentata si cu un mic esec, degustarea in sine a fost o reusita, dovada fiind si punctajele vinurilor ce vor fi prezentate ceva mai jos, puctaje ce ar putea fi considerate putin exagerate de unii, nu insa si de mine.

Rosiile serii au fost:

Clos du Marquis – 2006 Saint Julien (alc. 13%): Un vin pe care sincer as fi preferat sa il incerc peste cativa ani, cu nas plin de fructe coapte (pruna si cirese), putin lemn dulce si un iz usor laptos pe fundal; corp zvelt, sustinut de tanini fermi; finalul te rasplateste cu trimiteri discret mentolate; in ciuda tineretii l-am punctat cu 93/100 de puncte.

Domaine de la Solitude 2005 -Pessac-Leognan (alc: 13%): Un vin care daca nu se afla la apogeu e oricum pe acolo (merci Ciprian pentru recomandare), cu nas ciocolatiu, condimentat de stropi de visina coapta; Rotund si calm in gura, se descatuseaza in arome de mure si coacaza; taninurile sunt moi si prietenoase; postgust mediu spre lung cu o discreta tinuta florala. (91/100 puncte)

Chateau Haut-Bages Liberal 2004 – Pauillac (alc. 13%): Nas puternic, usor sangvinic, dominat de arome de visina si rosie uscata la soare; gura ampla si elevata in care vinul se simte destul de textural; taninurile sunt atletice, dar blande cu gura; Cadrul aromatic pare unul mineral, dar pe el apar trimiteri pasagere catre piele, praf de cacao si toporasi; finaul este lung si imbietor si schiteaza o tusa fina de melasa. (97/100 puncte)

Chateau Haut-Bages Monpelou 1998 – Pauillac (alc. 12.5%): un batranel pe care insa nu l-am putut puncta fiind depasit de evenimente (50/100 puncte). A fost inlocuit (desi nu apare in imagine de un Chateau Saint-Antoine 1997 (alc. 12.5%) care nici el n-a fost mai presus. (50/100 puncte)