Asistam in ultima vreme la o reorientare a producatorilor mari catre vinurile de calitate. Asteptam ca si de la ei sa vina schimbarea si iata ca incet, dar sigur ea se intampla. Am vazut si am citit despre ambitiile Cramei Murfatlar si despre lansarea diviziei de “atelier” a producatorului constantean, am aflat despre noile vinuri facute de Marc Dworkin la Jidvei si depre noile etichete lansate la Cotnari. Ma gandesc ca vinurile din gama Castelul dintre Vii ar putea reprezenta intentiile Casei de vinuri Husi de a veni si ea la randul ei cu ceva nou si atractiv intr-o piata tot mai activa.
Nu vreau sa ma intelegeti gresit, vinurile incercate recent nu m-au impresionat intr-atat de tare, dar as fi tentat sa zic ca aduc un aer nou zonei si doar faptul ca fac un efort de memorie sa imi amintesc ultimul vin al aceluiasi producator pe care l-am incercat, ma impiedica sa nu bat mai tare moneda cu privire la o eventuala schimbare in bine.
Am incercat asadar, dupa cum va spuneam, doua din vinurilegamei Castelul dintre Vii, un Cabernet si un Merlot. Cum mi s-au parut veti putea citi in cele ce urmeaza.
Castelul dintre vii Cabernet Sauvignon 2009: Nasul are ascutimi de grafit si scortisoara si arunca bulgari mentolati, poate de la alcoolul usor in exces; gura compacta, usor lipsita de corpolenta, dar si de orice gest glamouros, e un vin tanar si mai degraba soldatesc. (78 puncte)
Castelul dintre vii Merlot 2009: Desi aduce de departe cu cabernet-ul, se dezvolta mai frumos in pahar, si vine cu un plus de note usor afumate; e mai moale, iar notele lemnoase sunt mai bine integrate; are latura fructata mai proeminenta (afine), lucru ce ma face sa il prefer primului. (80 puncte)
Unde le-ai găsit şi la ce preţ?
@Darius,
Vorba unui celebru cantec … am prieteni si dusmani :)). Noroc ca am mai multi prieteni. Nu am informatii despre pretul cerut pe el.