Bucurie de zapada …

Cand eram copil, prima zi cu zapada era una din bucuriile iernii cum probabil era pentru multi dintre voi. Nu stiu cum se intampla, dar parca intodeauna prima ninsoare abundenta se intampla noaptea, pentru ca imi amintesc foarte bine cand ma trezea mama sa imi spuna ca sunt munti de zapada afara. O Doamne si ce zapada era. Parca niciodata nu am mai vazut atata zapada ca in iernile copilariei. Imi amintesc ca de la geamul meu vedeam stratul de nea pe balustradele balcoanelor blocului de vis-a-vis si eram cu atat mai fericit cu cat acesta era mai mare.

Imi mai amintesc cum imi pregatea mama sania, imi punea pe ea o paturica sa imi tina de cald si ma lua afara sa ma plimbe. Eram inca prea mic sa pot sa-mi car singur sania.

Odata cu trecerea anilor plimbarea cu sania a fost inlocuita de bataile cu bulgari de zapada de la adapostul cazematelor pe care surorile mele si copiii mai mari le construiau.

Am crescut si in ceva vreme sania era deja un fleac pentru mine, o caram in spate ore intregi, mergeam cu baietii pe derdelus si ajungeam acasa seara tarziu si ud leoarca.

In timp insa, bucuria primei zapezi a disparut dintre obiceiurile mele. Cand incepe sa ninga ma gandesc invariabil la aglomeratia din trafic, la drumul greu si la noroaiele de dupa. Nicol are de fiecare data grija sa-mi aminteasca si sa ma intrebe: Cum? Nu te bucuri? Nu vezi ce frumos ninge? Iar eu ii raspund ursuz un mda plictisit.

Asa s-a intamplat si in dimineata asta, iar eu am raspuns cu mda-ul de care ziceam. Nici nu apucasem sa ies din casa si deja eram satul de zapada si frigul in care aveam sa ies pentru a merge la munca.

Ma imbrac mai bine ca de obicei, imi pun fularul si imi trag fesul pe cap si ies din casa. Nu vad foarte multa lume, iar putinii trecatori se ascund la adapostul hainelor groase si privesc in jos. Nu-i vad la fata, dar probabil nici ei nu sunt foarte incantati de ce se intampla. Ma uit la masina care are deja un strat de zapada de cateva degete pe ea. Imi fac curaj si incep sa grabesc pasul, dau coltul pe strada Elev Stefanescu si imi urmez traseul spre metrou. Sa iau masina pe vremea asta ar fi o nebunie. Pe Elev Stefanescu sunt doar masinile parcate, nici tipenie de om. Doar in capat se vede fumul unei masini cu motorul pornit si o umbra care pare sa curete zapada. Of, ce zapada enervanta imi spun. Nu apuc insa sa dublez f-urile din oftat ca vad la cateva zeci de metri de mine un ghem de blana ce incepe sa alerge in directia mea. E alb cu portocaliu si pare a fi un catel nici prea mic, nici matur. N-apuc sa ma gandesc daca vine cu ganduri bune sau nu, ca incepe sa sara in doua labe in jurul meu. Isi lasa botul pe labe pret de cateva clipe si isi reia salturile de data asta urcandu-se cu labele din fata pe haina mea umpland-o de zapada. Imi plac animalele si n-am putut sa nu incep sa zambesc cand ochii jucausi ai catelului ma tot priveau si imi dadeau tarcoale. Incerc insa sa nu ii dau prea mare atentie ca sa imi pot relua drumul. Catelul insa nu da nici un semn ca vrea sa ma lase in pace si ma urmeaza in drumul spre metrou topaid de zor in jurul meu. E foarte bland, imi permit sa il apuc de bot sa incerc sa-l indepartez, dar el ia gestul meu ca un raspuns la joaca lui. Nu ma deranjeaza prea tare, doar ca mai am putin si ies din spatele blocurilor si ajung in zone mai aglomerate unde masinile l-ar putea pune in pericol, asa ca imi intetesc incercarile de a-l face sa renunte, fara nici un rezultat insa. Ajung in locul unde umbra stergea zapada de pe masina acum cateva minute. Masina deja a plecat lasand un gol gri pe asfalt, iar catelul alearga de zor in jurul meu. Din sensul opus isi face aparitia o femeie, iar cainele ii sesizeaza si el prezenta. Abandoneaza dansul in jurul meu si se indrepta spre ea cu salturi largi. Acum e momentul sa grabesc pasul. Femeia ii acorda suficienta atentie catelului cat acesta sa uite de mine. Ajung in capatul strazii si ma uit inapoi. Vad femeia si catelul, ajunsi deja la o distanta buna de mine invartindu-se de zor.

Se bucura de prima zapada! La fel fac si eu!

26 thoughts on “Bucurie de zapada …”

  1. Si eu, si eu! Mai greu cu masina mea prinsa pe nepregatite. Cand am iesit din bloc, afara era un pusti, tot un zambet, care topaia si striga "Ura! Ura! A venit iarna!" Cum sa nu fie asta o zi frumoasa?

  2. @Eduard,

    :))ai dreptate. trebuie sa recunosc insa ca niciodata nu m-am gandit ca zapada ar putea fi altfel decat alba.

    p.s.: Multumesc de recomandarea de pe blogul tau.

  3. Chiar ma uitam pe bloguri si twitter cum toata lumea vorbeste despre zapada si ma gandeam ca nu s-ar fi facut atata caz daca ar fi nins suficient de mult in ultimii ani.

    Din pacate, am inceput sa ne cam obisnuim cu iernile fara zapada, iar cand ninge este sarbatoare. Nu pot uita, ca si tine, jocurile copilariei. Asa ceva nu se uita niciodata!

  4. Dan,

    Asa e. Eu n-am mai vazut copii cu sanii prin oras de foarte mult timp. Probabil se joaca mai mult pe PC, habar n-am.

  5. Foarte frumos, Alin.

    Din pacate, astfel de momente sunt din ce in ce mai rare in ultimii ani. Cat priveste anii copliariei, cred ca generatia noastra e cam ultima care se bucura de ierni asa cum se cuvine. Da, ai nimerit-o, copiii de astazi prefear mai mult PC-ul decat o bulgareala zdravana sau un sanius adevarat.

    Imi amintesc cu nostalgie de vremurile in care tot cartierul se aduna cu saniile si practicam sporturi extreme cu orele :)) La noi exista un mic deal cu o panta destul de inclinata care ne permitea sa facem astfel de "nebunii"; plus ghetus lung de 100 m sau fotbal in zapada pana la genunchi. Ce vremuri frumoase…

  6. Ciprian,

    In orice cartier cred ca exista un astfel de deal. E o lege nescrisa a naturii cred.

    O, da! De fotbalul in zapada am uitat sa amintesc. Jucam pana tarziu in noapte la lumina stalpilor de iluminat.

  7. @alibus, sigur ca da! Unii copii adora sa se dea cu bobul pe zapada sau cu ski-urile, mai ales ca ninge foarte frumos acolo. Bineinteles, e vorba de jocurile pe calculator.

  8. @Ciprian,

    De fapt se jucau mai mult pe nocturna pentru ca in timpul zilei pe strada mai treceau din cand in cand masini.

    @dan,
    :))

  9. Pe langa jocurile pe calc, va spun eu ca acum la moda e sa-ti duci copilasii la ski in Austria 🙂 Daca se poate, cu 250 de euro de familie, Revelion, 7 nopti, cu demipensiune, eventual si ski pass inclus. Credeti-ma, stiu ce spun :))

  10. Foarte frumos scris. Aceeasi senzatie am avut-o si eu dimineata in legatura cu zapada. Cand eram mica imi placea tare mult, acum mai putin.

    PS: Ma bucur ca-ti plac animalele.

  11. Nu, n-am fost eu…dar m-au urmat si pe mine niste catelusi azi dimineata. Numai ca ei ma urmeaza in fiecare zi si stiu unde sa se opreasca si sa se intoarca.

  12. @Vyio

    Cunosc si acest comportament al cateilor. Asta de care vorbesc insa avea pur si simplu chef de joaca. Cred ca pentru el era chiar prima zapada din viata.

  13. Cel mai important motiv pentru care imi place zapada, cel putin in Focsani, este ca orasul e "curat" – nu mai este praf, nu mai vad gunoaiele, nu mai vad mizeria de pe strazi. Si-mi doresc sa fie zapada vesnic. Numai ca, asa-i romanul, inventiv, ma gandesc ca o sa vina cocalarii si-or sa inventeze vreo metoda de scos la suprafata praful si glodul, chiar daca a nins.

  14. Aline, noi avem o imagine foarte frumoasa a iernilor. In Focsani e chiar frumos. Poate ca din cauza ca nu e atat de mult praf ca aici in Bucuresti. Imi amintesc ca una din marile placeri era acea zi in care nu se invata fiindca a nins prea mult. Pfuaileiiii ce bucurie. Sau diminetile in care era interzis traficul din cauza caderilor abundente de zapada. Tot orasul era un mare loc de joaca, moment in care fericirea noastra acoperea poate si cele mai mari griji ale celor mari. Sa te dai cu sania sau sa joci fotbal in mijlocul bulevardului, de nepretuit. Iti amintesti cred ce zapada era cand deja mai crescuseram, in curtea din spatele localului de vis-a-vis de LICEUL Cuza. Am jucat si fotbal american acolo. Insa cu ghetzusul din fata procuraturii nu prea am eu amintiri placute, insa a trecut. Nu vreau sa supar pe nimeni insa, sunt convins ca noi cei din provincie am avut o copilarie si o adolescenta ceva mai fericite si mai libere decat Bucurestenii. Asa vad eu lucrurile.
    BB

  15. @Bibi

    Imi amintesc foarte bine zapada din curtea localului vechi de vis-a-vis si ciusmeaua care ingheta cu turturi. Imi mai amintesc si cum saream in zapada de pe wc-uri (cine nu stie cum era constructia cine stie ce intelege acum :)) ) si, da …imi amintesc si nefericitul eveniment cand ai cazut in fata la Prefectura 🙁

  16. Foarte frumos spus, m-ai înduioşat! Eu azi am resimţit o mare plăcere la plimbarea de dimineaţă prin zăpada curată, cale de vreun sfert de oră. Fără maşină, fără griji, ca-n copilărie. Viaţă!

  17. si eu m-am bucurat tare mult ieri de prima zapada (in timisoara) desi stirile de la tv legate de traficul din tara nu au fost foarte imbucuratoare!oricum zapezile ne trezesc de fiecare data amintiri placute si la fel a facut pt mine si articolul tau!

  18. @Mihnea

    Sper ca nu te-am induiosat atat de tare cat sa nu te invrednicesti maine sa vii la degustarea de chateau-uri. 😀

    @alya

    Ma bucur ca ti-am trezit amintiri frumoase. Merci de vizita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *